Evadare în lumina întunericului

Viața este o călătorie din întuneric spre lumină și din lumină spre întuneric. E ciudat cînd vezi oameni cu fața senină, cu zîmbet cuceritor, dar cu privirea pierdută. Așa se întîmplă și în filmul „Femeia în negru – 2”.
Proiecția este mai degrabă un întreg mis­ter, susținut cu tărie de coloana sonoră. Po­ves­tea pierderii unui copil și mai apoi a­pa­ri­ția misterioasă a acestuia, fantome, zgomo­te dubioase și întuneric. Acesta este peisajul do­minant din „Femeia în negru 2”, care compa­rativ cu prima parte unde se prezintă dra­ma bărbatului după pierderea urmașului, aici misterul este legat tot de naștere, de su­fe­rin­ță, de aceleași mesaje care apar din cînd în cînd în fața ochilor, dar din perspectiva
fe­me­ii.

Edward este copilul aflat în suferință du­pă distrugerea casei în care locuia, iar so­lu­ți­a de moment a fost plecarea pe o insulă ne­locuită împreună cu cîțiva colegi de gră­di­ni­ță și însoțiți de educatoare cu scopul de a su­praviețui celui de-al Doilea Război Mon­di­al. Nu este de fapt nimic altceva decît do­rin­ța de a evada într-un loc liniștit și plăcut în mo­mentele cruciale ale vieții. Interiorul e di­ferit de exterior, căci lumina care se lasă vă­zu­tă afară întunecă tot mai mult înăuntru.

Su­ferința și necazul pot fi ascunse de cîteva ori, dar prin apropiere, prin timp petrecut îm­preună domnișoara Parkins și Burnstow, e­ducatoarele în grija cărora e­rau copiii, des­co­peră că trec prin aceleași su­fe­rin­țe așa cum s-a întîmplat în cazul proprietarilor casei în care s-au refugiat pe insulă. Cîțiva dintre co­pii simt prezența femeii în negru și sînt cu­prinși de groază, însă educatoarele în­cear­că să îi protejeze de pericole, și, împreună cu Je­remy Irvine, un pilot supraviețuitor al u­nei prăbușiri și repartizat ca momeală pentru atacatori, depun eforturi pentru a afla a­de­vărul despre femeia în negru.

Filmul mai degrabă psihologic decît de groa­ză te readuce pe pămînt după multe bă­tăi dese și intense ale inimii. Soarta este ce­ea ce rezultă din alegerile noastre, iar ma­ri­le încercări de fapt ajung să ne urmărescă în­treaga viață. Toate se pierd, iar ceea ce ne do­rim și nu putem avea ne usucă de dor, de do­rință, de vinovăție, nu doar în viața de fa­milie, ci în toate domeniile practic. Con­clu­zi­ile și impresiile după ce urmărești „Fe­me­ia în negru 2”, ajung să te trezească la realitate da­că ești luat de val, iar dacă nu, îți arată a­de­­­vărata față a vieții, o dramă ne­ex­pli­ca­bi­lă, dar maleabilă.