Eroul transformat în narator
Mai plați ca ecranul 18 noiembrie 2013 Niciun comentariu la Eroul transformat în narator 3S-au tot făcut bancuri despre Bear Grylls și a fost acuzat că o parte din documentarele sale despre supraviețuire au fost trucate. Însă chiar și așa cei de la Discovery Channel nu pot nega popularitatea de care se bucură expertul în tehnici de supraviețuire și nu ezită să-l aducă din nou în fața publicului. De această dată însă nu va fi el eroul poveștii, ci va avea mai curînd rolul de narator în noul program „Bear Grylls: Scapă cu viață!”, el fiind cel care va juriza competiția.
Programul care va fi lansat luni, 18 noiembrie, pe Discovery Channel va testa capacitatea de supraviețuire a concurenților, iar pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, premiul pentru cîștigători va fi de jumătate de milion de dolari.
Cele zece echipe conduse de Grylls care își vor pune la încercare limitele pe insula de sud a Noii Zeelande vor trebui să îndeplinească trei obiective propuse de Bear, să supraviețuiască în sălbăticie, să călătorească în grup și să evite eliminarea, căci, în fiecare săptămână, juratul va trimite acasă cîte o echipă.
Cu toate acestea modalitatea de joc nu va fi lăsată la voia întîmplării, ci fiecare echipă va avea de îndeplinit căte un obiectiv pentru fiecare segmet al traseului. Concurenții vor trebui să facă rost de hrană, să facă focul, să construiască un adăpost sau să evite obstacolele. Pe întraga desfășurarea a competiției, Bear va urmări concurenții, călătorind alături de ei. Elementele pe care juratul le urmărește sunt spiritul de supraviețuire și inventivitatea de care știe că are nevoie oricine încearcă să scape cu bine din sălbăticie.
Bear va interveni personal în cazul în care echipele se vor afla în pericol iminent, însă membrii echipelor sînt obligați să colaboreze tot timpul ca să învingă epuizarea, frigul și dificultățile întîlnite pe traseu pentru a avea șanse la marele premiu.
În final, va rămîne doar o singură echipă, cea care, după părerea expertului, a dovedit că are abilitățile necesare de a „scăpa cu viață”, iar cei doi membri vor obține jumătate de milion de dolari. Rămîne însă de văzut dacă „expertul” nu va dezerta din nou într-un hotel atunci cînd insectele nu vor mai fi pe placul său.
Andrei MIHAI
Adaugă un comentariu