Cum au îmbătrînit împreună cei 28 de copii ai Europei

Încă de la înființarea ei în 1951, Uniunea Europeană (UE) părea ca un tărîm al tuturor posibilităților pentru statele membre, creînd o piață de servicii și produse pentru țările membre care se recomandă a fi unică pînă în momentul respectiv. După ce apariția conceptului de spațiu Schengen a permis cetățenilor statelor care au semnat acordul respectiv să se deplaseze liber pe teritoriile acestora, fără prea multe interdicții și documente necesare, UE a deschis porțile colaborării culturale, sociale și economice. Uniunea părea să promită statelor mai slab dezvoltate oportunități financiare pentru a ajunge la nivelul economic al vecinelor din Vest, care au fost și membri fondatori – Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos. Și România a privit în 2007 cu speranță după aderare. A devenit un stat membru și a fixat data ţintă pentru intrarea în spaţiul Schengen, dar încă stă în așteptare. Dornici de schimbare, la opt ani după ce a devenit parte a Uniunii, România încă speră că nu a deraiat din drumul de a se alătura elitei europene.

Primii pași ai Uniunii

Ideea de unificare a țărilor Eu­ropei a fost pentru mult timp con­siderată o utopie a filosofilor, care vedeau în aceasta salvarea și con­ser­­varea culturii și economiei. Prin­tre primii care și-au imaginat acest concept a fost Victor Hugo, denumindu-l ,,Statele Unite ale Eu­ropei”, însă ideea a început să prin­dă contur abia peste cîteva dece­nii.

Războaiele din prima jumătate a secolului al XX-lea, care au că­pă­tat valențe globale, păreau să ză­dărnicească ideile progresiste și să lase în urmă doar distrugere și pier­deri de vieți omenești. Lipsu­rile și disperarea apărute după cel de-Al Doilea Război Mondial au reanimat ideea de punere în co­mun a forțelor proprii pentru crea­rea unei mari puteri, care să aibă propriile libertăți și obligații. Trep­tat, la acordul semnat de cele șase țări fondatoare (Belgia, Ger­mania, Franța, Italia, Luxemburg, Olan­da) în 1951 s-au alăturat alte 22. A­cum, Uniunea Europeană (UE) în­su­mează 28 de țări care au sub um­brela lor protectoare 500 de milioane de cetățeni liberi. Deviza UE – ,,Unitate în diversitate” – în­tru­chi­pează conceptele care o de­fi­nesc: ideile democratice, egalitatea în șan­se, menținerea unor relații a­mi­a­bi­le între națiuni, securitatea ce­­tă­țe­nilor, încurajarea diversității la ni­vel cultural în contextul glo­bali­ză­rii și ajutor economic între sta­tele membre.

Revoluțiile din 1989, care au avut ca mari ecouri Căderea Zi­du­lui Berlinului și prăbușirea ,,Cor­ti­nei de Fier”, au încurajat mai mul­te țări să încerce aderarea la UE. Cei mai mulți membri s-au integrat în anul 2004, cînd opt state au fost acceptate (Cipru, Estonia, Le­tonia, Lituania, Malta, Polonia, Re­publica Cehă, Slovacia, Slove­nia, Ungaria). Iar în 2007, România, îm­­­preună cu vecina sa, Bul­ga­ria, s-au alăturat grupului. Ulti­ma țară care a aderat la UE a fost Cro­a­ția în 2013.

În descrierea activității sa­­le, structurile Uniunii Europea­ne își desfășoară activitatea pe do­menii de inovare încercînd să a­ducă lu­cruri noi și să dezvolte domenii pre­cum protejarea mediului, re­du­­cerea consumului de e­ner­gie, gă­sirea unor metode alternative de e­nergie. Componente ­im­­por­tante sînt ajutorul regional și o politică de coeziune care presupune exis­tența unor fonduri create prin con­tribuția tuturor state­lor membre. Acestea din urmă pot propune pro­iecte pentru folosirea fondurilor respective în mai multe domenii, care variază în funcție de prioritatea stabilită de comun a­cord, pre­cum crearea și creșterea nu­mă­ru­lui locurilor de muncă, com­ba­ta­rea schimbărilor climatice. La ni­vel european există și a­nu­mite po­li­tici ce respectă o serie de reguli acceptate de toa­tă lumea pe do­menii, cum este agricultu­ra. Prin­tre regulile stabi­lite în agri­cul­tură se nu­­mără și cele ecologice – folos­i­rea unui anumit tip și a unei anumite can­­tități de pes­ticide, dez­­voltarea mediului ru­ral etc.

