Suporterii nimănui

Ca țațele care se bat pe ultima le­gătură de pătrunjel la piață, su­por­terii echipelor de fotbal din România au abandonat orice rațio­nament sportiv în favoarea lup­tei pentru zarzavaturi. Ca-ntr-un tea­tru al absurdului, avem supor­teri ai unui nume, ai unei sigle, ai unei echipe care nu mai există de ani de zile și alții ai unor echipe care au corespondență în prezent, dar care parcă nu au trecut. Vor­bind de scandalul dintre FCSB Stea­ua București și FC Steaua Bu­curești, cel dintre Armată și-un Gigi Becali, mînat de o nou-des­co­perită cumpătare financiară, dar de același fanatism religios, nu putem să nu observăm cît rău se face sportului în general. Cît de sim­plu s-a transformat una dintre cele mai iubite echipe ale țării în cîteva luni într-una care nu re­u­șește să strîngă cîteva mii de oameni la stadion ca să o susțină.

Dar Steaua, în absurditatea for­mată de zgîrcenia și încă­pă­țî­na­rea lui Becali și obsesia Ar­ma­tei pentru un nume pe care oricum nu-l poate susține, nu este singurul exemplu. Și Mititelu a distrus una dintre cele mai iubite echipe ale țării din ultimele decenii, Cra­iova, rebranduită și devenită epavă a amintirilor unor suporteri pe care și i-a îndepărtat fără șan­se de a-i mai aduce înapoi. Însă avem un exemplu și mai a­pro­ape de casă – Politehnica ie­șea­nă care s-a transformat, într-o miș­care clasică, menită pentru a scă­pa de anumite datorii, în CSMS Iași, o echipă renegată de mulți dintre actualii suporteri.

Toate aceste trei exemple do­ve­desc un lucru pe care trebuia să-l fi învățat în urmă cu foarte mulți ani – echipele nu sînt ale su­porterilor. Chiar dacă aceștia din urmă își varsă sufletul în ele, unii chiar și banii, urmărindu-le pes­te tot prin țară sau stră­i­nă­ta­te. Echipele sînt niște marionete în mîinile unor oameni care le fo­lo­sesc fie ca mod de a obține notorietate, fie ca metodă de a obține bani sau ca vehicul electoral, cum este cazul Iașului. Te uiți, din exterior, la lupta fanilor și te în­trebi – pentru ce? De ce ajung să se bată pe jucăriile altora, care nici măcar nu le sînt împrumuta­te, ci doar ținute într-o vitrină? Din pasiune, din dragoste, din lu­cru­ri­le pe care le faci fără un ra­țio­na­ment clar. Însă degeaba.