Universitățile din Iași își hrănesc proiectele din împrumuturi

Honoris fără Causa Niciun comentariu la Universitățile din Iași își hrănesc proiectele din împrumuturi 12

Într-o scrisoare oficială primită luni, 20 februarie, de către Ministerul Afacerilor Europene, Comisia Europeană (CE) a anunțat decizia de întrerupere a plăților pentru cererile în curs din ca­drul Programului Operațional Sectorial Dez­vol­tarea Resurselor Umane (POSDRU). Hotărîrea CE vine ca urmare a descoperirii, de către Autoritatea Română de Audit, a unor deficiențe majore în sistemul de gestionare a programului în raportul anual de control pe 2011. Pentru cele cinci universități de stat din Iași, proiectele POSDRU în care sînt deja implicate atîrnă de diferența dintre întreruperea temporară a acordării fondurilor și suspendarea lor pe termen lung. Cu multe din vechile cereri de plată neachitate de luni bune și cu greutatea împrumuturilor în spate, universitățile riscă să nu mai aibă ce scoate din buzunar pentru a duce proiectele pînă la capăt.

Dacă reprezentanții Mi­nis­te­ru­lui Afacerilor Externe consideră san­cțiu­nea drept o simplă măsură de pre­cauție pe termen scurt a CE, cele pes­te 100 de milioane de euro de care sta­tul ar putea fi lipsit în cazul în care se va hotărî suspendarea plăților pen­tru proiectele POSDRU sînt motiv suficient de îngrijorare inclusiv pentru universitățile ieșene. La nivelul acest­ora există peste 110 proiecte fi­nanțate prin acest program, care de­pind acum de măsurile pe care le va lua ministerul în legătură cu această problemă.

Pînă la linia de credit

În cazul Universității „Alexan­dru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), implicată în aproximativ 50 de pro­iecte cu fonduri structurale, dificul­tăți în desfășurarea adecvată a programu­lui existau deja înaintea întreruperii finanțării de către CE. „Noi oricum avem rambursările recuperate cu ma­re întîrziere. De exemplu, ultima ce­re­re de finanțare a fost depusă în sep­tembrie. Dacă nici pînă în februarie nu am primit nici un semn, e clar că oricum noi eram afectați și fără lua­rea acestor măsuri”, a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu, de­ca­nul Facultății de Geografie și Ge­ologie și manager al unui proiect pentru doctoranzi din anul al III-lea de la UAIC.

Reprezentanții instituției de în­vă­ță­mînt superior consideră nedreaptă o eventuală întrerupere a plății bur­se­lor către studenții beneficiari, ți­nînd cont și de faptul că există, la nivelul universității, un contract cu Mi­nis­te­rul Muncii prin care ambele părți s-au angajat în demararea pro­iec­te­lor. Una din principalele probleme rea­du­se în discuție de decizia CE este dată de dificultatea susținerii pro­iec­te­lor aflate în desfășurare de către universitate, prin credite bancare. „Gu­vernul este obligat să își onoreze ram­bursările către universități. Nici la a­ceastă oră nu ne-am recuperat o ma­re parte din bani, iar noi am suportat totul din venituri proprii. Uni­ver­si­ta­tea a deschis o linie de credit la o ban­că și reușește să facă plățile lunare din acea linie. Tot universitatea su­por­tă dobînda acestei linii de credit, dar era nevoie de așa ceva pentru că nu se mai puteau plăti bursele din ca­uza onorării cu întîrziere a rambur­să­rilor”, a adăugat prof. univ. dr. Ovi­diu Gabriel Iancu. Cel puțin la ni­ve­lul UAIC, chestiunea întreruperii finanțării prin POSDRU este o ac­centuare a întîrzierilor de pînă acum, durata medie de recuperare a banilor investiți de universitate ajungînd, ac­tualmente, pînă la opt luni. Ținînd cont de numărul mare de proiecte și de faptul că acestea valorează, fie­ca­re, peste un milion de euro, prof. univ. dr. Ovidiu Gabriel Iancu, în calita­te de manager al unui proiect POSDRU, consideră că sumele enorme pe care universitatea ar trebui să le avanseze riscă să afecteze echilibrul economic al instituției.

