Păcatele și binecuvîntările Generației Y
Lumea pe jar, Subiectele săptămînii 7 octombrie 2013 Niciun comentariu la Păcatele și binecuvîntările Generației Y 70Copiii mileniului al treilea sînt aici.
Tinerii din ziua de astăzi sînt narcisiști, nestatornici, avizi de notorietate, dependenți de tehnologie ca de niște extensii ale ființei. Nu sînt niște rebeli, se simt bine stînd după fusta mamei, dacă e căldicel acolo și nu trebuie să muncească ei înșiși pentru a se întreține singuri. Această lene și amînare perpetuă de a-și lua viitorul în proiect este o alegere în favoarea cultivării plăcerilor rafinate. Reprezentanții Generației Y nu sînt niște ignoranți sau superficiali, după cum v-ați putea închipui sau ați putea să vă repeziți să-i catalogați. Sînt niște viitori adulți școliți, „bazați”, cu opinii puternice, formate pe baza unor lecturi în profunzime, dar pasivi. Sînt sofisticați, pretențioși, cu gusturi deosebit de fine și la vinuri, și la smartphone-uri, și la țigări. Copiii Mileniului al treilea sau milenialii (eng. Millenials) sînt gata să cucerească lumea și să se afirme stînd pe Facebook.
Noi
Dacă sînteți născuți între anii 1980 și 2000 (sau sfîrșitul anilor ’70, mijlocul anilor ’90 după unii autori) faceți parte din Generația Y. Sînteți protagoniștii unei povești foarte speciale. Aproape că nu contează ce sînteți, români, chinezi, americani sau norvegieni, povestea se scrie similar pentru voi toți.
Copiii mari ai mileniului al treilea n-au fost nicicînd mai asemănători. Internetul, sub dominanța căruia au venit pe lume, rețelele sociale pe care au crescut navigînd și socializînd le-au uniformizat trăsăturile de caracter și de personalitate, mai mult decît ar fi fost posibil în cazul generațiilor precedente, cu mijloacele disponibile la acea vreme.
Din ce în ce mai mulți cercetători din domeniul științelor sociale au început să-i aducă pe acești ciudați pui de oameni în laboratoare. Studii de specialitate au început să izbucnească pentru a arăta ce se află în mintea și în sufletul unor tineri de care generațiilor anterioare le este frică. De ce le este frică? De faptul că ei nu au nevoie de cei mai mari, chiar dacă se înțeleg bine cu părinții lor. Deoarece nu au trebuit să treacă prin bătăliile Revoluției Industriale și Revoluției Informaționale pentru a-și construi calea în viață și a-și cîștiga dreptul la afirmare. Ei nu mai trebuie să muncească pe brînci ca bunicii și părinții lor. Ei au din naștere „dreptul” de a-și trăi viața și cariera ca pe-o plăcere – trăiesc pentru bucuria de a trăi, nu ca să muncească.
Noi, din nou
Pentru tine, sinele tău contează mai presus de toate, ai crescut cu o impresie artificial de bună despre tine și, în consecință, ai așteptări foarte ridicate de la tine, de la ceilați și de la contextele de viață. De aceea, te afli în poziția de a suferi mari dezamăgiri, și în viață, și în carieră.
