Îndurare pentru proscriși

În timp ce lucra la albumul „E­xile”, Theo Hutchcraft, solistul tru­pei de synthpop Hurts, a citit de trei ori ro­manul ficțional al lui Cormac Mc­Car­thy, „Drumul”. Povestea apo­ca­liptică înșiruită în paginile cărții pa­re să se regăsească în versurile și în bă­tă­­ile instrumentelor pornite ca dintr-un tun, din piesele celui de-al doilea al­bum al britanicilor.

Cîntecul cu același nume ca și romanul, „The Road” (n.r. „Drumul”), anunță încă de la primele note o bă­tă­lie a tempoului prin vocea șoptită a so­listului urmărită de cîteva zgîndă­riri de chitară. Treptat, ritmul se in­ten­sifică, iar instrumentele izbucnesc ca dintr-o împușcătură de pistol, pentru ca e­co­ul lor să fie înghițit de valul unui cor. Tot o suită de vocalize îm­po­dobește și piesa „Blind” (n.r. „Orb”), prin care Hutch­­­­craft mărt­u­risește că mai de­gra­bă și-ar scoate ochii („Cut out my eyes and leave me blind”), de­cît să o vadă pe ea în­drăgostită de alt­cineva. Rit­mul me­lodiei îmbie la as­cultare, căci versurile repetitive și nu foarte ample rostesc povestea fără nici un ocoliș.

Toate titlurile sînt laconice, însă printr-un cuvînt sau două scrijelesc exact laitmotivul pieselor. La fel cum în „Mercy” (n.r.: „Milă”) se cere, ob­sesiv, îndurare, și în „The Crow” (n.r.: „Corbul”) strofele sînt cîntate sub bă­tăile nesfîrșite ale aripilor ne­gre. Linia melodică a celei din urmă seamănă cu jocul instrumental din piesa lui Ga­ry Jules, „Mad World”. Și cîn­tecul ca­re deschide albumul, „Exile”, amin­teș­te de partiturile celor de la Muse, în special prin vocea so­lis­tu­lui în care se simte intonația speci­fică notelor î­nalte. Ultima melodie, însă, „Help” (n.r.: „Ajutor”), ui­meș­te printr-o armo­nie a instrumen­telor. Ecoul unui pian, ascuțimea cor­zilor și vocile co­rului se intensifică treptat, pînă cînd, în final, explo­dea­ză. Per­cuția și chitara întă­rîtă flacăra pînă se stinge, în aceleași acorduri care au por­nit-o. În fiecare pie­­să se simt notele sum­bre de pe por­tativ, fără nici o li­că­rire de seninătate.

Ascultînd albumul, rămîi cu vă­lul de mătase neagră ca de doliu. Ca și cum ai fi fost izgonit de sub soa­rele verii, în umbra încețoșată a aripilor u­nor corbi.

Cătălina DOBROVICEANU