Mai departe, pe cont propriu

Asemănătoare este și situația Uni­versității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF). Managerii de proiect, împreună cu re­prezentanții din conducere, au decis desfășurarea, în continuare, a pro­iec­telor deja lansate, întrucît probleme la nivelul rambursării au existat și pînă acum. „Proiectele nu vor fi întrerupte. Oricum rambursarea nu ve­nea în termenul în care trebuia. Nu am făcut o evaluare în acest sens, dar avînd în vedere că și așa atra­ge­rea de fonduri este foarte mică, în momentul în care instituțiile românești îm­piedică desfășurarea unor astfel de programe nu trebuie să ne mai mire că nu vom putea beneficia integral de aceste fonduri”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, recto­rul UMF. Managerii de proiecte din ca­drul universității speră, totuși, să fie vorba de o întrerupere pe termen scurt a finanțării sau, în orice caz, să se li­mi­teze la proiectele nou atribuite și nu inclusiv la cele în curs de des­fă­șurare.

Tot pentru respectarea dreptu­ri­lor celor înscriși în proiectele POSDRU pledează și cei din cadrul Uni­ver­si­tă­ții de Științe Agricole și Me­di­ci­nă Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, unde procedura de plată a burselor doctorale și postdoctorale func­ționează la fel de deficitar și cu întîrzieri majore. „Toate universi­tă­țile ie­șe­ne au făcut împrumuturi mai mari sau mai mici. Noi vom încerca să suplinim din resurse proprii pro­iec­tele astfel încît tinerii să nu simtă acut această problemă, care se mani­festă la nivelul României, nu doar la nivelul nostru și este sigur generată și de imperfecțiunile unora dintre noi, cei care avem programe de acest gen”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Vîn­tu, prorector cu activitatea didactică în cadrul USAMV. Acesta este de pă­re­re că proiectele cu finanțare POSDRU sînt forme de sprijin gene­roa­se în învățămîntul superior pentru studenți cu diferite niveluri de pre­gă­ti­re, iar o eventuală suspendare a lor ar adu­ce, în primul rînd, un prejudiciu beneficiarilor direcți și apoi universității. „În opinia mea, este un pas îna­poi pentru ceea ce înseamnă pre­gă­ti­rea și perfecționarea resurselor uma­ne. Noi ne-am pus speranțe în aceste programe”, a adăugat prof. univ. dr. Vasile Vîntu.

Speranța e la minister

Într-o situație delicată se află și Universitatea Tehnică „Gh. Asa­chi” din Iași (UTI), odată cu emi­te­rea deciziei privind întrerupe­rea fi­nan­țării POSDRU. Aici se pune pro­blema rambursării în cazul a 30 de proiecte din cadrul programului ope­rațional, iar problemele detectate de CE care au dus la întreruperea, deocamdată provizorie, a plăților se re­gă­sesc în modul de desfășurare a pro­iectelor demarate de UTI. Uni­ver­si­ta­tea așteaptă încă multe rambursări întîrziate cu pînă la nouă luni, iar reprezentanții insituției nu știu ce să aștepte de la această nouă hotărîre. În plus, chestiunea autosusținerii, prin fonduri proprii, devine din ce în ce mai puțin viabilă. „Proiectele merg foarte încet din cauză că universita­tea și-a cam consumat posibi­li­tă­ți­le de susținere. Nu mai avem cu ce îm­prumuta. Ar trebui să se treacă la cre­ditare bancară, dar nu s-a pus încă în discuție, la nivelul administrației, soluția aceasta”, a susținut prof. univ. dr. ing. Mircea Gușă, prorector cu activitatea didactică la UTI.

