O viață dăruită florilor

În taraba micuţă din colţ, de pe stra­da Gării, o femeie aşază cu o gri­jă aproape maternă buchete i­men­se cu diferite soiuri de flori. Maria îmi po­vestește că de Dragobete, iar mai nou de cîțiva ani și de Valenti­ne`s day, are cele mai mari vînzări la flori. „Au ve­nit domni să comande și buchete cu cîte 37 sau 51 de tran­da­fi­ri. Mă bu­cur că am vînzare, din asta trăiesc, dar mă întristează că se pierde a­de­vă­ra­ta semnificație a acestor zile”.

Cu zîmbetul pe buze, aceasta îmi spu­ne că ține foarte mult la tradiție și la portul românesc, dar se bucură că iu­birii i s-a mai acordat o zi în care să fie sărbătorită. Și-ar dori ca aceste a­tenţii să nu fie o­fe­ri­te doar dintr-o simplă obligaţie pen­tru că aşa face toa­tă lumea. „Poate sînt eu de mo­dă ve­che, dar nu încurajez ca dra­gos­tea să fie arătată doar o dată pe an, iar părinții mei au fost dovada vie că iubirea poate dura chiar ani de zile. Nu exista dată ca ta­ta să nu-i aducă o floare mamei, cînd venea acasă de la lucru”, își a­min­tește, în timp ce sor­tează un braț de la­lele pe culori.

Drag de flori a prins de cînd era copil. S-a născut în Soloneț, un să­tuc mic și rătăcit undeva pe harta Bu­co­vi­nei, într-o casă modestă cu o gră­di­nă mare. Încă de cînd era de-o șchioa­pă a învățat să taie cu precizie cozile florilor și să le amba­le­ze cît mai frumos pentru a atrage o­chii privitorilor, iar asta se vede și cînd treci pe lîngă taraba ei. Nu au cum să nu te oprească pentru o se­cun­dă mo­za­icul de culoare și mi­reas­ma proas­pă­tă care îți inundă fi­ecare simț. „Veneam de la școală și împreună cu mama udam fiecare ghi­veci în par­te și o zi întreagă o pe­treceam ui­tîn­du-mă la ea cum le în­grijește și le bibilește de parcă ar fi fost copiii ei. Asta e tot ce mi-a mai ră­mas viu de la ea”, spune aceasta, iar ochii de un verde crud se lu­mi­nea­ză de e­mo­ţie.

Încă de la 15 ani afacerea cu flori a ajuns în mîinile ei și de atunci așa re­ușește să mai aducă un ban în plus pentru a-și întreține familia. „Așa țin doi copii la liceu și vreau ca ei să aibă șansa unui viitor frumos. Vreau ca ei să aibă ce nu am avut eu: de ales”. Își potrivește părul sub că­ciula neagră și scămoșată și mai tra­ge cu ochii cînd în stînga, cînd în dreap­ta după posibili clienți.

După ce a văzut că nu vine nimeni, îmi spune că niciun cadou nu bucură fe­meile mai mult decît atunci cînd li se oferă un buchet cu florile prefe­rate. „Oamenii trebuie să învețe că se­cretul armoniei și fericirii este să faci gesturi micuțe în fiecare zi nu doar o dată pe lună” şi continuă să stro­pească cu grijă lalele în aceeaşi nu­anţă de mov ca şi puloverul pe ca­re îl poartă, făcînd să se piardă pen­tru un moment în peisajul înflorat.