Tîrgul de licențe – Episodul III: Soluția

„E o situație abracadabrantă ceea ce mi-a fost dat să aud”. Aceasta este părerea Melaniei Mandas Vergu, consilierul ministrului învățămîntului, despre cazul profesorului coordonator care a primit bani de la o studentă în schimbul redactării lucrării de licență. „Dacă se merge pînă la capăt cu acest caz, cu probe și martor, te asigur eu că restul îndrumătorilor de la universitatea respectivă nu vor mai face niciodată acest lucru”, a continuat aceasta. Pentru că am vrut să identificăm posibilele soluții care pot stopa prosperarea acestei piețe negre a licențelor, în acest episod i-am întrebat pe profesori și pe studenți deopotrivă cum cred că ar trebui procedat pentru a eradica impostura academică.

Responsabilitatea pentru luarea unor măsuri imediate și concrete pentru a descuraja tentativele de fraudare a examenului de licență este pasată dintr-o parte în alta. Chiar dacă toată lumea conștientizează această problemă, din minister și pînă în curțile universităților, toți par a supraveghea distanți transformarea licenței într-un simplu exponat scos la vînzare pe-o tarabă. Soluții există. Dar lipsesc cei care să le pună în aplicare.

Am stat de vorbă cu oficiali ai Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) și cu reprezentanți ai conducerilor universităților ieșene, dar și cu profesori coordonatori, studenți și foști studenți. În urma acestor discuții am reușit să distingem trei direcții care pot fi abordate pentru a descuraja inițiativele celor care aleg să își cumpere diploma de absolvent.

„Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic”

O primă soluție, propusă încă din decembrie 2007 – și care a stîrnit la vremea respectivă o serie de polemici în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași – este eliminarea examenului de licență. „Cînd s-a făcut trecerea către sistemul Bologna, am propus să nu mai avem lucrare de licență, să rămînă obligatorie doar disertația de la master. Era o propunere radicală, dar n-a fost acceptată de Senatul Universității”, a declarat prof. univ. dr. Dinu Airinei, decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA).

Acesta afirmă că nu s-a renunțat la inițiativă și că aceasta va fi reluată în viitorul apropiat. Momentan însă, la UAIC, finalizarea ciclului de licență se face în mod obligatoriu prin susținerea unui examen. Desfășurarea acestuia, aprobată anual de Senatul Universității în conformitate cu prevederile trecute în Legea învățămîntului, presupune elaborarea de către studenți a unei teze care să fie prezentată oral în cadrul „examenului”, în fața unei comisii.

Același sistem se regăsește și la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” (UTI). În procedura de finalizare a studiilor universitare de licență, elaborată de Politehnică este descrisă clar structura proiectului de licență: memoriu justificativ, fundamentare teoretică (max. 1/3 din conținut), parte aplicativă (proiectare, cercetare), concluzii, bibliografie, rezumat; ținînd cont de aceste prevederi, facultățile pot face precizări suplimentare.„În structura cadru e prevăzută partea practică. Adică studentul să-și arate contribuția personală, să vină de exemplu la inginerie, cu ceva proiectat de el, și lucrul acesta să fie ușor vizibil în licență”, menționează prof. dr. ing. Mircea Dan Gușă, prorector didactic al UTI.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF), spre deosebire de UAIC și UTI, pentru finalizarea studiilor este obligatorie și susținerea unui examen scris, din domeniul de specializare. Prof. univ. dr. Traian Mihăescu, prorectorul responsabil cu studiile universitare (licență și master) și evaluarea academică de la UMF, consideră că „se pierde prea mult timp degeaba cu aceste lucrări. În fond, cel mai important examen rămîne cel de rezidențiat. Studentul poate să învețe doar pentru rezidențiat, să-l ia cu zece, și puțin îl interesează că ia cinci la licență”.

Pentru a evita fraudarea absolvirii, acesta propune ca unui student care a publicat articole științifice în reviste de specialitate, care au fost automat verificate împotriva plagiatului și recenezate, să i se echivaleze acestea cu lucrarea de diplomă. Această măsură ar veni în sprijinul studenților deoarece „lucrarea (n.r.: teza de licență) ar putea fi începută și din anul al II-lea, sau al III-lea, cum e acum în străinătate. Adică la sfîrșit să vii cu o sumă de lucrări care-ți arată cariera ta științifică.

Ce nu dăm noi studentului e un CV, pe baza căruia să se poată angaja. CV în care pe parcursul a șase ani de zile să dovedească niște abilități de lucru prin publicare, prin activitate voluntară sau prin activitate obligatorie. Să favorizăm această lucrare de diplomă să îl ajute să aibă un CV de tip european, asta ar trebui făcut”, consideră prof. univ. dr. Traian Mihăescu.

Melania Mandas Vergu, purtător de cuvînt al MECTS, spune că instituțiile de învățămînt superior au libertatea de a lua orice decizie în privința modificării desfășurării examenului de licență, pentru a încerca stoparea traficului cu lucrări, întrucît acestea beneficiază de autonomie. „Există mecanisme, însă universitățile nu își fac treaba pînă la capăt. Viitoarea lege a educației va pune foarte mare accent pe responsabilizarea acestora. Finanțarea se va face în funcție de performanță, iar criteriile vor fi foarte stricte și clare. Ele sînt cele care trebuie să-și facă curat din interior”, consideră aceasta.

