De pe Skype direct în casă

Primul răcnet Niciun comentariu la De pe Skype direct în casă 16
De pe Skype direct în casă

Microsoft s-a inspirat din celebrul serial Star Trek și a lansat în 2015 Holo Lens, un sistem ce combină lumea virtuală cu cea reală. Anul a­ces­ta cercetătorul Shahram Izadai a prezentat o întrebuințare practică pentru acest device. A­cesta poartă numele de Holoportation. Odată cu acestă tehnologie, cei de la Microsoft afirmă că încearcă să revoluționeze modul prin care intercționăm și comunicăm cu cei din jurul nostru.

Asta înseamnă în cel mai scurt timp o să poți să îți iei la revedere de la Skype sau de Face Time. Cu ajutorul Holoportation poți să fii sub forma unei holograme în aceeași ca­me­ră în care este și persoana cu care vrei să vor­bești. Este obligatoriu însă ca ambele persoane să poarte o mască.

Acest sistem funcționează folosind un set de camere tridimensionale dispuse în diferite colțuri și astfel transpun interlocutorii într-o realitate virtuală, dînd senzația că te afli în a­ce­eași încăpere cu respectiva persoană.
Sistemul permite să înregistrezi orice in­te­rac­țiune și astfel să revezi imaginile ori de cîte ori îți dorești, ba chiar mai mult, îți permite să a­jus­tezi mărimea hologramelor și să le pozi­țio­nezi oriunde în cameră.

„Holoportation este un nou tip de tehnologie 3D, care permite modelelor de înaltă calitate a oamenilor care urmează să fie reconstruite fidel printr-o hologramă. Imaginile pot fi com­primate și transmise oriunde în lume, în timp real”, a declarat cercetătorul Shahram Izadai. Într-o filmare pentru a promova efi­cien­ța no­u­lui proiect, omul de știință își mic­șo­rează fiica și o mută pe o măsuță din colțul drept al camerei.

Microsoft promite că Holo Lens va avea o ma­re întrebuințare și în lumea pasionaților de gaming deoarece, spun aceștia, că cel mai pro­ba­bil anul viitor va fi lansată o interfață multimedia ce permite transpunerea în joc a elemen­telor olfactive. Pînă atunci kitul tehnologiei ur­mează să fie disponibil pe piață la sfîrșitul acestui an, iar prețul va fi în jurul sumei de 300 de dolari. Pe baza lui, cei care se ocupă de dezvoltarea noilor jocuri şi aplicaţii sînt invitați să își transpună creațiile în realitatea virtuală.

„Tehnologia hologramelor ne va ajuta, în vi­itor, în tot felul de domenii, de la medicină, la educaţie, transport, showbiz, practic în ori­ce domeniu al vieţii cotidiene”, au declarat cei de la Microsoft. În urma reacțiilor care au apărut la vi­deoclipul postat de inventator, aceștia sînt foar­te optimiști de cum va fi primită noua teh­no­logie.

Autor:

Beatrice Juravle

Redactor şi şef de departament la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top