Unde se dau popii cu punga!

“Putere ultra laser, distruge!” striga un copil cu nasul cirn si pistrui uriasi, minuind un bat in mina ca pe o sabie. Nu reuseste decit sa darime caciula tuguiata a partenerului de joaca. Parul de un roscat natural ii iese pe sub caciula buclat, iar glasul cepeleag ii rasuna in vale, spre padure, ca a unui vinator de mistreti. Pirtia de la Breazu este mai vioaie in week-end cind totii copiii din sat dar si o parte din oras isi muta locul de joaca sa puna morcovi furati de prin frigiderele de acasa in loc de nas oamenilor de zapada. Pistruiatul este elev la Liceul Pedagogic in clasa a V-a si si-a invitat colega din camin la o bataie cu zapada pe pirtia neoficiala din virful padurii. Chiar daca el sfirseste cel ingropat in nameti, se ridica furios si ameninta crunt: “Te dai cu acul la urs, ai?”

Razbunarea are gust de fericire

Pungile rupte de pe marginea pirtiei sint refolosite de cei doi copii neastimparati. Pistruiatul si fetita rosie in obraji, de la ultimul mozol cu zapada, isi parasesc sania dupa un dimb si se avinta pe burta la vale. Prima incercare, esuata. Pistruiatul a deviat traiectoria si a intrat cu capul in mormanul unde au loc accidentele neinitiatilor. Fata s-a rasturnat pe spate apoi a sarit ca arsa in picioare. Ii intrasera stelute albe si reci pe dupa git. A doua incercare i-a stricat-o ea. “Nu stii sa conduci nici o punga. Da-te!”. Intrase in el  din viteza. Plina de minie, fetita s-a asezat jos si l-a lasat sa se joace singur. “Ma duc in camin, sa stii”. La urcus drumul este de fiecare data greu. Ajuns aproape de ea, el ii intinde mina, sa-l ajute, apoi o trage cu putere. Aluneca fara punga, doar pe fisul de la geaca pina la copacii din vale. Pistruiatul ride victorios. I-a facut-o!

Omul din crucea dealului

Palaria a fost sigur a bunicului de pe timpul cind era flacau. Este ciuruita ca dintr-un razboi iar culoarea si-a pastrat verdele paduraresc. Fularul impletit cu lina rosie, galbena si albastra face din omul de zapada un patriot cu matura in mina dreapta ce sta parca sa cinte imnul. Ochii din coji crapate de copac ii tradeaza privirea rautacioasa. Numai el nu se poate da cu sania. Sta incremenit in virful dealului, aproape de strada, cu spatele la masini. Din cauza aceasta este tot stropit pe spate.

Pistruiatul rupe doua crengute subtiri si ii pune coarne. “Doar nu eu l-am facut. Aici seara pe la sapte vin popii cu gagicile si se trag cu punga. Mai fac si oameni de zapada, ca indragostitii. Nu-i vede preotul director, ca i-ar pune sa faca o suta de matanii pe loc.” Dintii albi ii ies la lumina intr-un ris slobod. Nu poate uita ziua in care un seminarist de la Seminarul Teologic din Iasi a fost prins de preotul pedagog injurind pe terenul de forbal. A facut matanii in vazul tuturor la comanda. Pentru iertarea pacatelor!

Paula SCINTEIANU