Pe rampă, doar pe vreme bună

Problemele studenților cu dizabilități ajung de fiecare dată pe bi­rou­rile rectorilor ieșeni și la ușile administrațiilor că­mi­nelor. Și cum acestea nu au răspunsuri sau rezolvări aplicabile, îi invită mereu pe tineri la discuții. În calea comunicării stau însă lifturile nefuncționale și rampele prea abrupte și a­lu­ne­coa­se, iar în așteptarea unei soluții, bursele so­cia­le oferite de stat se cheltuiesc pe taxiuri și pe plata absențelor.

În ciuda promovării pozitive fă­cu­te de către instituțiile de învățămînt su­pe­rior, fișa de monitorizare – „Acce­si­bi­li­tă­ți” realizată de către Autoritatea Na­țio­nală pentru Per­soa­nele cu Han­di­cap în 2007 con­clu­­zionează faptul că uni­tățile școlare și univesitare din țară nu sînt pregătite să le ofere sprijin stu­den­ți­lor cu diza­bi­lități. Doar 0,26% dintre aces­tea sînt accesibilizate 100% („ram­pă, ușă largă de 90 de cm, toaletă adaptată, mînă curentă sau lift”), 35,77% parțial („rampă, ușă largă de 90 cm”) iar ce­le mai multe sînt neaccesibili­za­te: 63,97%.

Rampa lui Sisif

Mihaela Isac este studentă în anul al doilea la Facultatea de Eco­no­mie și Administrare a Afacerilor (FEAA) a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar una dintre cele mai mari greutăți pe care le întîmpină se re­feră la urcatul dificil pe rampele din cămine. „Anul trecut am stat în C5, dar m-au mutat în 6 de cînd s-a închis pentru renovare. Aici unde stau eu e cît de cît ok pentru că este o rampă acoperită. De exemplu, la că­mi­nele din Titu nu sînt rampe foarte bune. Pe lîngă faptul că sînt foarte abrup­te, sînt placate cu gresie și nu sînt nici acoperite. Deci iarna, cînd o să ningă și o să plouă, va fi im­po­sibil să urc pe ea”, a spus stu­denta.

În ceea ce privește deplasarea la cursuri, aceasta se face în condiții mai bune. Dacă rampa pentru intrare în Corpul B al universității se află în spatele clădirii și pentru a ajunge acolo trebuie ocolită întreaga unitate, în Corpul C intrarea este la nivel, însă în interioriul acesteia îi este foar­te greu să ajungă la săli: „Pentru sălile de curs din corpul B merg cu liftul. Acolo e ok pentru că este liftieră și nu tre­buie să stai foarte mult să aștepți. De exemplu, în corpul C, unde nu este liftieră, stau și cîte douăzeci de mi­nute, jumătate de oră dacă vreau să ajung la ultimul etaj. Pe lîngă faptul că el se mișcă foarte încet, adică du­rea­­ză două-trei minute să se închidă ușile, trebuie să mai stai și pe la alte etaje că mai coboară unul, altul. Astfel, am întîrziat de foarte multe ori, dar profesorii nu spun niciodată ni­mic, sînt înțelegători. Cred că au con­tat și întîrzierile astea la notă”, a adăugat Mihaela.

Pînă și în drumul spre cantină în­tîm­­pină greutăți. Rampa este foarte alu­­necoasă și, mai mult decît atît, îi este foarte greu să urce scările, pentru a ajunge la sala de mese. La parter nu exis­tă decît o cafenea și sala destinată pro­fesorilor, dar care, la rîndul ei, nu este dotată cu uși largi care să permită tre­­cerea persoanelor aflate în scaunul cu rotile.

La nivelul conducerii universității pă­rerile despre acest subiect sînt îm­păr­țite. Pe de o parte, directorul gene­ral administrativ al instituției, ing. Bogdan-Eduard Pleșcan, insistă că uni­­­versitatea este conștientă de existența problemelor, dar soluțiile sînt blo­­cate doar la nivel financiar. „Am avut în grijă aceste lucruri. Am avut ini­țiative, dar ceea ce nu am reușit în­că să facem a intrat în proiectele pentru anii următori. E adevărat că nu pu­tem face totul deodată. Trebuie făcute niș­te transformări peste tot, uneori pe clă­diri pentru că sînt clădiri vechi. Pe de altă parte, soluții moderne care să re­zolve și să satisfacă total cerințele per­soanelor cu dizabilități sînt în ve­de­­rea noastră de a fi integrate, dar nu pot fi luate în calcul imediat pentru că sînt destul de costisitoare”, a precizat acesta.

