Beția, fuga de realitate a marilor autori

Deși nu se poate face un top în care să fie clasați toți iubitorii de alcool ai literaturii române, de la cel mai mare la cel mai mic, se poate spune că mulți dintre ei au avut, printre altele, acest viciu și au dat în „patima beției”. Despre Marin Preda și Nichita Stănescu, de exemplu, se cunosc cele mai multe lucruri în acest sens, spunîndu-se chiar că ambii au murit din cauza relației pe care o aveau cu băutura. Alții, precum Eugen Ionesco sau chiar Emil Cioran, au știut mai bine cum să se ascundă de ochii lumii, iar pînă cînd nu au fost descoperite filele lor de jurnal, nu s-a știut nimic despre pasiunea lor pentru alcool.

Învinuind mai mereu inspirația care refuza să-i mai ajute atîta timp cît nu erau „într-o stare de beție”, mulți dintre autorii români au apelat la alcool pentru a-și stimula scriitura sau pur și simplu pentru a uita de neliniștile zilnice, așa cum făceau Eugen Ionesco sau Emil Cioran. În jurnalul său intim, Eugen Ionesco scrie, încercînd să-și argumenteze bețiile și dragostea pentru alcool, că „n-am știut să uit de mine. Ca să uit de mine ar fi trebuit nu numai să uit de propria mea moarte, ci să uit totodată că cei pe care îi iubim mor și că lumea are un sfîrșit. Ideea de sfîrșit mă înspăimîntă și mă scoate din minți. Cu-adevărat fericit n-am fost decît cînd eram beat. Din păcate, alcoolul ucide memoria și n-am păstrat din euforiile mele decît niște amintiri încețoșate”. Descumpănit că piesele scrise de el erau jucate din ce în ce mai puțin pe scenele teatrelor internaționale, Ionesco își îneca dezamăgirile în alcool, consemînd adesea în jurnalul său că frica îl năvălește adesea la lăsarea serii, iar „un pahar e de-ajuns ca frica să dispară”. Transpusă și în cîteva dintre personajele pieselor scrise de el, plăcerea lui Ionesco pentru băutură nu se reducea la un anume tip de alcool, ci pur și simplu la starea de euforie pe care n-o putea simți altfel. Bérenger, protagonistul piesei „Rinocerii”, considerat a fi un alter ego al dramaturgului, spunea și el într-un dialog: „Nu mă simt în largul meu în viață, printre oameni, și-atunci trag cîte un pahar”.

Frica se-neacă în băutură

Pentru Cioran, la fel ca și pentru Ionesco sau Mihail Sebastian, alcoolul a fost modul în care alegeau să-și înece fricile zilnice. „Doar alcoolul m-a ajutat să nu cad pradă celor mai dizolvante gînduri negre”, scria Cioran în 1936. Deși încîntat de ideea stării continue de ebrietate, Emil Cioran a trebuit să-i pună repede capăt acestui viciu (așa cum a trebuit să procedeze și cu tutunul și cafeaua) din cauza problemelor sale la stomac. Spre deosebire, deci, de alți autori precum Preda sau Stănescu care nu s-au putut despărți de sticlele cu tărie, Cioran s-a bucura de ele doar în anii tinereții, motiv pentru care autorul se și consola adesea spunîndu-și „curaj, vino-ți în fire, ai fi putut fi – ba chiar puțin a lipsit – să fii bețiv”.

Nichita Stănescu, pe de altă parte, nu a putut scăpa niciodată de iluzia stării de bine pe care i-o oferea alcoolul. Sumele pe care le cheltuia acesta pe băutură întreceau, în doar cîteva zile, dublul unui salariu lunar, dar deoarece era recompensat destul de bine pentru contribuțiile sale literare, Stănescu nu se dădea înapoi de la astfel de achiziții. Se spune despre poet că ar fi „căpătat” acest viciu după cutremurul din 4 martie 1977, cînd, după ce a încercat să-și salveze prietenul (Nicolae Ștefănescu), Nichita a fost lovit de un zid care se prăbușea. Din cauza acestui accident, scriitorul a suferit o paralizie de scurtă durată a părții stîngi a corpului. Apropiații săi spun că după aceste întîmplări Stănescu a ajuns să bea mai mult de două sticle de vodcă pe zi.

Ultimul antidot al dependenței de alcool

Deși ficatul îi funcționa mai prost pe zi ce trece, poetul a continuat să consume la fel de mult alcool. Chiar și atunci cînd soții Ceaușescu, aflînd de boala lui, l-au trimis în Mangalia de Nord pentru a urma un tratament de recuperare, Nichita Stănescu nu a putut renunța la vechiul său viciu care ajunsese să-i macine ficatul bucată cu bucată. Ultima sa soție, Todorița Tărâță, sau Dora, așa cum este mai bine cunoscută, a încercat și ea să pună capăt acestor beții alcătuind o „conjurație antialcool” pe care a oficializat-o printr-un act ce conținea semnăturile tuturor prietenilor lui Stănescu. Fusese, totuși, prea tîrziu pentru autor, căci un an mai tîrziu, în 1983, a suferit o criză din cauza consumul excesiv de alcool, urmînd să moară la Spitalul din Fundeni pe 13 decembrie 1983.

Pentru cîțiva dintre autorii români, băutura a reprezentat chiar cauza decesului. Nicolae Labiș, de exemplu, după o noapte de petrecere îmbibată în țuică, pregătit să plece spre casă alături de o dansatoare pe care abia o cunoscuse, a alunecat sub tramvai și a fost tîrît cîțiva metri. Un alt exemplu ar fi cazul prozatorul Nicolae Velea care, într-o noapte din 1987, beat fiind, a adormit în zăpadă și a murit de frig.

Marin Preda se numără și el printre cei ai căror deces a fost cauzat de alcool. Cu toate că nimeni nu știe cu exactitate modul în care ar fi murit autorul, mulți dintre cunoscuții lui susțin că la data de 16 mai 1980, ziua în care a decedat, Preda plecase la Mogoșoaia, loc în care s-a întîlnit cu mulți dintre prietenii lui cu care băuse pînă tîrziu în noapte. „A cerut vodcă și a băut dintr-o răsuflare un pahar de 200 de grame. S-a îmbătat instantaneu și a fost cărat în cameră. A fost găsit mort a doua zi dimineața. Vărsase în somn și se sufocase cu propria lui vărsătură”, povestise cronicarul Ștefan Agopian.

Niciunul dintre aceste decese nu este lipsit de presupuneri conform cărora scriitorii ar fi fost pur și simplu „reduși la tăcere” de către securitate, anchetele însă arată că doar starea de ebrietate a fost cauza deceselor. De exemplu, în cazul lui Marin Preda medicii legiști au stabilit că acesta avea o alcolemie de trei la mie, însă există multe teorii conspiraționale care susțin că apariția romanului „Delirul” i-ar fi supărat pe ruși, iar din această cauză autorul ar fi fost asasinat.

Surse foto:

bindiribli.ro

pinterest.com

irishtimes.com

eualegromania.ro