Gara din care a urcat iubirea
1001 de chipuri 16 iunie 2010 Niciun comentariu la Gara din care a urcat iubirea 3„Eu cred că la noi a fost dragoste la prima vedere”, îmi spune Vlad strîngînd-o pe Ioana la piept. Prima dată s-au văzut pe peronul gării din Burdujeni în orașul din nordul Moldovei. Băiatul își amintește că atunci fata „purta o bluză verde de pînză topită și avea un troller kaki pe care avea o imagine cu Mănăstirea din Parma, exact cartea pe care o citeam eu atunci”. Fata, însă, chicotește uitîndu-se la el și-mi spune că „eu nu mai țin minte cu ce era el îmbrăcat”, apoi rîde cu poftă după care se sărută din nou.
Ea mergea la Iași, iar el acasă. El era cu familia, iar ea singură. „Am stat pe coridor și ne-am tot uitat unul la altul după ce am urcat în tren, dar nu ne-am zis nimic. Am început să ne aruncăm priviri pe furiș. Țin minte că avea părul mai lung și nu avea ciocu’ ăsta”, la care el rîde trăgînd-o mai lîngă el. „Nu i-am zis nimic și mi-a părut rău”, îmi spune trist. După acea zi, nu s-au mai un sfert de an pînă au venit în Iași la facultate. „M-am gîndit la el, și pentru că nu am schimbat nici un număr de telefon și nici o vorbă nu m-am simțit bine foarte mult timp dup-aia”.
Telefonul fără fir
După un an, s-au întîlnit pe Rîpa galbenă, cînd ea era în anul al doilea la Arte, iar el era boboc la Construcții. Atunci, au făcut schimb de numere de telefon: „mi-a zis s-o sun să ieșim la un suc, am zis că o sun zilele ce urmează. Asta se întîmpla la ora 19 și peste o oră jumătate am sunat-o și am fost în Dublin la un suc, apoi am luat o bere, am mai luat o bere și-apoi un suc și tot așa ca să mai stăm împreună”, rîde Vlad îmbujorat. De atunci, au rămas împreună.
El îi dă flori cel puțin o dată pe săptămînă, uneori are bani și îi cumpără de la florărie „făcute frumos”, dar i-a luat și ghiocei de pe Copou de multe ori. Îi face toate mofturile. Chiar acum, pleacă să îi ia o înghețată. Iar cînd rămînem singuri pe bancă, o întreb ce îi place cel mai mult la el: „nu știu exact”, și ridică din umeri zîmbind.
Victor ILIE
Adaugă un comentariu