Jurnalul amintirilor cu pene

Zborul începe cu o iubire scur­tă, mincinoasă, îngropată în zăpadă și lăsată să răsufle greu în tunelul ei re­ce. În loc să iasă, să se salveze de ră­vășirile timpului, cartea aceasta a zgo­motelor stranii, a memoriilor vii și-a morților treziți de sunete se cui­bă­rește într-un cotlon săpat în nămeți și nu mai iese. Din iarna primelor pa­gini și pînă în vara sfîrșitului, în „Toa­te bufnițele”, Filip Florian ra­de cu răbdare straturile memoriei.

Două caiete galbene. Unul e-al lui Luci, celălalt al lui Emil. Unul sfîr­­șește cu semnătura unui condei, ce­lă­lalt se pulverizează peste literele pri­mului, ca să nu se piardă. Nu sînt amîndoi băieți, nici bătrîni, ci se în­tîl­­nesc atunci cînd amintirile lui Emil se zbat de frica pieririi, învelite în­tîi într-o pînză și, dedesubt, în caietul lui. Tînărul Lucian își trăiește răfuiala cu bătăile de aripi ale copilăriei sub di­fi­cultatea sensurilor unei vieți ieșite la pensie pe care le-nțelege greu, ca­re-l sfîșie cu preaplinul lor. Emil Stra­tin, bărbatul de vreo 60 de ani năs­cut sub bombele războiului, care fu­mează exact cinci țigări pe zi și vor­bește cu bufnițele, crește un scriitor în mintea fertilă, aburindă de imagina­ție a lui Luci.

Cățelul Zuri se gu­dură pe lîngă toate pățaniile copilului așa cum viața bătrînului s-a alintat pe lîngă poveștile din închisori ale tatălui, ale bunicului, pe lîngă trupul cald al mamei care s-a risipit într-o zi de iarnă printre fulgi și nu s-a mai întors.

Vechiturile sufletești ale lui Emil sînt scrise în cuvinte calde ca­re se topesc în jurnalul lui Luci. Ele îi răsună tînărului în minte ca „un chi­ot cîntat, cu frînturi de sfîșiere”, ca vo­cile „din afara hotarelor lumii” a unor bufnițe. Îl izbesc în ochi ca o pa­lă de vînt stîrnită de aripile lor pes­trițe. Îl plămădesc și-l trec, într-un ritm de carusel, prin toate durerile și pribegiile pe care nu le-a apucat fi­in­dcă s-a născut prea tîrziu.

Me­mo­ria lui Emil „ruginește încet” în scri­itura firească a lui Filip Florian. Iar romanul trece iute prin suflet, fier­binte și bîntuitor ca privirea neagră, goală, adîncă a unei bufnițe de ham­bar.