La Iași, universitățile au restanțe la simulările de cutremur
Honoris fără Causa 31 octombrie 2016 Niciun comentariu la La Iași, universitățile au restanțe la simulările de cutremur 48Studenții ieșeni petrec, în medie, 70 de ore pe lună în sălile de curs ale universităților, mulți dintre ei fiind și cazați în căminele din campusurile universitare și complexurile studențești. Printre principalele datorii ale instituțiilor de învățămînt superior prevăzute în lege se numără asigurarea unui mediu lipsit de riscuri pentru toți membrii corpurilor academice și identificarea factorilor de risc, pentru prevenirea efectelor negative produse ulterior. Contrar normelor aflate în vigoare, în toate universitățile ieșene există clădiri care nu au fost reabilitate și nu au fost expertizate seismic niciodată, fiind predispuse oricînd unui pericol. Acestui lucru i se adaugă și lipsa periodicității în organizarea simulărilor în cazul situațiilor de urgență, în unele universități ieșene, acestea fiind organizate parțial, pe măsură ce corpurile și căminele studențești care aparțin instituțiilor de învățămînt superior sînt reabilitate.
Legislația în vigoare obligă instituțiile de învățămînt să organizeze periodic exerciții în cazul situațiilor de urgență, supravegheate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), la care să fie implicați atît studenții și cadrele didactice, cît și personalul auxiliar. În cazul nerespectării normelor impuse prin Legea protecției civile nr. 481/2004, modificată și completată prin Legea nr. 212/2006, instituțiile ale căror clădiri nu sînt expertizate seismisc riscă să plătească amenzi, care pot ajunge pînă la 5.000 de lei.
Clădiri neevaluate seismic
La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), conform reprezentanților instituției de învățămînt superior, doar o parte dintre clădiri sînt evaluate seismic și încadrate ulterior într-una dintre cele patru clase de risc, care diferă între corpurile instituției. Dacă corpul D are risc seismic de gradul III și nu pune în pericol viața persoanelor din interior, corpul B a fost evaluat cu risc seismic II, ceea ce înseamnă că în cazul unui cutremur mai puternic structura de rezistență ar putea fi afectată. Situația corpului principal al UAIC este însă și mai greu de evaluat. Deși cea mai mare parte a clădirii are risc seismic III, există o porțiune, în partea de Nord-Est, neconsolidată încă. Avînd în vedere că această construcție este considerată monument istoric, procesul de reabilitare este îngreunat, putînd fi desfășurat doar după anumite reguli impuse de lege.
Reprezentații instituției de învățămînt superior susțin însă că sînt pregătiți să facă față unui eventual cutremur, afirmînd că informațiile despre situațiile de urgență sînt printre primele lucruri pe care le află orice angajat nou al universității, fie din domeniul academic, fie administrativ. „De asemenea, planurile de evacuare în caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență sînt afișate vizibil, pentru informarea studenților”, au declarat reprezentații UAIC. În cazul complexelor studențești, situația este cam aceeași. Deși căminele evaluate au risc seismic III, sînt multe cămine pentru care nu există o astfel de expertiză, precum căminele C4, C5, C10, C12 și C13.
În ceea ce privește simulările în caz de cutremur, acestea respectă legea doar pe jumătate: sînt organizate anual, dar de fiecare dată sînt selectate doar cîteva clădiri. Anul acesta, astfel de exerciții au fost făcute în Corpurile A și R, în timp ce anul trecut doar Corpul I a fost vizat. Căminele nu au mai fost implicate într-un exercițiu pentru situații de urgență din anul 2014, cînd acest lucru s-a realizat doar în Campusul „Titu Maiorescu”. „Doar copiii de la Școala și Grădinița «Junior» fac astfel de simulări de mai multe ori pe an”, a mai completat conducerea universității. Cu toate acestea, UAIC dorește crearea unui sistem electronic pentru studenți, care să-i îndrume spre o zonă de siguranță, în cazul unei situații de urgență. „În momentul de față există discuții legate de instalarea unor puncte de informare electronică, de unde să se poată afla, prin intermediul unei aplicații, cea mai scurtă cale de evacuare dintr-o anumită sală”, au adăugat reprezentații universității.
