O mînă divină îi așază Anei calea

Acasă în Popești, lumea o știe de Ancuța, fata cea mare a familiei Onișor, care a plecat din sătucul de lîngă Podu Iloaiei cu gînduri mă­re­țe. Să zboare zilnic printre nori și să se fie celor de acasă sprijin pentru totdeauna. Ana i se spune nu­mai la Iași, la școală, acolo unde a ajuns pentru că-i plăcea să învețe, dar și pentru că un pumn de oa­meni și-au unit eforturile pentru ca eleva să fie absolventă de liceu, iar acum o studentă cochetă.

„Primii doi ani de liceu a fost mai greu să mă descurc, pentru că mă ajutau ai mei cum puteau, dar noi sîntem șase frați, iar părinții nu lucrează. De fapt, cel care m-a ajutat mai mult a fost bunicul care m-a susținut necondiționat poate și pentru că sînt prima lui nepoată și m-a îndrăgit dintotdeauna”, spune încă de la început Ana, mîndră că are un asemenea bunic pe care s-a putut baza atunci cînd se termina luna și căminul trebuia plătit. În clasa a XI-a, Dumnezeu i-a pus mî­na pe frunte, cum îi place Anei să spună atunci cînd în cale îi apar șan­se incredibile. Îngîndurată că tre­buie să dea bursa pe care o primea la Liceul Pedagogic pentru între­ți­nere, eleva a aflat atunci de la o colegă de Asociația „Pro Ruralis” și, după ce a vorbit cu profesorul Victor Geangalău, spunîndu-i că are mare nevoie de o șansă și că nu o să dezamăgească, Ana a fost ad­mi­să în program. „A fost ceva foarte spontan și o să-i rămîn veșnic re­cu­nos­cătoare domnului profesor. I-am promis că după ce termin facul­ta­tea, o să mă ocup de PR pentru asociație și o să trîmbițez proiectul peste tot, pentru că știu că-i este greu să găsească sprijin”, poves­teș­te studenta, care acum speră să in­tre în program și sora sa Iustina, cea de care se simte mai apropiată pen­tru că-i seamănă.

Greutățile însă nu i-au oprit să-și crească copiii frumos, să-i obișnuiască cu „cei șapte ani de-acasă”

Este vorbăreață, energică și cre­de că e „deschisă provocărilor”, iar acum este elevă în clasa a IX-a la Liceul „Gheorghe Asachi” din Iași. Ana mai are o soră, Diana, elevă în clasa a XII-a la Liceul „I.C. Ște­­fănescu” din oraș și încă trei frați mai mici, unul în cla­sa a III-a, altul la început de gim­na­ziu și încă unul în liceu, în clasa a X-a, dar care nu a putut veni la Iași tocmai pentru că părinții nu-și per­mi­teau. „2-3 lei pentru navetă mai găsesc, dar să plătească lunar cîte­va mili­oa­ne pen­tru navetă nu aveau de unde și atunci fratele meu face li­ceul în Podu Iloaiei, aproape de casă”, spune Ana, explicînd apoi că pă­rin­ților săi le place munca, să nu se înțeleagă greșit, dar, deși au în­cercat de mai multe ori să se an­ga­jeze, nu au reușit să găsească ce­va stabil.

Greutățile însă nu i-au oprit să-și crească copiii frumos, să-i obișnuiască cu „cei șapte ani de-acasă”, pentru ca oriunde ar ajun­ge, să se vadă că, deși au avut multe lipsuri, educația nu a fost unul dintre ele.

„Îi îndemn pe toți părinții să facă mai mulți copii, pen­tru că este un sentiment minunat să ai mai mulți frați. Noi chiar dacă sîntem o familie numeroasă și știm ce este greul, nu ne plîngem de mi­lă și nu ieșim din casă poso­mo­rîți ca să atragem atenția. Părinții ne-au învățat dintotdeuna să fim res­pec­tuoși și ne-au cultivat princi­pi­i­le unei societăți educate. Eu sînt aici datorită oamenilor care m-au aju­tat și nu o să uit niciodată de unde am plecat.”