Critica rațiunii în doi
Mai plați ca ecranul 1 martie 2011 Niciun comentariu la Critica rațiunii în doi 1Deși ai avea impresia că se reinventează teoria chibritului, te contrazic fețele cunoscute ale lui Pleșu și Liiceanu în cel mai televizat mod posibil.
Așezați la o masă rotundă și cu valorile universale în buzunar, cei doi scriitori meșteșugăresc cu tact temele scăpătate de viață în chip de prefață. O prefață la viață, să spunem. Despre ură, despre invidie, despre speranță, despre frică se scornesc idei cu ambitus mare, partizane filosofiei. Zici că s-ar fi gîndit cineva să îi aducă un omagiu lui Cicero: de amicitia, de astăzi.
Cele 50 de minute cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu de pe TVR1 sînt libere să adere la orice fel de timp și spațiu pentru că dezbaterea propriu-zisă nu pare a fi nici deliberată, nici împrumutată și nici măcar constrînsă de operatori panicați. „De obicei nu anunțăm titlurile emisiunilor noastre, nici de data asta nu am făcut-o”, își începe relaxat Liiceanu discursul despre frică.
Răspunzînd la dialog, Pleșu profită de prima „madlenă a fricii” care îi încolțește în minte și începe să povestească animat un episod din copilărie: „am stat cîteva ore închis într-un grajd, pentru că de cîte ori deschideam ușa grajdului ca să ies, patrula o cloșcă prin fața ușii”. Desigur că perspectiva autobiografică a scriitorului nu deranjează și poate nici fobia sa copilărească, însă „dilema veche” rămîne dacă toată emisiunea s-a discutat pe limba păsărească.
Ei bine, nu. Exemplul a fost dat pentru „a nu părea înfricoșători de la început”, cum a spus chiar Pleșu. Și îl credem pe cuvînt pentru că nu peste mult timp, tema și-a găsit locul în „marile frici ale Occidentului” și apoteotic în „spaima recurentă de sfîrșitul lumii”. De la sindromul drobului de sare, și anume că „poți să te temi toată viață de terorism și s-o încurci cînd mergi pe bicicletă”, pînă la teama supremă de apocalipsă, cei doi scriitori testează în laborator toate formele de spaimă văzută și nevăzută cu sentimentul uman că, și în emisiunea de față simt o frică unul față de celălalt tocmai pentru că e vorba de o polemică televizată.
Morala: fie că te ascunzi după degete, fie că te dai rotund în fața colegilor de breaslă, e bine să îți mai aprindă cineva becul sau televizorul chiar dacă, de regulă, nu ești claustrofob.
Adelina FULGA
Adaugă un comentariu