Războiul oglindit în pietre de mormînt

Lupta din Vietnam este considerată de către americani ca fiind una dintre acele răni pe care cărțile de istorie le-au cicatrizat înainte de a se închide. Pentru veterani și familiile lor, rana sîngerează mai puternic decît ar vedea-o statul. Iar pentru ei s-a ridicat și Memorialul Veteranilor din Vietnam din National Mall, cea mai mare plajă de simboluri americane din sînul Washingtonului. O oglindă de marmură de 8.000 de metri pătrați în care sînt gravate peste aproape 60.000 de nume. Militarii care au fost uciși, au dispărut sau au fost luați ca prizonieri de război. Oameni care nu s-au mai întors niciodată acasă. În fața templului democrației dedicat lui Lincoln, considerat unul dintre cei mai mari președinți americani, în National Mall se întinde, spre subteran, peretele de marmură neagră – ca o lespede. Amintirea unuia dintre cele mai mari eșecuri militare americane.

246 de picioare, 9 inch. Aproa­pe 75 de metri și jumătate în lun­gi­me de perete negru, din rocă gabbro, un fel de marmură, cu numele ce­lor care nu s-au mai întors acasă din răz­boiul vietnamez. Considerat a fi una dintre cele mai strălucite idei arhitecturale din SUA și model preluat apoi și pentru a ridica memorialul care marchează amprenta de sol a celor două turnuri World Trade Cen­ter care s-au prăbușit pe 11 septem­brie 2001, modelul a fost unul controversat la început. S-a spus că pre­zintă intervenția ca o înfrînge­re, că nu este respectat integral sacrificiul celor care au căzut în tunelurile vietnameze. Cum să se identifice oamenii cu un bloc de piatră? Însă identificarea este probabil una din­tre cele mai frumoase bijuterii ar­hi­tecturale ale acestui monument.

Un perete de amintiri

Veterani vietnam memorial

Milioane de oameni vizitează a­nual National Mall – unde sînt cele mai cunoscute simboluri america­ne precum Monument Point sau Lin­coln Memorial. Le-ați văzut în fil­me. Săgeata de marmură albă care se înalță peste cer despărțită de o pis­cină lungă, în capătul căreia, du­pă o serie lungă de trepte, într-o clă­di­re construită pe modelul coloa­ne­lor grecești, stă Abraham Lincoln pe un scaun uriaș. Însă dintre milioanele de oameni care vizitează ca turiști National Mall, există cîteva sute de mii care vin să-i omagieze pe care i-au cunoscut și au murit în război.

Peretele imens care pare că intră în pămînt e flancat de o serie de re­gistre care îți explică unde este fie­care dintre numele inscripționat, cum calculezi și cum ajungi să-l găsești. Oamenii vin cu hîrtie de acasă și cu o bucată de creion, o mină mai groa­să, creionează hîrtia deasupra nume­lui pe care vor să-l ia acasă. Alții vin și aduc omagii pe care le depun la peretele zidului. În fiecare zi, fo­to­gra­fii cu militari tineri, cu curajul schi­țat pe tot chipul, dar și alții înspăimîntați, cu boneta de marinar în cap, își fac locul la baza zidu­lui. Stau cu lunile, pînă se dete­rio­rea­ză și sînt înlăturate, alături de flori, zeci de steaguri americane, pagini de jurnal, mesaje inscripționate de mînă. Cîndva, cineva a venit și a a­dus o motocicletă Harley-David­son și a lăsat-o chiar la mijlocul monumentului, unde pereții se împre­u­nea­ză cum o fac paginile în dreptul cotorului unei cărți. Totul a por­nit însă din faza de construcție, cînd unul dintre veterani a venit și a arun­cat o medalie în temelia care era turnată, în amintirea batalionu­lui alături de care a plecat în răz­boi și din care nu s-au mai întors decît o mînă de oameni.

Proiectat de o studentă

Ideea memorialului a apărut în 1979, cînd s-a și lansat concursul pu­blic pentru a ridica memorialul, du­pă ce s-a stabilit că acesta va fi construit în fața Licoln Memorial. Cîș­ti­gătoare a fost o arhitectă Maya Lin, din 1.421 de sugestii înainte. Is­to­ria avea să arate că Maya, studenta de 21 de ani, concurase împo­triva tu­tu­ror profesorilor de la facultatea de arte pe care o urma și că ea avea să fie cea care a luat premiul de 20.000 de dolari. Însă după ce s-au deschis ofertele depuse întîi anonim și s-a aflat că cel mai bun proiect venise din partea unei studente de origine chineză, a existat o explo­zie a vocilor care s-au împotrivit pro­iec­tului.

Voci care reclamau că monumen­tul nu arăta suferință ci ru­și­nea ame­ricană și că sugera că vie­ți­le pierdu­te au fost irosite. De ace­ea s-a convenit asupra faptului ca, alături de peretele care intră încet în pămînt, simbolizînd exact aceas­tă idee de rană, să fie și statuia clasică din bronz în care un grup de trei soldați din bronz alături de un steag se uită că­tre peretele pe care stau gravate nu­mele camarazilor căzuți, iar în apro­piere a fost ridicată și o statuie de bronz care simbolizează asistente­le care au murit îngrijind răniții. O ultimă adăugare a fost făcută – o placă me­­morială care îi amintește și pe cei care au murit în casele lor din SUA după ce s-au întors din război, lă­sați infirmi de ororile acestuia, și care nu figurează pe lespe­dea neagră.

În fiecare an, indiferent de ano­timp, unele dintre cele mai impresionante imagini făcute în Wa­shing­ton sînt cele cu veterani, bătrîni care își poartă trupul sute de kilometri, pentru a-și omagia, anual, colegii. Pentru că cel mai inteligent element arhitectural este acela că, în momen­tul în care găsesc numele pe lista celor căzuți la datorie, familia și prietenii își văd reflexia în supra­fa­ța sticloasă a lespedei. Legenda spune că vin și pentru că, din par­tea cealaltă, sînt oameni care se uită înapoi spre ei.