Săpăturile din centrul Asiei

În rucsacul unui geograf care pornește la drum trebuie neapărat ca cel mai mare loc să fie ocupat de spi­ritul de aventură. Iar dacă nu îl are, îl poate găsi pe parcurs, însă asta îi stă în fire unui adevărat geograf. Pentru Nicu Cristi, cea mai mare parte din studenție a trecut și oftează atunci cînd își amintește că deja este în anul al treilea la doctorat după ce a terminat Facultatea de Geografie și Geo­lo­gie de la Universitatea „Ale­xan­dru Ioan Cuza” din Iași. Iar rucsacul lui l-a ajutat să ajungă la 1300 kilome­tri sud-vest de lacul Baikal, undeva în zona munților Sayan, în Siberia.  „Nu e un ținut friguros mereu, așa cum îl știm noi, de exemplu cînd am fost eu în luna iulie erau 35 de gra­de, iar acasă erau cam 40. Doar că iarna în­cepe de la mijlocul lunii septembrie și durează pînă în luna mai”, spu­ne Cristi zîmbitor, încercînd să își rea­mintească o parte din experiență.

Spune că atunci cînd pleci undeva e important să ai cîțiva prieteni pe ca­re să te poți baza și care să îți știe do­rințele. Asta pentru că a reușit să ple­ce în expediția arheologică îndemnat de o prietenă din Moscova care știa de evenimentul organizat de Socie­ta­tea Rusă de Geografie. „Mai exact, ei îți asigurau totul, în afară de drumul pînă la Moscova, care oricum costă foarte puțin. Iar pentru o lună ești al lor, cum s-ar zice. Lucrezi pe un șantier arheologic, săpînd, făcînd sec­țiuni, așa cum se practică în toată lu­mea.”

În Rusia, ca acasă

Cristi crede că cel mai important lucru cu care s-a întors de acolo sînt prieteniile și de aceea vor să organi­ze­ze o întîlnire a studenților care au par­ticipat la tabără, însă undeva pe te­ren neutru, în Europa. „Nu am avut vreo­dată probleme de acomodare și mă îm­prietenesc repede cu oricine, dar ori­cum rușii se simt ca fiind mai reci”, spune reținut. Nu vrea să vorbească urît despre nimeni. Pentru că e deja fa­miliarizat cu Rusia, va pleca pentru cîteva zile, pînă la începutul lunii martie, la un congres al studenților geografi din toată Europa. „Cît am stat acolo am învățat deja alfabetul, știu să citesc cît de cît, iar dacă aș sta jumătate de an, aș putea să și vor­besc. Cred, sper, nici eu nu știu”, și chi­cotește scurt. Îi plac oamenii locului și de aceea îi surprinde în pozele pe care le aduce și acasă. „Sînt o combi­nație între asiatici și negri, puțin cre­oli așa la față. Și e interesant să îi ob­servi cum merg pe stradă, cum se îm­bracă, obiceiurile lor, e fascinant.”

Însă bucuria cea mai mare a fost atunci cînd și-a dat seama că monume­ntul din centrul orașului rusesc este de fapt reprezentarea centrului Asiei. „Dacă tragi o paralelă și un me­ridian, observi că acolo se intersec­tează cele două”, exemplifică tra­sînd două linii imaginare în aer. Pentru că vrea să se simtă încă o dată în centrul Asiei, Cristi a aplicat și a­nul a­cesta pentru încă o lună în Siberia, de data asta cu un rucsac ticsit cu spirit de aventură.