Cu baietii din Giurgesti

1001 de chipuri Niciun comentariu la Cu baietii din Giurgesti 8

Trei carute si-o Dacie albastra stau in fata corpului secundar al Scolii din satul Costesti. E seara si Gheorghita sorteaza casetele, sa nu se incurce in albume si compilatii. Manelele la manele, populara la populara si cele pentru indragostiti, adica blues-urile, sint lasate separat, pentru momentele de intimitate.

Cu orga lui Doleanu

Pe vremuri, aici se faceau auditii muzicale, venea Caravana cu Film sau se tineau alte spectacole. Acum, cladirea cu patru sali de clasa serveste numai orelor din timpul saptaminii. In schimb, holul mare din mijloc e numai bun pentru discoteca satului de vineri si simbata seara.

In fiecare weekend, Gheorghita zoreste cu Dacia albastra prin sat pentru a stringe toate cele necesare pregatirii “serii culturale”. Statia si boxele sint ale lui, le are din Tirgu Frumos si-s destul de puternice cit sa se-auda baladele celor de la 3 Sud Est in toata sala. Orga de lumini o imprumuta de la Doleanu, circiumarul.

Ancuta indeamna la scandal

In materie de tehnologie, e invidia satului. Ambianta futurista pe care o creeaza ii vrajeste pe tinerii ametiti de “Ancuta” si “Unirea”, iar neonul fluorescent face sa luceasca fisul si adidasii albi ai tinerilor.Tineri din trei sate se aduna pentru discoteca de sfirsit de saptamina din Costesti. Carutele sint parcate in fata scolii mai ceva ca limuzinele la Hotel Traian.

Afara stau smecherii, sau “baietii”. Te poti distra inauntru, dar numai daca te cunosc mai marii satului ai voie sa stai in fata, sa bei vin, sa spargi seminte si sa vorbesti despre motoare de masini si tigari cu filtru. Baietii din Giurgesti, satul vecin, sint cunoscuti pentru nazdravania lor. Mina caii cu neatentie, merg repede si parcheaza de multe ori neregulamentar. Tot ei sint si cei care beau cea mai multa “Ancuta”, amestecul de vin cu apa minerala gata imbuteliat. Cind spiritele se incing si Ionel danseaza prea mult cu a lu’ Racoreanu sau Amariei il paraseste pe Sile pentru Maftei, distractia se muta afara, sub forma de spectacol si scandal. Taberele se impart in functie de satul de provenienta si rudenie pina la gradul al patrulea.

Iar dupa fiecare cearta, filosofia de sat se poate auzi la troita din fata scolii: “Eu ti-am dat berea aia pentru ca-mi place de tine. Dar tine minte, sa stii de la mine. Sa nu mai multumesti niciodata nimanui cind iti da de baut, ca te bate. Asa ca, gura!, ca te bat si eu pe tine!”, il invata un baiat din satul vecin pe-un localnic mai mic. Pustiul tace si se conformeaza, spera ca pe viitor sa poata sparge si el o saminta-n fata scolii.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top