Studenție între laboratoare și jucării

Printre clădirile T20 și T21 ale complexului „Tudor Vla­di­mirescu”, răsună glasuri de copii, scoși afară de mamele lor ca să mai zbenguie la lumina zilei. Tricicleta unui băiețel creea­ză o mică invidie între cei din jur. Studentele stau asemenea unor străjeri, atente la fiecare mișcare de-a lor. Două dintre ele sînt studente la master, cea de-a treia a și terminat studiile, iar Ele­na este în anul patru la Facultatea de Inginerie Chimică și Pro­tecția Mediului la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asa­chi” din Iași.

Studenta de 22 de ani își ține fetița de zece luni în brațe, în timp ce povestește că s-au mutat aici abia la începutul anului aca­demic, prin octombrie, iar motivul a fost faptul că sînt con­di­ții pentru familiști. „Cu 400 de lei achităm căminul, o gar­so­nie­ră este peste 1000, iar oportunitățile sînt aceleași”, men­țio­nea­ză fata. Elena și Marian, tatăl copilului sînt împreună din tim­pul liceului, iar nunta au avut-o vara trecută, cînd era deja în­sărcinată. „Aveam opt luni fără o săptămînă, dar am țopăit toată noaptea, doar că eram obosită și fizic și psihic”, po­ves­teș­te tînăra cu voce calmă și ochi mari căprui, ale căror cearcăne tră­dează neodihna.

De cînd a născut, nu doarme mai mult de cinci ore pe zi, pen­tru că timpul în care doarme fetița trebuie să-l utilizeze la ma­xim: curățenie, spălat, mîncare, iar noaptea să se pregătească pentru cursuri sau laboratoare. „Cel mai stresant este în se­siu­ne, cînd ai proiecte, examene, colocvii, iar faptul că ai copil aca­să nu interesează pe nimeni. Profesorii nu sînt mai in­dul­gen­ți cu studentele-mame”, vorbește Elena în timp ce încearcă cu greu s-o țină liniștită pe fetița ce poartă căciuliță cu urechiușe de „Hello Kitty”. Ochii ei albaștri, larg deschiși, privesc cu ne­saț tot ce se-ntîmplă în jur și chiar încearcă să-mi fure telefonul pen­tru că o atrage tot ce-i nou. „E curioasă și isteață, cred că o să în­vețe bine la școală”, spune mîndră mama sa.

Au de gînd să se mute la casa lor, construită recent la Ro­man din banii lor, apoi să mai conceapă un copil. Tînăra mamă vrea să facă masterul la distanță, iar acolo, în oraș deja are preco­ni­zat un loc de muncă la laboratorul din spital. Țopăind pe trotu­ar cu îndrăzneală, Maria-Anastasia, gîngurește întruna „taa-ta, taaa-ta”. Maria a fost numele dorit mereu de Elena, iar Anas­ta­sia a fost ales la îndemnul unor preoți pe care i-au vizitat în apropiere de Paști și care le-a spus că „ar fi frumos să-i pu­nem numele Anastasia, pentru că semnifică Învierea lui Hristos”.
Trecînd prin toate încercările sarcinii, studenta spune că „toa­tă oboseala merită, e greu, dar totodată e minunat și frumos, cînd vezi cum îți zîmbește, cum te urmărește cu privirea sau în­cearcă să te imite cînd faci ceva prin casă”. Elena nu știe da­că e o mamă ideală, unicul lucru de care simte că ar avea ne­vo­ie este mai mult timp pentru a le face pe toate alături de fami­lie.