Pe urmele mitului de zahăr
Ascultă de (la) noi 4 iunie 2013 Niciun comentariu la Pe urmele mitului de zahăr 7„Sugarman, nu vrei să te grăbești? Căci m-am săturat de toate scenele astea / Pentru-o monedă albastră n-ai vrea să-mi aduci înapoi toată culoarea în vise?”. Așa începe călătoria a doi fani entuziaști din Africa de Sud după idolul lor din Detroit, Sixto Rodriguez, despre care nu știau dacă a murit sau mai trăiește (deși miturile din Cape Town spuneau că s-a sinucis). Drumeția lor a dat mai multe roade decît s-ar fi așteptat vreodată cei doi.L-au găsit în viață și anul trecut un documentar suedez-britanic a făcut cunoscută această interesantă poveste: cum discurile unui cîntăreț de folk american, aproape necunoscut în țara sa, ajung să fie apreciate tocmai în Africa de Sud și, pentru mulți, să reprezinte motorul de revoltă împotriva Apartheid-ului (n.r.: politica segregaționistă a minorității albe din Africa de Sud a secolului XX).
Searching for Sugar Man”, albumul lansat în 2012 și coloana sonoră a filmului cu același nume, este o colecție a celor mai reprezentative melodii de pe primele două albume ale artistului, „Cold Fact” (1970) și „Coming From Reality” (1971), atît de puțin apreciate la vremea lor. Sunetul este unul foarte anti-Establishment, un folk răzvrătit care critică societatea americană a anilor ’70, asemănător pe alocuri cam cu ce cînta Bob Dylan în New York-ul anilor ’60. Melodii precum „Can’t get away” („Născut într-un oraș cu probleme / în America rock’n’roll-ului / în umbra celei mai înalte clădiri / am jurat că voi scăpa de-aici”) sau „This is not a song, it’s an outburst: or the Establishment blues” („Politicienii se folosesc de oameni și îi abuzează / Mafia e din ce în ce mai mare, așa cum crește poluarea în rîuri / Iar tu-mi spui că aici e viața adevărată”) transcriu în versuri nemulțumirile oamenilor de rînd din societatea americană a acelor vremuri. Desigur, Rodriguez are și melodii mai optimiste („I think of you”) sau în care, în loc să fie nemulțumit, mai degrabă ia în derîdere sarcastică lucrurile pe care le vede zi de zi – „A most disgusting song” („În timp ce mafia împarte drogurile, Guvernul asigură frămîntările”).
La fel ca muzica lui Dylan, și cea a lui Rodriguez, deși înregistrată pentru prima oară acum peste 40 de ani, e actuală și azi. Pentru că și azi, la fel ca în „Cause”, a doua piesă de pe album, sînt oameni care-și pierd slujbele cu două săptămîni înainte de Crăciun, în timp ce preoții ridică indiferent din umeri.
Adaugă un comentariu