Simulări de cutremure anuale
Clădirile Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (UMF) sînt încadrate în gradul IV de risc, care este considerat ca fiind lipsit de pericol. Singura excepție în acest caz o reprezintă Sala Bagdasar, care are risc seismic II, clădire în care s-a încetat desfășurarea activităților didactice tocmai din acest motiv. „Planurile de evacuare pentru situații de urgență sînt afișate conform prevederilor legale, la loc vizibil atît pentru studenți, cadre didactice și personal auxiliar, cît și pentru terții vizitatori”, a declarat Ivona Burduja, purtător de cuvînt al UMF. În ceea ce privește simulările în caz de cutremur, acestea sînt organizate periodic. Cel mai amplu exercițiu a avut loc anul acesta, pe 4 martie, cînd și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași (TUIASI) a desfășurat un exercițiu asemănător, marcînd astfel 39 de ani de la cutremurul din anul 1977.
TUIASI nu are clădiri care să se încadreze în gradele I și II de risc seismic, deși majoritatea corpurilor și căminelor au fost expertizate, iar exerciții de evacuare se organizează anual. Cadrele didactice, studenții și personalul auxiliar sînt informați înainte de simulare în legătură cu modalitatea de acționare și cu normele care trebuie respectate. Universitatea Tehnică și-a programat deja două exerciții în cazul situațiilor de urgență pentru anul următor, primind aprobările ISU. Astfel, prima va urma să aibă loc pe 2 martie și va viza clădirile facultăților, iar cea de-a doua va fi organizată în noiembrie, în Campusul „Tudor Vladimirescu”. „Obiectivele unor astfel de exerciții sînt pregătirea salariaților și a studenților pentru situații de urgență, urmărirea comportamentului persoanelor în astfel de situații, modul de desfășurare a evacuării și monitorizarea evacuării, adică intervalul de timp în care s-a realizat”, a adăugat ing. Mihai Stan, director al Serviciului Intern de Prevenire și Protecție Civilă al TUIASI.
La Universitatea de Științe Agricole și Medică Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași, exercițiile în caz de cutremur se fac trimestrial, atît în universitate, cît și în campus. „Ultima simulare de acest fel a avut loc la sfîrșitul lunii septembrie, iar evaluarea clădirilor se face pe măsură ce acestea sînt reabilitate”, a precizat ing. Adrian Doru Neagu, director general administrativ al USAMV.
Deși unele universități au corpuri care trebuiesc reabilitate, există și instituții de învățămînt care au întrerupt cursurile la identificarea primului factor de risc. Situația este mult mai gravă întrucît toate universitățile au clădiri care nu au fost niciodată evaluate din punct de vedere al riscului seismic, în unele dintre ele locuind zeci de studenți. Cu toate acestea, exercițiile în caz de cutremur se pot organiza periodic, atît în campusuri și complexe studențești, cît și în corpurile universităților, acest lucru fiind însă numai o urmare a expertizelor și cerințelor autorităților.
Clasele de risc seismic
Clasa RS I corespunde construcțiilor cu risc ridicat de prăbușire la cutremure.
Clasa RS II corespunde construcțiilor la care probabilitatea de prăbușire este redusă, dar la care sînt așteptate degradări structurale majore, în caz de cutremur.
Clasa RS III corespunde construcțiilor la care sînt așteptate degradări stucturale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările elementelor structurale pot fi importante.
Clasa RS IV corespunde construcțiilor la care răspunsul seismic așteptat este similar celui corespunzător construcțiilor noi, proiectate pe baza prescripțiilor în vigoare.
de Florentina TITULEAC
de Sabina-Maria NICA
Adaugă un comentariu