Însă rectorul universității, prof. univ. dr. Vasile Ișan, pune problema pe lipsa unei comunicări la nivelul struc­turii interne. „Există rampe, lifturi, iar acele rampe din materiale lucioase iarna sînt acoperite cu co­voare. Mă surprinde să aud că există ne­mulțumiri din moment ce știu că noi am amenajat rampe și alte asemenea condiții pentru ei. O să discut cu cei de la tehnic să văd ce anume au fă­cut în sensul ăsta pentru că eu știu că toate proiectele aveau prevăzută posi­bi­­litatea de acces pentru studenții cu di­zabilități”, a declarat rectorul.

Reducere la taxi

La Universitatea Tehnică „Gheor­­ghe Asachi” (UTI) studenții cu dizabilități grave de deplasare sînt de­­zavantajați în primul rînd de dis­tan­ța mare pe care o au de parcurs din că­­mine pînă în corpurile unde au cursuri. Sînt astfel nevoiți să cheltuiască mi­nimum 300 de lei pe lună doar pen­tru a ajunge pînă la sălile de curs. „E foarte deprimant drumul ăsta de la o facultate la alta. Întîrzii în fiecare zi, dar ajung la timp pentru că mai iau ta­xiul. Dau cîte 5 lei la fiecare plimbare și merg în fiecare zi de cîte două – trei ori. Cheltuiesc cel puțin trei – pa­tru milioane pe lună”, a declarat Paul Andrei Lehănceanu, student în anul I la Facultatea de Inginerie a Sis­temelor, care este cazat în că­mi­nul T7 din campusul „Tudor Vla­di­mi­rescu”. Nici deplasarea pînă la sălile de curs din interiorul corpu­ri­lor universitare nu este ușoară: „la Rec­torat, acolo fac «Desen Tehnic» la eta­jul trei, am rampă la intrare, dar în rest sînt scări, multe scări. Au acolo un lift, dar e stricat de cîțiva ani”, a mai precizat studentul.

Deși poate universitatea nu dispune de fonduri pentru a deconta sau pen­tru a oferi burse suplimentare la ni­vel social, aceasta ar trebui să îi in­for­meze pe studenți că pot accesa o re­ducere la tariful de cazare, conform ar­ticolului 6, alineatul 8 din legea 446 /2006 republicată: „studenții cu han­di­­cap grav și accentuat beneficiază, la ce­­rere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare și masă la cantinele și că­minele studențești”. Însă, la nivelul ad­­ministrativ există o confuzie pri­vind legislația aflată în vigoare cît și a numărului de studenți cu dizabilități gra­ve. „Noi nu avem nici o reducere de taxă pentru studenții cu astfel de pro­bleme. Avem reducere pentru co­pii orfani, fii de cadre didactice și așa mai departe. În legătură cu persoanele cu dizabilități nu știu să existe ceva. Poa­te este ceva de ultimă oră și nu știu eu, dar nu cred. Noi nu prea am avut persoane cu dizabilități, dar avem cîteva camere amenajate în că­mi­nul T7 la parter”, a declarat di­rec­torul Direcției de Servicii Stu­den­țești UTI, Gheorghe Gheor­ghi­ță.

Confuzia care există se extinde și la nivelul comunicării inter-depar­ta­men­­­tale. „Mama a sunat, cînd am ve­nit în anul I, la Social și mi-a zis că nu ar trebui să plătesc deloc, dar de aici (n.r.: de la cămin) mi-au zis că trebuie, că nu este adevărat și acum plătesc ta­rif normal”, a precizat Matei Corina-Ga­briela, studentă în anul al IV-lea la Fa­cultatea de Tex­ti­le și Pielărie, ca­za­tă în căminul T3. La fel ca Paul, aceasta cheltuiește între două și trei sute de lei pe taxi lunar, și, la fel ca el, îi este foarte greu să ajungă la cur­suri la timp: „Am de fiecare dată în altă facultate, la alt etaj și nu e chiar atît de ușor. Am întîrziat, de multe ori nu m-am dus. Uite, am, de exemplu, la «Textile» și în zece minute trebuie să ajung la «Chimie», nu pot, nu ajung”, a mărturisit studenta.

