Licență de căsătorie
1001 de chipuri 1 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Licență de căsătorie 0„Dar la facultate cînd mai mergi?”, o întrebam pe Raluca, într-o pauză de cafea, în urmă cu un an. Pe chip i se citea oboseala, tocmai ce-și terminase programul de muncă din Botoșani și venise în Iași pentru o prezentare la seminar. Vreme de trei ani și-a împărțit studenția între patru locuri de muncă, două facultăți și naveta București – Botoșani – Iași. „Nu aveai cum să nu îți găsești un loc de muncă în București.
Mă plictiseam la facultate și nu puteam să stau toată ziua la televizor sau calculator, cum făceau colegii de apartament”. Primul an de facultate l-a făcut la Universitatea din capitală. Cu cîte maximum opt ore pe zi la un call center, Raluca primea doi euro pe oră.
Nu-i plăcea orașul și nici oamenii. Acesta-i motivul principal pentru care s-a hotărît să se transfere în Iași, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. „M-am hotărît într-o seară, mi-am scris demisia, am trimis-o și am luat primul tren spre casă, pentru a-mi petrece sărbătorile de iarnă”, mărturisește Raluca despre plecarea din București.
Rîde cînd se gîndește la Iași. Teoretic, a petrecut doi ani, practic abia își mai aduce aminte de puținele nopți pe care le-a petrecut în căminul din „Titu Maiorescu”. S-a acomodat repede, poate mult prea repede, după o lună deja începuse să lucreze la un supermarket din oraș. A renunțat la salariul de șase milioane și a plecat la Dorohoi. Nu neapărat pentru bani, însă „mă plictisesc foarte repede”. Iar slujba perfectă a încercat să o găsească și la Vodafone, ca agent de vînzări. Știe că nu a avut aceeași studenție ca prietenii ei, însă nu se plînge. Din contra, „acum pot să îmi caut o slujbă foarte rapid, iar unii colegi se plîng că nu pot să lucreze nici măcar cu jumătate de normă”, spune cu o oarecare mîndrie.
În anul al III-lea se gîndise să se transfere la învățămînt fără frecvență, mai ales că-și găsise și un loc de muncă în Botoșani. Și-a modificat orarul astfel încît să vină în Iași o dată la două săptămîni și să recupereze toate seminariile în două zile. De multe ori a vrut să renunțe și la școală, și la locul de muncă. De multe ori nu mai apuca să se vadă cu logodnicul ei chiar și cîte o săptămînă.
„Nu ți-e dor de studenție?”, o întreb pe Raluca, într-o pauză de cafea. Aceleași cearcăne la ochi, însă acum este mult mai fericită. A reușit să se mărite, locuiește la casa ei și „sînt mîndră. Eu m-am întreținut singură”.
George GURESCU
Adaugă un comentariu