Tradiție de familie
1001 de chipuri 10 octombrie 2016 Niciun comentariu la Tradiție de familie 413„E o adevărată bucurie și emoție cînd intri la clasă”, mărturisește lect. univ. dr. Ioan Bogdan Robu, din spatele biroului său de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Și-a început cariera de cadru didactic în anul 2011, fiind specializat pe contabilitate. Băcăuan de origine, a ales să studieze la Iași, cu toate că intrase și la București și în orașul natal, la facultăți cu aceeași specializare. Nu a avut un motiv anume pentru alegerea făcută, așă că îi place să creadă că viața i-a oferit o șansă frumoasă. Însă faptul că a devenit cadru didactic nu a fost o întîmplare. Această meserie a fost transmisă în familia sa din generație în generație. Unchi, mătuși, verișori, bunici, toți profesează în domeniu, începînd cu ciclul de învățămînt preșcolar și terminînd cu cel universitar. Chiar și mama sa a fost educatoare. „La noi în casă, cartea a fost și va rămîne un lucru sfînt”, spune acesta zîmbind. A crescut sub magia cărții, sub dorința de a-i învăța și pe alții, iar asta încearcă să le transmită și el mai departe studenților.
Recunoaște că nu este ușor să lucreze cu oameni, mai ales cu tineri, dar bucuria și emoția pe care o simte atunci cînd intră în clasă este unică. Nu poate să vorbească despre compromisuri, ci doar despre priorități bine stabilite și despre ambiția de care ai nevoie pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Nu crede în clișeul că generațiile care vin sînt din ce în ce mai slab pregătite. Spune că studenții sînt foarte buni și se vede asta în ochii lor. „Lucrez cu tineri frumoși”, subliniază acesta pe un ton hotărît. Se ocupă în special de cei din anul I, pe care trebuie să îi învețe primele noțiuni de contabilitate, iar pentru asta are nevoie de multă răbdare.
Se simte împlinit că a reușit să ducă această profesie mai departe și se prezintă cu drag în fața clasei. Cu toate acestea, aprecierea părinților săi este incomparabilă. „Joi dimineață (n.red. Ziua Internațională a Profesorului) m-a sunat mama și mi-a urat la mulți ani”, spune acesta vizibil emoționat. Privindu-l, nu pot să nu observ că nimic nu se compară cu această mulțumire.
Adaugă un comentariu