„Nu sînt un număr”

„Cum a reuşit o fată imobilizată în sca­u­nul cu rotile să fugă din Siria în Germania” – asta-ți spune subtitlul cărții, rezumîndu-i întreaga poveste. Nujeen nu e doar o carte de memorii a unui refugiat, care a reușit să fu­gă și-acum își scrie povestea. Nujeen e mai mult de atît; e o carte a cărei istorii o să te doară și-o să te facă să te simți nerecunoscător și in­con­știent. Nujeen este, de fapt, povestea unei a­dolescente care rîvnește la educație.

Prizonieră în propriul apartament din Alep, Nujeen este o tînără bolnavă de para­lizie cerebrală, care trăiește într-un căru­cior cu rotile. Uimindu-i pe toți ceilalți, curiozi­ta­tea și pofta sa de-a descoperi lucruri noi este în continuă creștere, odată cu trecea timpu­lui, așa că reușește singură să învețe o mul­ți­me de lucruri – se uită mereu la documen­ta­re și învață limba engleză aproape perfect nu­mai din serialele pe care le privește. Știe că procesul de autoeducare nu trebuie să se sfîrșească și profită de ce ocazie are pentru a-i întreba pe ceilalți detalii despre lumea din afara casei sau pentru a și le fixa în me­mo­rie, din cele văzute la televizor.

Cînd luptele dintre dictatorul Assad și militanții ISIS acaparează orașul, familia lui Nujeen își mută locuința în cele din urmă în Turcia, alături de marea majoritate a sirieni­lor care se îndreaptă către Europa, dorind să ceară azil și să-și ducă mai departe traiul. Nemulțumiți de traiul pe care noua țară gaz­dă poate să-l ofere refugiaților, părinții nu le descurajează pe Nujeen și sora ei, atunci cînd cele două fete își propun să-și continue călă­toria singure mai departe. Adolescenta a­jun­ge celebră printre refugiați – este singura tî­nără care călătorește în scaun cu rotile și este singura din întregul grup care vorbește lim­ba engleză, deci poate oferi interviuri presei.

După străbatarea Greciei, Serbiei, Sloveniei și Austriei, cele două fete ajung în Germania, unde, în final, se și stabilesc. Cartea, scrisă într-o manieră subiectivă, pre­zintă toate conflictele interioare ale adolescentei care vorbește cu sinceritate despre tea­ma de-a nu reuși, de a-și pierde ambiția și despre sentimentele de recunoștință pe care le are față de sora care-a ajutat-o să treacă prin călătoria vieții sale. Nujeen o să te facă să te simți mic de tot – lucrurile pe care le face, le spune, le dorește și incredibila deschidere că­tre toate lucrurile noi – toate te fac să crezi că nu ești con­ști­ent de șansele pe care le ai.

După ce-ai să termini de citit cartea, cu si­guranță ai să cauți s-o vezi și s-o asculți vor­bind. Ai să dai, atunci, peste pre­zen­tă­ri­le li­be­re ale lui Nujeen în conferințele inter­na­țio­na­le, o s-o vezi plină de demnitate în scaunul ei cu rotile și cînd o să-ți spună răspicat că „re­fugiații nu sînt doar numere” o să-ți do­re­ști s-o întîlnești și să spui tuturor despre ea.