„Să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale”

Orice lucrare de licență, indiferent de domeniul în care este elaborată trebuie să conțină în mod obligatoriu și o parte practică. În funcție de redactarea acelei părți de studiu individual, un profesor îndrumător ar trebui să-și poată da seama de originalitatea unei teze. Astfel că, vina pentru faptul că un student ajunge în fața comisiei cu o teză cumpărată este pusă de tot mai multe voci pe seama îndrumătorilor de licențe.

Sugestiile propuse de studenți pentru rezolvarea acestei probleme se îndreaptă tot spre aceștia din urmă. „Singura metodă funcțională e să fie responsabilizat profesorul mai mult. Trebuie să stea lîngă student, să îl supravegheze în timp ce lucrează la proiect și să îl verifice pe parcurs. Altfel, nu poate exista un control”, consideră Ciprian Văsi, student la Facultatea de Mecanică a UTI. De asemena, o studentă în anul al III-lea la FEAA, se plînge că nu există o disciplină în ultimul an care să-i ajute să pună cap la cap mai ușor licența: „ca să vorbim cu profesorul de licență trebuie să îl căutam într-un anumit interval de timp cînd are ore de consultație, și nu e sigur că îl găsești nici atunci”.

Prof. dr. ing. Mircea Dan Gușă susține că la Politehnică s-au făcut deja propuneri pentru a eficientiza activitatea conducătorilor de licență. Acesta afirmă că s-a făcut o radiografie a activității îndrumătorilor anul trecut, cînd s-a terminat primul ciclu de licență în sistem Bologna. „Unde sînt mai mult de 15-20 de proiecte pe cadru didactic, e clar că sînt probleme la mijloc. Am recomandat să se repartizeze uniform licențele, nu unii să facă cîte 20 și alții deloc”. Prorectorul este de părere că dovedirea fraudelor stă și la îndemîna studenților. Acesta le sugerează celor care au fost îndemnați spre a-și cumpăra teza, să vină să dea o declarație și să se recurgă la o confruntare directă între student și profesor.

Un exemplu concret despre cum un student poate împiedica susținerea examenului de către un coleg care s-a prezentat cu o teză care nu-i aparține, îl oferă Oana. Ea a absolvit Facultatea de Filosofie a UAIC anul trecut, și a povestit că bănuia pe cineva că și-ar fi cumpărat teza, pentru că avea o lucrare „mult peste nasul ei”. Pînă la urmă studenta cu pricina nu și-a mai susținut teza, pentru că „n-am lăsat-o eu”, afirmă Oana. „În ziua cu licența i-am pus diverse întrebări despre conținutul tezei la care n-a știut să răspundă, și pînă la urmă ea singură a decis să nu se mai prezinte”, detaliază aceasta. Oana e de părere că pentru a fi combătute aceste încercări, lucrările ar trebui citite de comisie cu cel puțin o săptămînă înainte de licență, „însă problema e că foarte mulți profesori nu sînt suficient pregătiți pentru a fi îndrumători sau pentru a face parte din comisie”.

„Din această dilemă nu puteți ieși”

Cea de-a treia soluție identificată este crearea la nivel național a unei baze de date care să conțină toate lucrările în format electronic. În acest fel, lucrările copiate ar putea fi mai ușor identificate. Însă în momentul de față nu există o prevedere care să impună predarea licenței în format electronic. Consilierul ministrului educației, Melania Vergu, susține că este necesară această verificare prin intermediul unui program electronic la toate universitățile și că „este foarte rău că nu există obligativitatea ca teza să fie și într-un astfel de format. Este strict treaba universităților să pună această condiție”.

La FEAA există deja un astfel de soft numit Blackboard, care permite verificarea oricărui document pentru a se stabili în ce măsură este original. Această platformă a stîrnit și interesul celor de la UMF. „Chiar am să mă interesez cum pot să fac rost de program. Însă chiar și așa, să zicem că verificăm pe calculator, vedem cine a furat și găsesc cazurile. Am rezolvat situația? Nu! Pentru copiii care au părinții cu posibilități e o nimica toată 1500 de lei pentru o lucrare nou-nouță”, susține prof. univ. dr. Traian Mihăescu, care nu vede în această metodă o soluție viabilă.

Și la UTI este prevăzut în planul de achiziții de anul acesta o astfel de platformă. „Pe viitor, atît pentru licență, cît și pentru celelalte lucrări de disertație vom lua un program care să stopeze plagiatul”, conchide prof. univ. dr. ing. Ion Giurmă, rectorul UTI.

Practic, prin introducerea tuturor lucrărilor într-o bază de date, programul caută paragrafele care se aseamănă în toate lucrările disponibile și afișează, în procente, cît la sută dintr-o teză provine din alte surse și cît este creația originală a autorului. Dacă procentul respectiv depășește un anumit prag, reprezentat de citările permise și trimiterile la alte lucrări de specialitate regăsite în bibliografie, se poate stabili dacă acea lucrare reprezintă un plagiat.

***

După trei episoade de investigații am descoperit că organizarea pieței negre a licențelor este aproape perfectă. Am mai depistat și un caz de profesor care și-a obligat studenta să-și cumpere de la el lucrarea. Pentru toate acestea avem doar promisiuni din partea celor care ar putea lua măsuri împotriva transformării absolvirii într-o afacere perfectă. „Inadmisibil” și „abracadabrant” devin etichetele puse de minister și de conducerile universităților pe fața unui sistem care este doar „amenințat” cu desființarea. Pînă să avem examene sau softuri specializate pentru a detecta plagiatul, avem de așteptat. Nu știm preț de cîte generații.

Diana IABRAȘU

Alex VARNINSCHI