Sufocați de Nobel

„De ce nu iau românii premiul No­bel” ne explică Alina Mungiu-Pippidi într-un volum care reunește o parte din articolele sale publicate din 2005 pînă în 2012, în diferite publica­ții precum „Dilema Veche” sau „Ro­mânia Liberă”.

Textele reunite în acest volum tra­tează cu precădere probleme le­ga­te de sistemul educațional, de clasa po­litică, de cultură, este dezbătut sta­tutul mi­norităților sau sistemul va­lori­lor afișat în societatea de astăzi. Cri­tic acid, aceasta comen­tează spec­tacolul me­diatic din Ro­mânia într-un mod lipsit de inhibiții și subiecti­vism.

În articolul care a și dat numele căr­ții, autoarea denunță patriotismul exa­gerat al românilor și asumarea de către întregul popor a meritelor unei singu­re persoane. „Nu există popoare ta­­lentate sau mai puțin talentate”, ci doar pro­iecte ale societății mai bune sau mai rele. Astfel, autoarea apreci­ază că există o vină a noastră, a tu­turor, că cei cu adevărat talentați nu au izbutit încă să culeagă un Nobel. În a­ce­lași articol amintește de Iorga sau Brîn­cuși, care s-ar fi împlinit in­di­fe­rent de patria în sînul căreia și-ar fi gă­sit locul, și de tendința noastră de a ne agăța de asemenea nume, bătîndu-ne cu pumnul în piept pentru meritele lor, lucru care nu ne face nicidecum cinste. Autoarea crede că nu lipsa unor va­lori individuale ne împiedică pe noi să obținem un Nobel, ci lipsa valorii co­lective, a organizării noastre soci­ale, acestea fiind lucrurile care ne trag îna­poi.

Într-un alt text, „De ce premiul Her­­tei nu e și al nostru?”, Alina Mun­giu-Pippidi dă iarăși vina pentru nereușita noastră de a obține premiul pentru literatură pe lipsa de ca­racter ca nație. „Talent există din plin”, însă întreaga societate, sufocată de un sistem corupt sau guvernat de pile și ne­potism înăbușă orice dorință de afir­mare a adevăratelor talente.

Prin suita sa de texte, autoarea frag­mentează întreaga societate ro­mânească, o diseacă atent și anali­zează fără tremur, cu o mînă sigură. Scri­itu­ra, cînd ironică și plină de farmec, cînd sensibilă cînd acidă, crează imagi­nea unei societăți sufocate de amin­tirea co­munismului, unde nu s-a în­cheiat încă epurarea ideologică a in­stitu­ți­i­lor sta­tului și în care elitele sînt înă­bu­șite înainte să prindă viață.