Portretul iubirii este un fals autentic

„The Best Offer” este un film care te prin­de încet, dar sigur. Îți captează atenția treptat, te amețește cu metafore și intrigi, iar apoi, fără să realizezi, ești prizonier ca într-un ba­zin cu nisip mișcător care îți pătrunde pînă la os.

Virgil Oldman (Geoffrey Rush), persona­jul principal al filmului, este un evaluator de artă, însă dragostea sa pentru pictură îl face să nu fie mereu sincer. Meticulos pînă la ob­se­sie, dar îngrozit de contactul fizic cu alți oa­meni, acesta îi minte pe mulți dintre cli­en­ții săi doar pentru a avea posibilitatea să cum­pe­re chiar el acele tablouri.

Virgil nu-și dorește operele de artă datorită valorii lor materiale, ci pentru că se îndrăgoștește, pe rînd, de fiecare dintre femeile de pe pînză.

Oldman nu-și dorește însă operele de ar­tă datorită valorii lor materiale, ci pentru că se îndrăgostește, pe rînd, de fiecare dintre fe­me­ile de pe pînză. El compensează astfel impo­si­bilitatea de a iubi o persoană reală și se a­fun­dă tot mai mult în contemplarea artei. Virgil este atît de absorbit de această nebunie încît ajunge pînă la punctul în care nu mai poate pri­vi o femeie decît dacă este născută din pen­sulă și tuș.

Lucrurile încep să se schimbe însă atunci cînd Claire (Sylvia Hoeks) îl sună pe Oldman solicitîndu-i serviciile de evaluator. Primele în­cercări de a se întîlni eșuează, lucru care îl enervează la culme pe expertul de artă. To­tuși nevoia de a-i elucida misterul tinerei a cărui voce nu a auzit-o decît la telefon îl atra­ge tot mai aproape de aceasta.

Află apoi că tînăra suferă de agoro­pho­bie, frica de spațiile deschise, la care se adaugă și neîncrederea pe care aceasta o are față de oa­meni, iar asta îl face pe evaluator să-și do­reas­că și mai mult să o salveze pe aceasta. Claire nu a mai ieșit din vila familiei de cînd era doar o copiliță, iar moartea părinților ei a rupt și mai mult contactul pe care îl avea cu exteriorul. Chiar dacă este baricadată în ca­me­ra sa, Virgil reușește treptat să dărîme zi­dul pe care tînăra l-a construit în jurul ei, reu­șind în același timp să scape și acesta de frica de a avea contact fizic cu oamenii.

Totul începe să se transforme într-o po­ves­te de dragoste, însă realul pare a mai avea o față și la fiecare cadru descoperi parcă un nou strat al călătoriei narative. Turnul în care s-a închis frumoasa tînără se transformă într-o ca­să de cărți de joc, unde nimic nu mai pare a fi real, iar iubirea, prietenia, sau oricare alte sentimente umane, pot oricînd fi falsificate, asemeni oricărei alte opere de artă. Doar că orice fals ascunde în el și ceva original.