De mînă pe cărările tinereții

„Paper towns” e mai mult decît un film des­pre și pentru adolescenți. Te învață să ac­cepți cealaltă persoană – fie că e vorba de iu­bit/ă sau prieteni – așa cum este, să iubești pe­rioada tinereții și să îți urmezi visele, să vrei să te regăsești și să te cunoști pe tine însuți.

Cara Delevingne a coborît de pe po­di­u­mul de modă pentru a-și face apariția pe ecranele cinematografelor din întreaga lume. Ea de­mon­strează în „Paper towns” că este la fel de na­turală în fața camerelor de filmat precum în pictorialele revistei Vogue. Talentul ei de ac­triță nu este impresionant, dar modul în care transpune rolul lui Margo din scenariu pe ecran este unul natural. Rolul de a­do­les­cen­tă rebelă, care se zbate să își dea seama ce fel de persoană vrea să devină, i se po­tri­veș­te ca o mănușă. Quentin, jucat de Nat Wolff, este prietenul timid, îndrăgostit de ea din co­pilărie, care încearcă să se apropie de fata pe care o place, dar nu știe cum.

Filmul începe cu aventura celor doi pro­ta­goniști, care se strecoară într-o seară afară din casă pentru a se răzbuna pe iubitul și pri­etenele lui Margo. A doua zi, aceasta dis­pa­re fără urmă. Astfel, Quentin găsește și de­s­cifrează indiciile lăsate de aceasta, apoi plea­că împreună cu prietenii lui în căutarea ei.

Călătoria pînă în „orașul de hîrtie” în care se află Margo este una amuzantă, dar și ten­sionată. Aceasta stă sub semnul in­cer­ti­tu­di­nii fiindcă nu se știe dacă ea va fi găsită. Si­tua­țiile amuzante sînt provocate de prietenii lui Quentin, Ben (Austin Abrams), Radar (Justice Smith), Lacey (Halston Sage) și Angela (Jaz Sinclair), care trec și ei, împreună cu protagonistul, prin provocările adolescenței. Dacă unii sînt preocupați că ratează pro­gra­ma­rea la frizer și la pensat, alții își fac griji că nu au parteneră sau că nu au luat hainele de la curățătorie, în timp ce Quentin nu vrea decît să o aducă înapoi acasă pe Margo.

Deși vorbim despre un film, ceea ce este de apreciat la „Paper towns” este faptul că si­tu­a­țiile și scenele nu sînt exagerate și nici ne­o­biș­nuite, ci din contră, ele rămîn în zona re­a­lului. Acțiunea filmului ar putea cu ușu­rin­ță să fie replicată în viața reală a liceenilor de astăzi, motiv pentru care unii tineri se pot regăsi în trăirile personajelor. De reproșat ar fi faptul că în această lume proiectată pe e­cra­nele din întreaga lume nu există con­se­cin­țe pentru lucrurile nechibzuite și egoiste pe care le fac protagniștii. În viața reala, însă, deciziile pe care le luăm se pot întoarce îm­po­triva noastră.