Cîrcotașii s-au lăsat de poante
Mai plați ca ecranul 17 mai 2015 Niciun comentariu la Cîrcotașii s-au lăsat de poante 50
De ceva vreme, în Cronica Cârcotașilor se tot fac modificări. Din toamna anului 2014, Cristian Hrubaru este unul dintre prezentatori, iar nu demult băieții s-au gîndit să modifice Legea audiovizualului din 2002, printr-o petiție numită ,,Manifest pentru o televiziune fără mizerii”. De ce? Pentru a le da ceva mai mare putere celor de la CNA, nu numai să emită avertismente sau amenzi, ci să schimbe, efectiv, conținutul grilei de programe. În prezent s-au adunat peste 31.000 de semnături.
Cîrcotașii spun că nu mai doresc să mai vadă persoane cu probleme psihice la televizor și mai ales să li se exploateze slăbiciunile, dîndu-i ca exemplu pe Cristi din Banat sau Oana Zăvoranu. Cea mai importantă parte din acțiunile lor către CNA este protejarea minorilor de bombardamentele zilnice ale televiziunilor, care ar putea să influențeze negativ buna dezvoltare psihică și intelectuală a acestora.
Nu sunt de acord cu ideea: ,,Ai telecomanda, dacă nu îți place, schimbă postul”, pentru că, în mod instinctual, aceste lucruri atrag, mai ales dacă sînt pe niște posturi mari de televiziune. Televiziunea nu a fost creată pentru a educa, tocmai pentru că se crede că există o doză minimă de educație și o conștiință dinainte formată.
Din păcate, acest lucru este unul ce ține doar de partea teoretică, de manual. Într-o perioadă în care sistemul de învățămînt este văzut doar ca un loc de staționare, în care informarea se face cu căștile în urechi și telefonul în mîini, în care răbdarea nu mai este cultivată și senzaționalul e la ordinea zilei, numai niște stimuli externi puternici pot atrage, ca de exemplu: cazul Zăvoranu, care a bubuit mai ceva ca un butoi de pulbere. Audiență mare, mai contează altceva?
Viitorul cui îl lași, pe mîna unui tînăr crud căruia i se pare normal să vadă bălăcăreală în public și astfel nu se va sfii să facă și el la rîndul său?! E de apreciat demersul lor, dar ironia e că, dacă într-adevăr li se vor îndeplini doleanțele, nu vor mai avea materia primă din care să-și facă emisiunea.
Bianca VIERU
Adaugă un comentariu