Cu numele pe harta olimpicilor

„De pe la patru ani am început să fiu atras de hărți. Îmi plăcea să mă uit pe ele, să încerc să le desenez”, po­ves­tește Manuel Foșalău, în timp ce-și spri­jină bărbia în mîna stîngă. Ma­nu, cum îl strigă prietenii, este elev în cla­sa a XII-a la Colegiul Național „Emil Ra­coviță”, iar în timp ce colegii săi se pregătesc pentru examenul de baca­la­ureat, el mai are un hop – Olim­pi­a­da de Geografie. Participă la com­pe­ti­ție încă de cînd era în gimnaziu, iar da­că la început s-a întors la Iași doar cu mențiuni, în ultimii doi ani a ur­cat pe podium, obținînd premiile II și III. Rezultatele sale l-au trimis vara tre­cu­tă și mai departe, tocmai în Slovenia, la Balcaniada. După probe tensiona­te în care și-a demonstrat cunoștințele de geografie în fața altor adolescenți din Europa de Sud-Est, Manuel a ob­ți­nut medalia de argint și spune amuzat că acum e un soi de vedetă în liceu, de­și hanoracul alb pe care îl poartă și blu­gii negri îl fac să arate ca orice tînăr de 18 ani.

Manu te privește de după un bre­ton negru care îi acoperă pe ju­mă­ta­te ochii. Din cînd în cînd își mai trece mî­na prin el, dar nu pentru a-l aranja, ci pentru a încerca să-și mai ascundă din emoții. Ar putea să-ți vorbească ore în șir despre munți, ape, așezare geo­gra­fică, cifre și roci, dar simți cum înce­pe să-i vibreze puțin vocea cînd trebuie să-ți povestească cum a ajuns olim­pic. „La început mama și tata nu prea m-au susținut. Au încercat să-mi suge­re­ze să mă îndrept către informatică, pen­tru că asta e de viitor, dar acum nu au nimic împotrivă cînd le spun că vreau să urmez Facultatea de Geo­gra­fie”, spune zîmbind Manu, în timp ce își trage mînecile hanoracului, pînă îi acoperă palmele. E hotărît să ră­mî­nă în Iași, să devină student la „Cuza”, de­și ar putea fi acceptat la multe u­ni­versități din străinătate, pentru că, spu­ne el, „are toate resursele pentru a duce o viață bună”. S-a interesat de­ja de ofertele educaționale și vrea să stu­dieze Planificare teritorială, cu toate că acum, în liceu, se specializează în ma­tematică-informatică. „Mi-au suge­rat unii profesori să studiez Geografia și Informatica în paralel, dar cred că e prea mult, iar eu vreau să învăț să lu­crez în sisteme informatice geo­gra­fi­ce, care pot fi folosite la realizarea hăr­ților”, spune Manu pe un ton hotărît și te face să înțelegi că învață geo­gra­fia din plăcere, nu pentru premii sau lauri. Cea care a avut răbdare cu Ma­nu pînă a devenit olimpic este profe­soara Mihaela Lesenciuc, care a cre­zut în pasiunea adolescentului și l-a motivat să participe la competiții.

Cînd nu se pierde printre tean­cu­­rile de cărți, zeci de hărți și cifrele din geografia economică – care i-au dat ce­va bătăi de cap la început, Manu nu devine nici matematician, nici infor­ma­­tician, ci artist. Se afundă pe sca­u­nul din fața pianului, își așază parti­tu­rile pe stativ și se răsfață cu sunetele cla­pelor de care s-a îndrăgostit la cîți­va ani după ce a descoperit atlasele. Nu are nevoie de public cînd cîntă, ci doar de energie pentru a-și plimba de­getele dintr-o octavă în alta. Cînd în­toarce și ultima pagină din par­ti­tu­ră, știe că pauza se apropie de final și își amintește deja că olimpiada e în mar­tie, așa că se ascunde din nou în spa­tele hărților care îi vor ține compa­nie măcar pînă va termina facultatea.