Topîrceanu, băiat de treabă

A șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) a lăsat Iașului, după ce toate evenimentele s-au terminat, scriitorii au plecat prin țările și orașele lor, iar corturile s-au strîns din Piața Unirii, 11 cărți. Nu cărți oarecare – ci 11 biografii romanțate ale scriitorilor clasici care și-au găsit loc sau și-au făcut, mai devreme sau mai tîrziu în istorie, drum în capitala Moldovei.

Unul dintre duetele scriitoricești pe care coordonatorii colecției le-au potrivit, adunînd personalități din trecut și prezent, au fost George Topîrceanu și Alex Tocilescu. Dacă ai să te întrebi de ce le-o fi trecut prin minte să-i pună împreună și să-i dea mînă liberă lui Alex Tocilescu să-l aducă pe Topîrceanu printre noi, nu pot să-ți spun decît că dacă o să începi să citești cartea, o să te lămurești pe deplin. Fără să te lovești de vreo scriere lemnoasă, vreo glorificare sau înșiruire de titluri lesne de scris aflîndu-te prins în vîltoarea unei asemenea provocări, ce-o să găsești între coperțile mici ale cărții o să te șocheze puțin și-apoi o să-ți lărgească zîmbetul într-atît, încît o să devină chicotit și-apoi hohot de rîs de-a dreptul. O să ți se pară că personalitățile celor doi, pe alocuri, se aseamănă și, deși în multe cazuri interesele par să nu li se intersecteze deloc, sînt cel puțin asimptotice.

Scriitura lui Alex Tocilescu face cartea să pară o biografie scăldată în umor, iar lipsa cuvintelor pompoase nu are alt efect decît acela de a te face să vrei să dai paginile mai repede. Rîzi cînd afli că în capitolul întîi „Topîrceanu se naște, este foarte urît și tatăl său, cojocar fiind, vrea să îi facă un cojoc”, rîzi cînd scriitorul contemporan ți-l descrie în uniformă militară și chiar atunci cînd „poartă un costum urît, de unde deducem că e funcționar”. Cartea nu este purtată însă de umor într-o extremă a ridicolului, iar cînd în viața lui Topîrceanu apar momente de cumpănă, Alex le tratează ca atare. Deși scrie despre ele total relaxat, din perspectiva unui om care privește faptele deja consumate (așa că, în orice caz, cu ce-ai mai putea tu interveni asupra lor?) și distilează oarecum trăirile intense ale scriitorului din trecut, textul e cursiv, coerent și-l aduce pe Topîrceanu mai aproape de cititor și de publicul actual decît a fost vreodată.

Fără vreo remușcare a pierderii gloriei scriitorilor de odinioară și cu inima ușoară a cititorului căruia i s-a îngăduit să arunce o privire în culisele vieților marilor clasici, spun că ideea coordonatorilor colecției nu poate fi decît una lăudabilă și că această primă combinație nu poate fi comparată decît cu un shot mic, răcoritor, destul de tare încît să-ți deschidă pofta de citit celelalte zece cărți rămase.