Averea Violetei

„Toată familia Darie trebuie să fie acum acasă”, îmi spune un puști care fumează pe ascuns. Își poartă copilăria pe holurile căminului de nefamiliști de pe Decebal, printre chiștoace și sticle de bere aruncate după colțul blocului. Adineauri au fost și băieții Violetei pe aici. Acum, însă, i-a chemat în casă.

Îți dai seama că în apartamentul cu două camere locuiește o familie numeroasă după numărul perechilor de încălțări de la ușă. Pantofiorii roz ai fetiței de 11 ani sînt peste ghetele lui Andrei, iar mormanul este completat cu pantofii mari ai tatălui. Un pat suprapus este lipit de un perete, iar încă două-s puse lîngă geam. În mica sufragerie dorm trei copii și mama, iar dormitorul a rămas băieților mai mari. Nici unul din ei nu a plecat de acasă. Încearcă și ei să-și ajute familia, fiecare cum poate.„Sînt cuminți cu toții și nu mi-au făcut deloc probleme. Se înțeleg între ei”, mărturisește ea. Nici măcar cînd se uită la televizor nu se ceartă, ce mici se împart între desenele animate de pe Cartoon Network sau jocurile de la calculator.

Violeta nu se desparte niciodată de prosopul ei de bucătărie. Își aranjează părul lipit de frunte și se așază pe canapeaua din sufragerie și începe să se uite la cei mici din jurul ei. „E greu cînd ai opt copii, dar este la fel de greu cînd ai și un singur copil”, mărturisește mama. Ghicesc cu ușurință greutățile pe care le-a avut pînă acum, la 42 de ani. Recunoaște că-i din ce în ce mai rău, mai ales că a intrat în șomaj. „Una din fetițele mele are handicap de gradul II, iar ultimii bani i-am dat pe consultațiile ei”, îmi spune mîhnită.

Băieții se adună cu toții în sufragerie și se uită la mine cu ochii mari și curioși. Temători, încearcă să deslușească ce caut eu în casă. De îndată ce-și dau seama că-i urmăresc, își întorc privirea spre mama lor, în căutarea unui sprijin. Violeta le surprinde agitația și, parcă vrînd să-i liniștească, le spune pe ton iubitor: „sînt cu toții ai mei”.

George GURESCU