Balerină peste Podul de flori

„Stai cuminte că au intrat pe sce­­nă păpușile”, îi spune Irina fe­ti­ței sale, care de vreo jumătate de o­ră foșnea o pungă de chips-uri, ne­în­țelegînd ce povestesc cei trei is­to­rici la microfon. La spectacolul „Inimi ce bat împreună – 93 de ani” or­ganizat la Ateneul Tătărași, ve­de­tele serii au fost cele opt „Bar­bie” din echipa de balet de la Co­le­gi­ul Național de Artă „Octav Băn­cilă” din Iași. Fetele au fost a­pla­u­da­te de fiecare dată cînd au a­părut în fața mulțimii, una cîte una. In­trau sărind dintr-un colț, iar pînă te o­bișnuiai cu zecile de piruete, zbu­rau în celălalt. Și la cît de firave e­rau parcă pluteau pînă în mijlocul sălii purtate de rochie. La sfîrșitul ce­lor cinci dansuri a răsunat sala de aplauze și de strigăte sănătoase care fe­licitau balerinele. „Bravooo”, ți­pa un bătrîn de lîngă mine în­dru­mîn­du-și și soția să încurajeze ele­ve­le dirijate de coregraful Rodica Fălișteanu din Basarabia. După un timp l-am văzut ridicîndu-se și ur­mă­rind festivalul de pe scări. Pe scaun a­morțise.

Frații Dreglea au amintit în cîntecele lor de deportările spre „Si­­berii fără de sfîrșit, de gheață” ca­re au înstrăinat sute de familii, rămase doar cu o salbă de amintiri și nimic altceva. Ca la săr­bă­toare, reflectoa­rele din Sala Ma­re a Ateneului e­rau țintite pe trico­lorul arborat, fără ste­mă, de altfel, fapt ce „bate la o­chi”, după cum a constat Sabin, ve­nit și el la spectacol să vadă o  ac­ti­vitate deosebită organizată de A­so­ci­ația Tinerilor Basarabeni, în a­fa­ră de conferințe la care a mai participat de cînd îl cunoaște pe unul dintre prietenii lui, Dan. Cînd au cîntat studenții de la Teologie, fe­te­le îmbrăcate cu ii asortate cu fuste lungi, iar băieții în costume negre, Sabin și-a amintit de perioada în ca­re cînta în corul bisericii că „teh­ni­ca folosită de tineri este una specială și destul de dificilă”. Oricum oa­me­nii din sală au simțit că sînt ta­lentați cei cîțiva cîntăreți. S-au ridicat de pe scaune și i-au aplaudat mi­nute în șir.

Du­pă aproape o oră de cîntece și dansuri, au început să se audă scîr­țuitul băncilor. Cînd se ridica cî­te un spectator și ieșea pe hol să se întindă puțin, tronc se izbea un scaun. În jumătate de oră cîte patru – cinci locuri pe rînd erau goale, iar tinerii și bătrînii se mutau pe margini să vadă și ultimele momente din festival. În scurt timp, ne-am ri­dicat cu toții și am cîntat „Hora Unirii”. O unire peste Prut.

Iulia CIUHU