De veghe pentru primul ajutor

Brațele puternice ale lui Vlad imită cu fermitate și în același timp cu delicatețe cum dau jos de pe un stîlp o victimă. Fer­mi­ta­tea și delicatețea sînt com­ple­tate de atenție, personajul ima­gi­nar avînd și probleme la coloana cervicală. „În momentele de ge­nul ăsta trebuie să știi să îmbini toate tehnicile pe care le înveți, pentru că dacă ești brutal sau ne­atent poți să îți și îngropi vic­tima”, povestește însuflețit Vlad, gesticulînd cu mîinile orientate în sus.

„Trebuie să știi să îmbini toate tehnicile pe care le înveți, pentru că dacă ești brutal sau ne­atent poți să îți și îngropi vic­tima.”

Tînărul de 18 ani este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași, iar voluntariat la Crucea Roșie face de doi ani, de cînd a hotărît să îmbine responsabilitatea cu re­la­xarea. Deși degetele lungi, răb­da­rea de care dă dovadă și ex­periența dobîndită l-ar în­drep­tă­ți să fie un viitor student la Me­di­cină, Vlad își dorește să devină jandarm, să patruleze în jurul oa­menilor care au nevoie de ajutor. „Am descoperit că asta aș vrea pentru că în fiecare an, ca voluntari, acordăm primul ajuto­rul oamenilor care vin în pelerinaj la Sfînta Parascheva. De o­bi­cei, facem patrule de la raclă pî­nă în Podu Roș sau unde se ter­mi­nă coada, iar acolo trebuie să fim atenți la cei care amețesc, cărora li se face rău sau care acuză dureri în zona inimii de exemplu”, exemplifică acesta du­­cîndu-și mîna în zona piep­tului. Dorința lui a fost ali­men­tată și de participarea la o Tabără de dezastre, organizată de Cru­cea Roșie, unde a învățat că în ma­xim cinci minute trebuie să fii pregătit să acționezi. „După o zi întreagă de antrenamente, ne-au trezit la ora două noaptea pentru un exercițiu de căutare. Mai e­xact, trebuia să găsim și să sco­a­tem victimele dintr-o mlaștină, să vadă dacă putem să ne mo­bi­li­zăm repede și bine. Atunci am avut parte și de o farsă, ni s-au scos echipamentele din truse și noi ne-am trezit cu ele goale. Însă ne-am descurcat foarte bine și mai mult decît atît, am fost și lă­udați pentru că ne-am organizat foarte bine, cei care aveau lan­terne au luminat cărarea și totul a decurs corect”, povestește mîndru băiatul cu ochi mari, căprui.

Intervenții din exterior

Vlad își amintește că în timpul patrulelor la racla Sfintei a fost și momentul cînd a acordat primul ajutor și tot atunci s-a con­fruntat și cu un caz mai deosebit, cel al unei femei care a făcut o criză de apendice și nu se mai putea ține pe picioare. Re­gre­tul său este însă faptul că nu se poate implica mai mult decît în monitorizarea stării, în așa fel încît să nu ajungă la complicații. „Oarecum, noi ne ocupăm mai mult de partea externă, cea in­ternă este a celor de la am­bu­lan­ță pe care noi trebuie să îi che­măm în cel mai scurt timp posibil. De exemplu, noi putem in­ter­veni dacă cineva se arde cu o lumînare sau se taie, răcim zona respectivă sau facem repede un bandaj”, adaugă Vlad cu o urmă de deznădejde în glas.

Vlad își dorește să devină jandarm, să patruleze în jurul oa­menilor care au nevoie de ajutor.

Deși recunoaște că a prins drag de Crucea Roșie pe parcurs, nefiind atras încă de la început, Vlad crede că este genul de ac­ti­vi­tate pe care trebuie să o faci cu se­riozitate, la care trebuie să adaugi puțină blîndețe și ceva mai multă considerație pentru cel de lîngă tine, chiar dacă sînt oa­meni pe care îi vezi pentru cî­te­va minute și pe care nu apuci să îi cunoști. „Ești atent pe ceea ce faci și nu te poți gîndi la ceva de genul «fata asta e drăguță, poa­te reușesc să îi cer numărul de telefon». Nu, ești doar tu și pa­cientul și nu ai timp de așa ceva.” În cei doi ani, Vlad spune că, deși timpul a fost limitat, con­sideră că cel mai mare cîștig este că a întîlnit și cunoscut mul­te tipuri de oameni, dincolo de pacienți sau colegi, care spre sur­prinderea lui, au reușit să îl tra­teze. În ce mod? Făcîndu-l să se simtă împlinit, să umple un gol de a cărui existență nu ar fi aflat nici măcar un medic.