Jean Twenge, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din San Diego, autor al cărților Generation Me (trad. Generația Eu) și The Narcissism Epidemic (trad. Epidemia de narcisism) apreciază că părinții care au fost sfătuiți să-și încurajeze excesiv copiii că sînt buni, frumoși, deștepți, speciali, în loc să le spună „te iubesc” sînt și ei printre cei responsabili de a fi creat niște narcisiști. Ei le-au mai zis și că nu au nici un motiv pentru a eșua în viață, fiindcă au de toate. Și cu toate acestea, majoritatea cunosc prematur gustul dezamăgirii. Ieșind în lume, își dau seama că nu este așa de ușor să devină celebri, faimoși și că este aproape imposibil să te afirmi într-o lume fără granițe, în care toți sînt la fel de speciali, conectați, ambițioși, aroganți ca și ei înșiși. Confruntați cu realitatea, deodată nu se mai simt așa deosebiți. Potrivit lui Paul Harvei de Universitatea din New Hampshire, expert în problematica Generației Y, copiii mileniului al treilea „au așteptări nerealiste, o puternică reactanță în a accepta feedback-ul negativ și o imagine de sine gonflată”. Pentru aceste persoane care apreciază că li se cuvine totul, expectanțele neîmplinite devin o sursă majoră de frustrare. Dacă nu primesc respectul și recompensele pe care apreciau că le merită, pentru că nu erau în consonanță cu eforturile depuse și cu abilitățile lor de la un moment dat, renunță să mai lupte. De pe la 20 de ani, cei mai mulți se instalează în starea de disonanță și își trăiesc paradoxul de-a se iubi prea mult pe sine și de a percepe inadecvarea la lume și la societate, și devin fundamental nefericiți.
Da, tot despre noi e vorba
Nu-ți pasă de ceilalți. Îți dorești succesul, dar nu ești dispus să sacrifici prea mult în această direcție. Ai vrea să arunci smartphone-ul și să îți închizi Facebook-ul, dar ți-e teamă că n-o să mai rămînă nimic din tine.
Milenialii sînt lipsiți de empatie și sînt mai puțini creativi, conform unor studii de specialitate. Stau toată ziua cu nasul în ecranele smartphone-urilor, își verifică cel puțin o dată pe oră conturile de pe rețelele sociale și trăiesc cu reala anxietate de a nu pierde ceva ce se întîmplă în mediul virtual. Fiindcă acolo pot fi cine doresc și își pot gonfla sinele oricît doresc, după cum spune și W. Keith Campbell, profesor de psihologie la Universitatea din Georgia. Ideea e că, dacă pun pozele care trebuie pe Instagram, clip-urile adecvate pe YouTube și postează cînd trebuie pe Facebook, vor obține prețuirea, notorietatea și aprecierea după care tînjesc atît de mult. De aceea, strădaniile lor se îndreaptă în această direcție.
Generația Y este și generația paradoxurilor adînci și fundamentale.
Fiindcă vor să ducă o viață bună, dar sînt comozi, membrii Generației Y nu se dau în lături de la negocieri la locul de muncă. Întrucît au și o părere bună despre ei înșiși, sînt preocupați de actualizarea sinelui (treapta cea mai înaltă din piramida lui Maslow), nu acceptă orice loc de muncă sau salarii derizorii. Au inițiative și sînt dispuși să muncească din greu, dacă le place ceea ce fac. Cu toate acestea, nu sperați să debordeze de pasiune – milenialii sînt mai degrabă rezervați și reci. Nici nu vă așteptați să caute să se mai identifice cu instituția, ca părinții lor.
Generația Y este și generația paradoxurilor adînci și fundamentale. Nu se duc la biserică, deși cred în Dumnezeu. Sînt informați, dar inactivi din punct de vedere social – se revoltă pentru cauze sociale, dar nu vor face nimic în acest sens. De fapt, nu sînt dispuși (nu pot?) merge pînă la capătul unei cauze. Sînt responsabili din punct de vedere financiar, au propriile venituri, dar se scutesc de cheltuielile traiului de zi cu zi stînd cu părinții care, eventual, le plătesc și studiile superioare. Vor să trăiască experiențe noi, ieșite din comun și sînt mai puțin materialiști. Își iubesc telefoanele mobile, dar urăsc să vorbească la ele.
Acești adulți aparent suferind de sindromul Peter Pan ar trebui să se bucure de succes, dar trăiesc deziluziile eșecurilor. Ar trebui să schimbe lumea, dar ei stau pe Facebook. Sînt aroganți, dar anxioși. Sînt plini de sine, deși nimic nu-i legitimează din punct de vedere social. Sînt individualiști, dar nu se descurcă singuri. Ar trebui să fie fericiți, dar nu sînt. Ce ar trebui să facă?
Realitatea milenialilor, în date concrete:
Adaugă un comentariu