Înțelegerea pe care le-o oferă pro­fe­­sorii, care nu le pun absent atunci cînd întîrzie, se întîlnește și la nivelul con­ducerii universității, unde, deși o si­tuație a studenților cu dizabilități nu este bine conturată, există o des­chi­de­re către discuție: „Nu am sesizat ca re­pre­zentantul studenților să fi pomenit vreo­dată așa ceva în Biroul Senat. Da­că ar afecta actul educațional am lua imediat măsuri ca acei studenți să poată intra în amfiteatre, în laboratoare. La «Electrotehnică», cel puțin, și la alte corpuri de clădire sînt ascensoare. E drept, la intrarea în clădire nu sînt peste tot rampe, dar la unele facultăți sînt. Cu scările interioare nu ai ce face”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mircea Dan Gușă, prorectorul res­ponsabil cu activitatea didactică.

Garantat (doar) 50%

Situația este însă mai limpede pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) și Uni­versitatea de Științe Agricole și Me­dicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV).

În cazul UMF-ului, problema căilor de acces în clădire și a mij­loa­ce­lor de a ajunge la sălile de curs nu a fost reclamată de nici un student aflat cu dizabilități locomotorii. În schimb, s-a ridicat problema ab­sen­țe­lor, care la UMF trebuiesc plătite de către cei care nu se prezintă la ore. „Aveam cursuri de la 7.30 joia sau vi­ne­rea și de multe ori întîrziam pentru că eram obosită și nu mă puteam trezi la cinci că să merg la facultate. Îmi aduc aminte că am plătit mai multe ab­­sențe astfel”, a declarat Cîrceanu Șalaru Maria, studentă la Medicină Generală în anul al IV-lea.

De partea ce­alaltă, conducerea uni­versitară este deschisă tuturor pro­pu­nerilor care vin prin intermediul re­prezentanților studenților în Biroul Se­nat și susține faptul că „orice se poate îndrepta. Pentru Univer­sitatea «Gr. T. Popa» nu este o pro­blemă, nici măcar de ordin financiar. Îmi dau seama că pentru ei există un anumit grad de disconfort să vină la facultate, iar dacă noi nu facem nimic și acest disconfort continuă stu­den­­tul nu mai vine la cursuri cu plă­cere. Dacă studenții (n.r. cei cu di­za­bi­lități) întîrzie, profesorii sînt în­țe­le­gă­tori, iar dacă lipsesc motivat din această cauză atunci nu vor plăti ab­sen­ța. Nu e cum ai zice că vrei să ți se mo­­tiveze absența că ai pierdut auto­bu­zul”, a declarat rectorul instituției, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Cei mai mulțumiți par a fi studen­ții cu dizabilități din Agronomie. USAMV a avut doar doi studenți cu di­zabilități înscriși la cursuri în ul­ti­mii ani. Unul dintre aceștia este mas­te­­rand și este plecat pentru studii în străi­nă­ta­te, iar în celălalt caz este vor­ba despre o studentă în anul I. „Le-am rezervat ca­mere, iar studenta momentan stă cu ma­ma ei. Plătește căminul în condiții normale iar pentru în­so­ți­tor am asigu­rat cazare în aceeași ca­me­ră fără tarif. Accesul este după cum se poate ve­dea: rampe la intrări în uni­­versitate, în cămine și la cantină, să­lile la parter, exis­tînd și elevatoarea. Acum însă nu putem să spu­nem că acce­sul este 100%”, a declarat prof. univ. dr. Gheor­ghe Săvuța pro­rec­to­rul cu pro­bleme social-stu­den­țeș­ti.

***

Prinse în dorința de a se alinia la stan­darde europene, universitățile tind să urmărească obiectivele mari și în special acțiunile de mulțumire a ma­selor. În acest context, studenții cu dizabilități sînt prinși între o lipsă de comunicare și o lipsă de interes care va­riază de la un departament la ce­lă­lalt. Nu putem decît să sperăm ca ur­­mă­toarea vizită CEDO în Ro­mâ­nia să nu se oprească la Iași.

Cătălin HOPULELE

Victor ILIE