Cotele neștiute de pe rafturi

„Studenții nu știu nici măcar că biblio­te­ca are site”, îmi spune Adina Postolache, o fe­meie brunetă, care izbutește zilnic să nu se piar­dă printre rafturile înalte și ticsite cu căr­ți ale Bibliotecii Facultății de Geografie și Geo­lo­gie. Lucrează aici ca bibliotecar din 2003 și de­și a terminat Istoria, îți poate vorbi despre rî­uri, munți și ape, spunîndu-ți și ce cote au căr­țile în care s-a scris despre ele. Este calmă, răb­dătoare și îi explică fiecărui student în par­te cum să caute cărțile de care are nevoie pe site, să se uite dacă e volum de poezii, al­bum de fotografii sau literatură de specialita­te. „Mulți dintre ei vin cu tema proiectelor pe care le au de făcut și se așteaptă să găsească lu­crări cu acel nume”, povestește Adina Posto­lache în timp ce o domnișoară intră pe ușă și în­treabă „aveți ceva despre Munții A­pu­se­ni?”. Bibliotecara oftează, se ridică încet de pe scaun și se oprește pe al doilea rînd de rafturi, de unde ia o carte groasă, cu copertă nea­gră; e doar una din zecile de cărți ale căror co­te le știe pe de rost.

Stă înconjurată de peste 60.000 de u­nități bibliografice în fiecare zi, iar cînd ni­ciun student nu deschide ușa pentru a se fu­ri­șa î­nă­un­tru, inventariază cărți. Le trece în sis­temul electronic după nume și autor, iar de cele mai mu­lte ori le adaugă și cuvinte che­ie, iar asta pre­supune să le răsfoiască. „Stau cu dic­țio­na­rul lîngă mine pentru că sînt termeni de spe­cia­­litate pe care nu îi înțeleg”, spune bi­blio­te­cara, în timp ce-și aranjează mînecile blu­zei.

Cu părul prins lejer într-un coc, Adina Pos­tolache mărturisește, din spatele cal­cu­la­to­­rului în care trece toate cărțile care sînt împrumutate și apoi returnate, că nu există o me­serie care să i se potrivească mai bine. A dat concurs pentru postul de bibliotecar la scurt timp după ce a absolvit facultatea și a fost repartizată în Corpul B al Universității „A­lexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru că doar la Biblioteca de la Geografie erau postu­ri libere. „Sînt studenți care nu știu ce este I­dem și Ibidem. Nu știu să facă diferența dintre o carte și un articol”, povestește bi­blio­te­ca­­ra, care-i cheamă adesea pe aceștia după ora 14.00, cînd este mai liber, pentru a-i în­vă­ța cum se scrie și cum se citește o biblio­gra­fie. Unii înțeleg din primul an și revin ulte­­rior cu cote la bibliotecă, dar despre alții spu­ne însă că ajung în anul al III-lea și se pre­zin­tă la bibliotecă cu numele temei de licență și aș­teaptă să primească cărți.

Deși stă zilnic înconjurată de tot felul de vo­lume, Adina Postolache mărturisește că nu are timp să citească în timpul serviciului pen­tru că ușa se deschide de cîteva zeci de ori pe zi, iar unii studenți poposesc și zeci de mi­nu­te. Doar în vacanțe reușește să treacă de par­tea cealaltă și să devină cititor, răsfoind ce îi fa­ce ei cea mai mare plăcere – cărți de be­le­tris­tică.