Medicul fiarelor cu portiere
1001 de chipuri, 1001 de măști 9 decembrie 2013 Niciun comentariu la Medicul fiarelor cu portiere 26Nea Ilie e cît un pui de om și la fel e de sprinten. În atelierul lui e ca o zvîrlugă, umblă de colo, colo după tot felul de chei, șuruburi și piulițe pe care le ține în cutii de nes sau aranjate în suporturi ca niște serviete. De aproape 50 de ani e un chirurg al mașinilor și își plimbă degetele pătate de vaselină și ulei de motor prin măruntaiele autovehiculelor, pînă găsește ce le doare și le vindecă. Odată pus diagnosticul, începe operația. „Cît e din ‘65 pînă acum? Pfiuu, să nu zici asta, o să creadă lumea că sînt bătrîn!”, rîde nea Ilie, aranjîndu-și mai bine pe cap șapca albăstruie, ca dintr-o obișnuință. Tot ca o deprindere își ține mereu în buzunar o cîrpă, al cărei colț se zărește în partea stîngă a hainei.
De aproape 50 de ani e un chirurg al mașinilor și își plimbă degetele prin măruntaiele autovehiculelor.
A început să lucreze ca mecanic auto încă din timpul liceului. A făcut Facultatea de Mecanică la Iași și s-a angajat ca șef de service la ACR (n.r.: Automobil Clubul Român), după care a fost chemat la București, ca șef de zonă pe Moldova, el fiind dintr-un sat de pe lîngă Huși. „Era acolo un general, șeful Securității și Contrainformațiilor. Cînd am deschis service-ul ACR la Piatra Neamț, m-am certat cu el. «Ești un moldovean împuțit», mi-a zis. Doar nevastă-sa e din în Iași, era o casă sub podul care duce în Alexandru, acolo s-a născut. Și el îmi spune că-s moldovean împuțit. «Pîn-aici!», am zis și mi-am prezentat demisia”. La nervi, generalul i-a aprobat-o, dar mai trebuia să treacă și de șeful personalului. „Și ăsta tot din clica lui Ceaușescu era, toți erau securiști, nu puteai să te miști de ei. După ce mi-a semnat și ăsta demisia, îl sună generalul. «Măi, unde-i animalul ăsta? Păi acum i-am dat drumul. Măi, dobitocule!», uite așa striga generalul, ei nu voiau să mă piardă”.
Acolo, la Piatra Neamț, generalului nu i-a plăcut construcția atelierului. „Cînd a venit, a zis «stîlpul ăsta nu-i bun, ăsta nu-i bun». Eu sînt tehnolog, eu nu am treabă cu construcția, voi ați proiectat-o la București. Eu mi-am aranjat atelierul tehnologic, asta mă interesa pe mine, problemele de mecanică. De aici a plecat treaba”. Toate au trecut, așa își spune. Chiar și ghinioanele. Odată, avea o mașină ridicată pe brațele elevatorului și colegul lui de-atunci nu a fost atent că pe partea de care se sprijinea vehiculul era gheață. Mașina a alunecat și era cît pe ce să cadă peste mecanic, dacă nu îi înghiontea nea Ilie un picior în piept să-l împingă din calea fiarei, care era chiar mașina lui.
Nume, prenume, poreclă
În atelier nu-i de glumă. Mă plimbă pe lîngă o Dacia Break fără roți, cocoțată pe unul dintre elevatoare, căreia tocmai îi schimbase pivoții și cablurile de frînă, arătîndu-mi semnele uzurii. „Dacă se strică ceva la motor, dă-l încolo. Tragi pe dreapta, chemi pe cineva să te tracteze, asta e. Dar cu direcția și cu frînele nu te joci”. Nici cu utilajele din atelier nu-i de glumă. „Toate elevatoarele sînt cu frînă. Uite-l cum face, nu îi dă voie să coboare. Ferească Dumnezeu, pică curentul, se rupe un fir, n-are voie să fie fără frînă”, explică nea Ilie, apăsînd cu degetul mare niște butoane care fac două brațe galbene să urce și să coboare, de data aceasta fără nici o mașină pe ele.
Pe nea Ilie îl cunosc oameni din toată Moldova, iar unii vin la el tocmai din Huși. Și el îi ține minte pe nume și după porecle. „La campionatul național de oină, prin‚‘69, în semifinală, am jucat cu Dinamo la Buzău. Era un dobitoc în echipa aia de nimerea și parul pe care era atîrnat steagul, de la 30 de metri. Îi zic unui coleg, Pascal îi spunea? Da, Toader Pascal, «măi, ferește-te de-acela!». Nu știu cum a făcut, de i-a tras ăla una cu mingea de oină, că i-a întors carnea de pe umăr, l0-au și dus la spital”, își amintește nea Ilie. Tot atunci, cînd mergeau cu trenul dinspre Huși spre Crasna, „unul, Bîtlan i se zicea, a coborît și pînă a făcut trenul serpentinele, s-a urcat înapoi cu o gîscă în brațe. I-am tras cu toții o bătaie, că a aruncat gîsca pe geam. Doar că în loc s-o arunce de unde a luat-o, a aruncat-o pe la alt sat”. Ar povesti nea Ilie cîte și mai cîte, numai că pacientul îl așteaptă despuiat pe targă. Pe bolnavii săi, mecanicul nu îi tratează cu mănuși.
Adaugă un comentariu