Perfecțiune în tonuri de galben și albastru

Cele 12 stele de pe steagul UE, pictate pe un fundal albastru, au devenit atît de cunoscute încît sînt asociate mai întîi cu Europa și mai apoi cu Uniunea Europeană. Stea­gul a fost adoptat inițial în urma întîlnirii Con­siliului Europei din data de 8 decembrie 1955. La un moment dat se credea că numărul de 12 stele ar avea o conotație po­li­tică, cu pri­vire la un anumit nu­măr de state mem­bre fondatoa­re, dar aceste argumente au fost de­montate. A­tunci au apărut și aluzii la identitatea religioasă a steagului, precum că fondatorii ar fi fost creștin-democrați, iar stelele re­pre­zintă ce­le 12 lumini ce­rești care stau de­a­supra capului Sfin­tei Ma­ria. Cu toa­te acestea, expli­ca­ția ofi­cială es­te că numărul ste­le­lor a fost ales mai mult din motive de simetrie și proporție, ele simbolizînd perfec­țiunea.

În cadrul Consiliului Euro­pean de la Milano în anul 1958, da­­ta de 9 mai a fost aleasă drept Ziua Euro­pei și se sărbătorește de atunci în fie­care an pe notele imnului ofi­cial, ,,Oda bucuriei”, din Simfonia a IX-a a lui Beethoven. Pe 9 mai, în statele membre, au loc diverse ac­ti­vități care cuprind conferințe, con­cursuri și festivaluri de film pe te­ma ,,Europa în lume”.

Consiliul European reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică dintre state, cu sediul la Bruxelles. Este format din șefii de stat sau de guvern care se întîlnesc de aproximativ patru ori pe an. În cadrul acestor întruniri nu se iau deciziile propriu-zise, dar se pla­ni­fică din timp anumite strategii. Consiliul se preocupă de stabilirea deciziilor cu privire la modificările apărute în legislație.

În urma înființării uniunii sta­tele, au luat naștere mai multe in­sti­tuții de colaborare europeană, unele cunoscute, iar altele mai pu­țin, dar toate cu un rol bine definit. Printre acestea se numără Parla­men­tul European, Consiliul Euro­pean, Comisia Europeană, Curtea de Justiție și Banca Centrală Eu­ropeană. Parlamentul European reprezintă puterea legislativă, pute­rea de control care decide asupra activității celorlalte instituții, controlul finanțelor publice și moni­to­rizează modul în care este folosit bugetul anul al UE. Acesta este for­mat din deputați care provin din cele 28 de țări membre, ce sînt a­leși în mod direct de cetățenii Uniu­nii Europene prin vot, iar actualul pre­ședinte al acestui organ legislativ a­les în 2014 este germanul Martin Schulz. Parlamentul Eu­ropean își desfășoară activitatea în trei sedii, cel de la Strasbourg (Fran­ța), Bru­xelles (Belgia) și Luxem­burg.

Consiliul European reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică dintre state, cu sediul la Bruxelles. Este format din șefii de stat sau de guvern care se întîlnesc de aproximativ patru ori pe an. În cadrul acestor întruniri nu se iau deciziile propriu-zise, dar se pla­ni­fică din timp anumite strategii. Consiliul se preocupă de stabilirea deciziilor cu privire la modificările apărute în legislație. Acesta defi­nește politica externă UE, dar și a celorlalte state și, de asemenea, se ocupă de problemele de securitate. Comisia Europeană – institu­ția executivă independent politică – este cea care elaborează propu­ne­rile legislative, pune în aplicare deciziile Parlamentului European și ale Consiliului, aplică dreptul eu­ro­pean și reprezintă UE în în­treaga lume.

Curtea de Justiție a Uniunii Eu­ropene cu sediul în Luxemburg es­te angajată în respectarea legis­la­ției în fiecare stat membru. Aceas­tă instituție UE se împarte în Tri­bunal și Curtea de Justiție. Cea din urmă este formată din cîte un ju­de­cător pentru fiecare stat membru UE și nouă avocați generali, iar Tribunalul din cîte un jude­cător pentru fiecare țară. Instituția care se ocupă de gestionarea mone­dei euro și a politicii monetare es­te Banca Centrală Europeană. Cu toate acestea, dintre cele 28 de sta­te membre doar 19 țări fac parte din zona euro, iar printre acestea nu se înscrie țara noastră, Româ­nia, care a amînat folosirea mone­dei europene pentru 2019.

Cu ochii spre Est

În ciuda aparatului birocratic imens care conduce Uniunea Eu­ro­peană, viitorul acesteia este pus sub semnul întrebării de către mulți specialiști, care se întreabă da­că uniunea statală se îndreaptă în direcția potrivită, mai ales după criza economică. Există în același timp voci care militează pentru o implicare mai puternică a UE în politica proprie a statelor membre, cît și voci similare care cer o inde­pendență națională mai mare față de legislația europeană.

În același timp, a fost puternic contestată și politica de expansiune a Uniunii, con­siderîndu-se că țările primite pen­tru a crește piața de desfacere au pus frîne dez­vol­tă­rii economice a acestui conglomerat statal. Deși cu un viitor incert, fără posibili­tă­țile oferite de UE, multe dintre sta­tele membre ar fi ajuns o zonă tam­pon între UE și Est, cum este astăzi cazul Repu­bli­cii Moldova sau al Uc­rainei, care se uită spre Europa cu mama Rusie în coaste.

de Bianca VIERU