Asimetric, un roman pe care nu ți-l explici

Asimetric a fost una dintre puținele cărți pe care am pus ochii încă de anul trecut, cînd clasamentele The New York Times și Times o nominalizau printre cele mai bune titluri ale anului 2018. Cînd am aflat că e, în același timp, și cartea de debut a Lisei Halliday, nu m-am mirat cînd, în martie, cei de la Curtea Veche i-au anunțat lansarea, în traducerea Ancăi-Maria Pănoiu. O carte care, ca multe alte apariții literare recente în vogă, tratează teme precum puterea, felul în care personajele se raportează la succes la diferite vîrste și condiția celui care creează un lucru cu adevărat valoros pentru posteritate, Asimetric se diferențiază însă prin structura unică pe care-o are, structură care-l transformă pe alocuri într-un roman de debut amețitor.

Asimetric e un roman format din trei părți pe care Lisa Halliday nu le leagă explicit între ele. În prima parte autoarea construiește două personaje care pun bazele unei legături comune ușor bolnăvicioase – Alice e o tînără care lucrează într-o editură, fascinată de viața boemă și încîntată de orice i-ar putea îmbunătăți arsenalul de cunoștințe, în timp ce Ezra Blazer e un cunoscut scriitor, cu romane traduse într-o multitudine de limbi, în vîrstă de 70 de ani. Ei se întîlnesc firesc, pe-o bancă în parc, iar conexiunea lor redată în scriitura Lisei devine evidentă pentru cititor. Deși nu una naturală, bazată pe iubire, ea pare descrisă în orice situație ca fiind una plină de empatie și toleranță. Cei doi sînt dispuși să ofere lucruri atîta vreme cît primesc altele potrivite firii lor la schimb, iar înțelegerea și bucuria companiei celuilalt se aștern parcă pe nesimțite în cursul întîmplării.

Partea a doua, cea destinată lui Amar, e una mai complexă. Aici Lisa construiește ficțiune bazîndu-se pe un cadru istoric și clădește trecutul unui personaj complet diferit de celelalte două. Felul în care alege să-l introducă pe tînărul arab e unul cu siguranță ciudat – Amar e blocat în aeroport, fiindu-i interzis un zbor, pînă la verificarea actelor. Folosindu-se de acest fir narativ principal, autoarea îl poartă pe Amar în copilărie, adolescență și viață de tînăr adult, pentru ca apoi să-l izbească de prezent și să-l mai lase să cunoască, din cînd în cînd, doar angajați ai securității. Aici, în lumea lui Amar, ceea ce face povestea fascinantă e felul în care el se raportează la viața trăită în Irak și la cea trăită în America. Comparațiile dintre cele două lumi și prezentarea fratelui său care, în ciuda libertății Americii, alege Irakul, fac din secțiunea a doua a romanului una chiar mai sentimentală decît prima.

În sfîrșit, deși Lisa nu pare să-ți întindă nicio mînă de ajutor făcîndu-te să vezi unde anume cele două povești se intersectează, te lovești și de ceea ce vrea să fie secțiunea a treia. Aceasta nu-i nici mai mult nici mai puțin decît ceea ce pare a fi transcrierea convingătoare, cuvînt cu cuvînt, a unui interviu din anul 2011, a scriitorului faimos din prima parte a cărții, Ezra. Cartea e, în cele din urmă, uluitoare – dacă nu prin succesiunea incredibilă a întîmplărilor și punerea împreună a celor trei piese de puzzle (ultima fiind chiar o ingeniozitate) pe care nu știi cum să le potrivești, prin referințele culturale, muzicale și cinematografice valoroase, care împreună dau încă un plus de savoare scriiturii autoarei. Dacă te încumeți s-o citești, n-o să te mai întrebi de ce s-a numărat printre titlurile de succes ale anului trecut și-o să vrei să mai citești și următoarele cărți ale Lisei.