Și aici se dorește continuarea pro­iecte­lor inițiate deja, însă reprezentanții instituției nu au luat încă de­ci­zii pentru soluționarea problemei, aș­teptînd încă să primească măcar su­me­le implicate, pînă acum, de programul POSDRU. După cum a explicat prof. univ. dr. ing. Mircea Gușă, este vorba de un cuantum de circa zece milioane de lei, acoperit pînă acum, aproape în totalitate de uni­versitate. „Nu vrem să le întrerupem, dar nu știm cum o să facem cu banii. Proiectele vor continua din fondurile Guvernului, pînă la înce­ta­rea acestei întreruperi, cel puțin dacă avem încredere în afirmațiile domnului ministru Orban”, a adăugat pro­rectorul cu activitatea didactică de la UTI.

Cu proiect dar fără bani

Diferența între întreruperea fi­nan­țării POSDRU pînă în luna martie și suspendarea pe cel puțin șase luni a acesteia este deosebit de importantă în special pentru cei care sînt nevoiți să suspende proiectele propriu-zise în cazul în care nu vor mai primi fonduri.

În această situație pare să se afle, la nivelul mediului academic ieșean, Universitatea de Arte „George Enes­cu” (UAGE), unde se des­fă­șoară momentan trei proiecte pe fili­e­ra Resurse Umane, la două dintre ele insituții fiind partener. Potrivit managerului proiectului la care universitatea este beneficiar, conf. univ. dr. Florin Grigoraș, prorector cu activitatea de cercetare științifică și creație artistică, cererile de rambursare se depun în continuare în mod obișnuit, pe baza promisiunii Gu­ver­nului de a sușțin programul din fon­duri interne pînă la soluționarea pro­blemelor.

Cu toate că, deocamdată, pro­iec­te­le se derulează normal, deoarece plățile au continuat independent de recenta hotărîre, există dubii în ceea ce privește desfășurarea lor pe viitor. „Dacă nu vor mai fi finanțări, vom cere un punct de vedere de la un or­ga­nism intermediar, în sensul că da­că se supendă programul, vom cere suspendarea proiectului, nefiind sus­ținuți financiar. Probabil că se va lua o hotărîre din partea autorității de ma­nagement. Eu am observat că multe universități fac împrumut, însă acesta nu poate susține un întreg proiect pentru că sînt valori mari și, dacă creditarea durează un an de zile, de exemplu, dobînda devine nesuste­nabilă. Trebuie să existe un flux fi­nan­ciar, cu o rambursare la cîteva luni”, a explicat conf. univ. dr. Flo­rin Grigoraș. În momentul de față, din partea UAGE s-a depus deja o cerere de rambursare pentru 900.000 lei, iar responsabilii de proiect aș­teap­tă respectarea termenului de 45 de zile pînă la plata acesteia, în speranța că măsurile deja luate de Mi­nis­terul Muncii pentru eficientizarea monitorizării și plăților către beneficiari vor reuși să convingă CE.

În condițiile în care, la nivel na­țional, s-au trimis deja pe teren 80 de angajați ai Organismelor Re­gio­na­le Intermediare pentru a verifica procedura de implementare a pro­iec­te­lor și stadiul în care se găsesc la ora ac­tuală, universitățile nu pot decît să aștepte, ca pînă acum, deciziile sal­vatoare din partea Ministerului Mun­cii. Pînă atunci, reprezentanții Guver­nului vorbesc de o normalitate în des­fășurarea și selecția proiectelor POSDRU și de zero efecte negative asupra beneficiarilor actuali. Uni­ver­sitățile ieșene, însă, măsoară promisiunile și neplățile vechi, adună perspectiva unor împrumuturi și do­bînzi noi, imposibil de suținut, rămînînd cu teama în suspendare și speranța la minister.

Mădălina OLARIU

Anca TOMA

Autor:

Anca TOMA

Redactor-șef adjunct la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top