Doctoratul, trei ani la stat, patru acasă

Doctoratul începe să se întoarcă la forma pe care o avea înainte de a deveni cel de-al treilea ciclu al sistemului Bologna. Conform unui proiect de lege votat aproape în unanimitate de către Senatul României, doctoranzii își pot amîna susținerea tezei în fața unei comisii pînă la patru ani după finalizarea celor trei ani de studiu finanțați de către stat. Astfel, pregătirea lucrării de diplomă poate dura pînă la șapte ani, timp suficient pentru ca un doctorand să îndeplinească norma de articole științifice și participări la conferințe cerută de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Cît despre importanța acestei decizii, părerile reprezentanților universităților ieșene sînt împărțite. Dacă unii consideră proiectul ca fiind o „făcătură” și că s-ar realiza o competiție neloială între studenții care termină la timp și cei care termină în șapte ani, alții argumentează că cercetarea și experimentele pot dura uneori mai mult și că măsura vine în sprijinul doctoranzilor.

Proiectul de lege a fost adoptat de către Camera Deputaților pe 26 iunie 2012 și de atunci a fost înscris de 11 ori pe ordinea de zi a plenului Senatului, cameră decizională, pînă cînd, pe 19 februarie, a fost adoptat. Proiectul modifică articolul 12 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare. În noua sa formă, acesta prevede că „studiile universitare de doctorat au, de regulă, o durată de trei ani. În situații spe­ciale, cînd tematică abordată necesită o perioadă mai mare de studiu sau experimentare, durata poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea Senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat. Susținerea tezei de doctorat se poate face în termen de maximum patru ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat, cu acordul Senatului universitar și al conducătorului de doctorat.”

Una dintre problemele reclamate de către reprezentanții instituțiilor de învățămînt superior este că proiectul aprobat nu intervine asupra Legii Educației Naționale 1/2011, ci asupra unei legi din 2004, care a fost suprascrisă odată cu publicarea LEN în Monitorul Oficial. „Modificarea este o făcătură, dar a trecut. Eu am atacat-o dur, inclusiv în mandatul celălalt cînd a trecut de Camera Deputaților și am invocat argumente cheie. Nici nu trebuia sa intre pe legea 288 ci în legea educației în care se vărsaseră toate componentele – licență, master și doctorat. Mai mult, în noua lege, lucrurile acestea erau reglementate și para-reglementate”, a declarat prof. univ. dr. Dumitru Oprea, vicepreședintele Senatului de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și membru în comisia de învățămînt a Senatului.

Mai mult decît atît, justificarea pe baza căreia s-a propus inițiativa legislativă pornește de la o afirmație falsă. Senatorul Mircea Grosaru, din partea Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, cel care a demarat proiectul, pornește de la presupunerea că toți conducătorii de doctorat au renunțat la doctoratele pe care le îndrumau deja în momentul aplicării legii 1/2011. Acesta a precizat în expunerea de motive că modificarea legii 288 vine în sprijinul doctoranzilor din promoțiilor 2008-2009, care, „deși au fost îndrumați pînă în anul 2011 sau 2012, prin schimbarea conducătorului de doctorat, dintre care mulți sînt persoane ce depășeau vîrsta de pensionare, au fost nevoiți ca în ultimul an să își schimbe conducătorul de doctorat sau să finalizeze teza cu un alt profesor conducător de doctorat, în condițiile în care acesta nu avea aceeași specialitate ca și doctorandul”.

De fapt, conducătorii nu au putut să primească noi studenți spre a-i îndruma în realizarea lucrării de diplomă, dar au putut să ducă la bun sfîrșit doctoratele pe care le coordonau deja, după cum precizează articolul 284, alineatul 4. „Cadrele didactice și de cercetare care conduc doctorate se pensionează la împlinirea vîrstei de 65 de ani și pot conduce doctoratele în desfășurare la data pensionării pînă la împlinirea vîrstei de 70 de ani.” În plus, la același alineat se precizează că există posibilitatea ca profesorii care au trecut de 65 de ani să primească inclusiv noi studenți pentru a îi putea coordona, cu condiția să o facă în regim de co-tutelă cu un cadru didactic sau de cercetare care nu va împlini vîrsta de pensionare pe durata celor trei ani de zile cît doctorandul efectuea­ză cercetarea și elaborează teza. „Se lasă la latitudinea Senatelor și inclusiv a școlilor doctorale o întrerupere sau amînare motivată, obiectivă, și nu cred că dacă cineva trece prin momente de cercetare asiduă sau situații neplăcute n-ar fi putut valorifica legea. Domnul Grosaru probabil că are o odraslă care a făcut alergie la învățătură o bucată de vreme și atunci ieșea din cărți invocînd faptul că s-au schimbat conducătorii”, a adăugat prof. univ. dr. Dumitru Oprea.

Această amînare sau întrerupere este deja reglementată de către Legea Educației Naționale, articolul 159, la alineatul 5, precizîndu-se faptul că studiile de doctorat se pot întrerupe „din motive temeinice, în condițiile stabilite prin regulamentul instituțional propriu de organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat. Durata acestor studii se prelungește, în consecință, cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.”

