Darul de la Negruzzi

„Uite la el, copchil de țăran, cu o mînă în buzunar, iar cu alta re­zol­vînd probleme de matematică la ta­blă!” În realitate, pentru profesorul Traian Cohal n-a contat niciodată de unde vin elevii lui. Pentru că a­cum trei decenii, la fel ca azi, doar cei mai buni elevi ajungeau la Colegiul Național „Costache Ne­gru­zzi” și le plăcea să-și spună „ne­gru­zziști”, cu­vînt care însemna ceva și care le gîdilă și acum urechea.

Luca Ionescu este unul dintre cei care și-au ros coatele pe băncile școlii din Pă­cu­rari. A absolvit a­cum 30 de ani, „dar parcă nu-mi mai pare atît de mult”. De-acolo, din­tre pereții vechi de aproape un secol și de la întrece­rea „interna­tiș­tilor” cu cei din Iași a în­ceput istoria bursei „Traian Co­hal”, de care se bucură elevii dotați care provin din mediul rural. „Noi, cei din Iași, eram mai alintați, eram acasă, a­veam mămică, păpică”, rîde Luca Ionescu, actualmente profesor la Universitatea Teh­nică. In­ter­na­tiștii e­rau altfel. Rupți de casă și aduși într-un mediu foarte riguros, a­ceștia erau nevoiți să în­ve­țe, „de aceea, de cele mai multe ori, ei erau șefi de promoție. Dar, mă rog, era vorba și de valorile de-atunci…”

„Pentru că nu sîntem  politicieni”

„Cu profesorul Cohal era ori al­bă ori neagră.” Cei care nu țineau pa­sul în clasa celui mai temut profe­sor de matematică de la „Ne­gru­zzi” și chiar din Iași își schimbau clasa. „E­ra foarte sever, dar avea ceva de tată în el. Se oprea uneori, ca să ne mai spună un banc, apoi făcea un gest cu creta în aer și spunea «hai, gata pauza!»”. Unul dintre șefii de pro­moție, „un puști care mînca mă­mă­ligă cu compot pe prispă cînd au venit să-l ia și care a ajuns primul” a venit cu ideea unei burse. Iar în mo­mentul în care acesta împreună cu Luca Ionescu au venit să-i spu­nă despre ideea de a înființa o bursă cu numele său a spus răspicat: „foar­te frumos, dar eu de bani nu mă a­ting.” Astfel, în 2000, au oferit pri­mul ajutor copiilor dotați de la țară și, cum nu aveau un sistem foarte bi­ne pus la punct, „am mers chiar noi cu domnul profesor și le-am cum­­părat copiilor lighean și alte lu­cruri necesare, apoi le-am făcut și u­ni­forme de negruzziști”.

Acum, ze­ce ani ma tîrziu, lu­crurile merg stru­nă și, pe lîngă sus­ți­nerea materială, copii mai au parte și de supraveghe­re din partea speci­a­liștilor din cad­rul Asociației Pro Ruralis. Șase e­levi sînt beneficiarii bursei „Traian Cohal” și „n-am insistat niciodată ca aceștia să fie ma­te­ma­ticieni sau ne­gru­zziști, e mult mai important să fi­e copii buni.” Peste ani, au ajuns la un număr de zece do­natori, iar pe mul­ți dintre ei Luca Ionescu, ad­mi­nis­tratorul principal, nici măcar nu-i cunoaște, fie că sînt peste hotare, din Australia pînă în America, fie nu vor să se știe de ei. Iar numele ce­lor zece nu apare ni­cio­dată în Zia­rul de Iași, alături de ce­lelalte nu­me ale donatorilor A­so­ci­ației Pro Ruralis. „Pentru că nu sîn­tem po­li­ti­cieni, nu avem nici un interes. Și a­poi, vrem să apară nu­me­le domnului profesor, ca să nu-l uite lumea.” Cre­de că ceea ce face nu e nici mult, dar nici puțin, „dar mă­car nu e ze­ro”, și Luca Ionescu face semnul OK, ceea ce pe fran­țu­zeș­te în­sea­mnă zero. Pentru că Dumnezeu nu le dă inteligență nu­mai celor de la oraș, o mai trimite și pe la țară.

Anastasia CONDRUC