Slugă la nici un rege

„Să nu îndrăznești să-mi spui altfel de cît Mike”, se revoltă Da­ni­el. Degeaba ridic o sprîn­cea­nă și măresc ochii. El vrea să-l strig „Mike, de la Michael Jack­son”. Nu aduce defel cu regele pop. E înalt, plinuț și blond, dar „dansez exact ca el”. Îl imită pe Michael Jackson de cînd era în clasa a pat­ra, atunci cînd „Moon­walk nu-mi ieșea în nici un fel”.

I-a luat mai bine de doi ani să învețe tot dansul din Thriller și aproape trei să-și cumpere bilet la unul din concertele lui. „M-am chinuit cu banii de nici eu nu mai știu ce și cum. Le-am zis alor mei că fac facultate la taxă și munceam cîte patru ore în plus”. ține min­te că în fiecare zi întreba poștașul dacă nu a venit nimic pentru el, „iar cînd m-am văzut cu biletu’ în mînă, am pupat-o pe aia de mi-a dat scrisoarea”. O singură dată își mai văzuse idolul în concert, „cînd eram puști”, în ’92 pe sce­na din România. Și de atunci s-a în­dră­gostit de american. „Am lăsat tot, tu, dacă mă crezi. Patru prie­te­ne, că ele ziceau că e șmen și ce m-am bătut cu tata cînd mi-a dat jos pos­te­rele cu el din cameră! Auzi, cică să văruiască!”, îmi spune și mai soarbe o gură de ceai. De al­co­ol nici să nu au­dă. A citit el prin reviste că Mi­cha­el nu bea ni­ciodată.

Secretul de la „praznic”

A plecat în Londra pe 23 iu­nie, chiar dacă avea să-l vadă pe „rege” abia pe 8 iulie. „Am stat la o amică zilele alea și n-am să uit niciodată cît am bocit atunci”. Era într-un bar, la karaoke, cînd a văzut pe ecranul mare o știre pe care nu a crezut-o. „Stă­team în picioare și cîntam Billie Jean. Tu, cînd am văzut că aștia de la BBC zic că e mort, am cre­zut că e o poantă și-am început să rîd. Da’ ei o țineau tot așa”, îmi spune în timp ce-și aprinde o țigară. S-a apucat de fumat de cînd a auzit că Mi­cha­el Jackson a murit. Tra­­ge aer în piept și-mi aduce aminte că „eu am învățat engleză de dragu lui, tu”. A atîrnat lîngă fotografiile cu el o ban­­dă neagră, din satin și biletul la concert. N-a vrut să-l trimită îna­poi, să-și pri­mească banii.

Numai două lucruri le regre­tă: că nu seamănă „la față” cu Mi­­­chael și că n-a ajuns în State, la-n­mor­mîn­tare. „M-aș fi pus în genunchi și aș fi jelit, tu, așa ca la tine în Mol­do­va”, își freacă mî­i­ni­le și oftează. „I-aș fi făcut praz­nic așa ca la noi, cu sarmale și cior­­bă, sau borș, cum îi ziceți voi”. După ultima înghițitură de ceai îmi mărturisește că a băut „pî­nă m-am făcut clanță”, după de a aflat vestea rea. Se apropie de urechea mea și se uită în jur, să nu-i audă careva secretul: „tu, eu n-am crezut povestea asta cu moar­tea. Sigur stă ascuns pe un­de­va, poate-i cu socru-su, Elvis”.

Adriana ZĂVOI