Iubirea, ca o operă de artă

Eric-Emmanuel Schmitt a reușit să des­cri­e viața unui om în numai 50 de pagini în „Cei doi domni din Bruxelles”. În nuvela din deschiderea cărții timpul parcă este spul­be­rat de o adiere de vînt. Nu îți dai sea­ma cînd cei doi bărbați, personajele prin­cipale ale nu­velei care dă și numele căr­ții, îm­bă­trî­nesc pentru că autorul pune accent doar pe cele mai importante perioade ale vieții lor. Su­bi­ectul este unul nonconformist și anume po­vestea de dragoste a unui cuplu de  homosexuali, care au grijă de familia he­te­ro­se­xua­lă. Cei doi bărbați ajută cuplul format din Eddy și Genevieve Grenier, pentru că și-au u­nit destinele în același timp. Familia pro­te­jată s-a căsătorit cu adevărat, iar pe­re­chea de gay și-au făcut promisiuni și și-a unit des­tinele doar formal.

Modul în care Eric-Emmanuel Schmitt le descrie obsesiile și interesul față de anumi­te persoane se schimbă după în­tîm­plă­ri­le și stările prin care trec, dar modul în care a­u­to­rul descrie aceste lucruri nu este unul so­fis­ticat. Folosesc un limbaj comun și for­mea­ză imagini ușor de reprodus mintal. A­u­to­rul repetă in­for­ma­ții despre Genevieve Grenier care este „nă­cu­tă Piastre, căsătorite de trei­zeci și cinci de ani cu Eddy Grenier, pe 13 aprilie după-amiaza la catedrala Sainte Gudule”, chiar dacă a­ces­tea nu o definește, Eric ac­cen­tu­ează detaliile prin această repetiție.

Cartea cuprinde cinci nuvele despre „vie­țile virtuale care însoțesc temeiul unei vieți reale” după cum își descrie autorul po­veș­ti­le. Fiecare descrie o iubire i­nedită, sentimen­te care nu sînt îm­păr­tă­și­te între un bărbat și o femeie, ci între un om și a­nimalul său de companie de exemplu. Dragostea este un subiect care îl pre­­ocupă pe Eric. Și în cartea „Pe cînd eram o o­peră de artă” descrie de a­se­menea o po­ves­te de iubire imaginară în care un om, transformat într-un obiect, este vîndut și tratat ca pe o statuie, și care se în­dră­gostește de fata pictorului orb care i-a re­produs perfect chipul de dinainte de a fi transformat.

Toate textele autorului au o nuanță psi­ho­logică. Analizează stări și comportamente, des­crie situații folosindu-se de personajele sa­le și observă alți oameni prin ochii lor. A­tu­ul îl reprezintă ușurința cu care reușești să îți pui imaginile în oridine și după ce termini de citit rămîi cu senzația că ai văzut cinci fil­mulețe, cu oa­meni a căror chip nu este bine definit niciodată pentru că vîrsta lor este schimbată de la cadru la cadru. Poate doar o­chii descriși mereu în detaliu pot fi re­pro­duși și puși pe fața celor care jocă în ro­lu­ri­le principale.