Telefoanele nu vor mai exploda

Primul răcnet Niciun comentariu la Telefoanele nu vor mai exploda 15
Telefoanele nu vor mai exploda

Durata de viață a bateriilor cu care vor fi do­­ta­te telefoanele viitorului ar putea fi de trei ori mai mare, și asta datorită unei tehnologii dez­voltate de un cercetător de la Uni­ver­si­ta­tea din Texas. Deși în vîrstă de 94 de ani, profeso­rul John Good­e­no­ugh a descoperit, alături de a­sis­tenta sa, Maria Helena Braga, o nouă metodă de înmagazinare a energiei electrice, care va în­lo­cui definitiv bateriile convenționale Li-Ion.

Bateriile Li-Ion, care au fost create de a­ce­lași cercetător, sînt acumulatorii pe care noi îi fo­lo­sim pentru telefoanele mobile, pentru ta­ble­te și ceasuri smart, dar ele pot fi folosite și la cre­a­rea roboților sau la mașinile electrice. Deși a­ces­tea au mai fost îmbunătățite de-a lungul tim­­pului, puterea lor de înmagazinare a e­ner­gi­ei relativ redusă nu a permis evoluții spectacu­loase în ceea ce privește durata unei încărcări.

Pe lîngă această limită, se adaugă sensibili­tatea la variațiile puternice de temperatură sau la supraîncărcare – cauze care au dus la binecu­noscutele incidente în care mai multe telefoa­ne Samsung Galaxy Note 7 au explodat spontan. Practic, în cazul bateriilor Li-Ion, substanța pre­dominantă, care facilitează înmagazinarea e­ner­giei în interiorului ei, este lichidă și încărcată cu electroliți. Prin această metodă sînt trans­por­tați ionii de litiu între Anoda (parte cu +) și Ca­to­dul (partea cu -), iar în cazul în care încărcarea ba­te­riei se realizează mult prea repede, se poate pro­duce o explozie.

Profesorul Goodenough spune că noile ba­terii, care nu au încă un nume, vor rezolva a­ceas­tă problemă datorită electroliților de sticlă. A­ces­tea au o densitate energetică de trei ori mai mare (dacă sînt comparate cu o baterie Li-Ion de aceeași dimensiune) și sînt mult mai fiabile. În plus, producerea lor este mult mai ieftină de­cît a celorlalți acumulatori. Descoperirea ar trebui să producă mașini electrice cu autonomie mai mare, telefoane mai sigure și ceasuri smart mult mai subțiri.

Singura limită întîlnită, descoperită pînă a­cum, este greutatea. Un astfel de acumulator, cu electroliți din sticlă, ar urma să aibă o greuta­te de 2,5 ori mai mare față de bateriile con­ven­țio­nale Li-Ion, dar cel care a făcut descoperirea spe­ră ca aceasta să scadă odată cu per­fec­țio­na­rea tehnologiei. Momentan, acumulatorii cu e­lectroliți din sticlă nu sînt utilizați în industrie, ei fiind doar la stadiul de proiectare. Pro­fe­sorul Goodenough speră să obțină fi­nan­ța­rea necesară pentru a continua cercetările.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top