Mai multe experimente 

În cazul în care vor exista cazuri de studenți care vor primi răgazul de patru ani din partea Senatului universității înainte de susținerea tezei, aceștia vor avea practic o perioadă de două ori mai mare decît un student care trece fără amînări prin doctorat pentru a-și duce la bun sfîrșit lucrarea. Fiindcă, deși susținerea tezei va fi amînată, aceasta nu trebuie predată spre analiză comisiei de doctorat la sfîrșitul celor trei ani de studii bugetați. Lucrarea poate fi terminată inclusiv după șapte ani de la începerea studiilor. „Bulversăm absolut totul. Dacă iar o luăm de la capăt, ajungem să ne întrebăm: ori e școală, ori nu e școală? Dacă în patru ani nu ai susținut-o, păi ce faci în ăia patru ani? Îți întinzi perioada de pregătire? Și cum rămîne cu cei care fac teza în trei ani? Pe ăsta îl obligi, îl omori ca în trei ani să aibă teza gata. Ca să fie confirmat de CNATDCU îi trebuie și activitate științifică, participări la manifestări științifice, lucrări publicate și eventual chiar ISI. Iar pe celălalt îl lași șapte ani, în care poate să își facă încă două-trei lucrări și nu e o competiție loială”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Rusu, președintele Senatului UAIC.

Pe de altă parte, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, susține că măsura poate veni în sprijinul candidatului la titlul de doctor. Perioada mai îndelungată de pregătire poate fi motivată de cercetare intensivă sau de nevoia repetării unor anumite experimente. „Dacă mă re­fer la unele dintre domeniile noastre, unde există experimente pe culturi în cîmp, dacă e o secetă și experimentul a fost ratat păi cum să susțin teza la timp, trebuie să repet! N-aș găsi că este un lucru rău, nu consider că această prelungire înseamnă o influență negativă asupra activității doctorale pentru că majoritatea își va susține tezele imediat după ce termină, avînd în vedere că această prelungire nu este finanțată de nimeni. Iar în ceea ce privește numărul de doctoranzi, dacă aceștia rămîn în portofoliul unui profesor grefează asupra activității sale și profesorii vor trebui să depună eforturi ca doctoranzii să termine cît mai repede, și aceștia doresc ca tezele sa fie finalizate în timpul rezonabil. Nimeni nu își dorește să se încarce cu doctoranzi în portofoliu deoarece numărul acestora este limitat”, a precizat prof. univ. dr. Vasile Vîntu.

Pe de altă parte, reprezentanții universităților ieșene consideră că cea mai mare problemă a studiilor doctorale nu este reprezentată neapărat de aceste modificări ale legislației, cît de faptul că bursa nu este suficient de atractivă pentru a-i împiedica pe doctoranzii cu potențial să plece peste hotare. „Nu aceasta este chestiunea crucială. Problema de bază rămîne motivația doctorandului, dacă alege să facă studiile acestea sau se angajează. Din fericire și din nefericire nu scrie nicăieri că nu se poate angaja cît urmează doctoratul. E o poveste care poate fi discutată la nesfîrșit. Dacă acolo face ceva asemănător cu ce face la doctorat sau dacă face ceva perpendicular. Nu se poate spune dacă e bine sau nu e bine. La Politehnică sînt unii care vin la doctorat, dar se duc și se angajează și iau un salariu de patru ori mai mare decît bursa din prima. De aceea ar fi bine ca bursa să fie suficient de mare încît să sporească atractivitatea”, a precizat prof. univ. dr. ing. Liviu Goraș, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

***

Modificarea articolului 12 din Legea 288/2004 nu este singura modificare a celui de-al treilea ciclu din învățămîntul Bologna care a stat pe biroul comisiei de învățămînt a Senatului săptămîna trecută. După ce a fost adoptată tacit de către Camera Deputaților, o nouă prevedere care presupune introducerea unei forme învățămînt fără frecvență la doctorat a fost respinsă marți, 26 februarie, de către comisie, împreună cu „o altă propunere care modifică foarte multe în lege. Au fost întoarse amîndouă cu intenția că pe legea educației să se opereze o singură dată în mai multe locuri și nu toată ziua bu­nă ziua cîte un articol. Însă, din păcate, aceasta cu prelungirea susținerii a trecut”, a completat prof. univ. dr. Dumitru Oprea.

Pînă la noile schimbări ale legii educației, prof. univ. dr. Constantin Rusu crede că există posibilitatea ca această modificare să fie la rîndul ei suprascrisă. „S-ar putea să vorbim altă limbă peste trei luni și chestiunea această să devină lege. Domnule, să nu îl mai facem în șapte ani, să îl facem iar în 14”. Dar fiindcă această prelungire se poate realiza doar cu acordul Senatului fiecărei instituții de învățămînt superior în parte, discuția se mută de la onestitatea senatorilor care au votat proiectul de lege, la cea a senatorilor care îl vor aplica.

Cătălin HOPULELE