URSS a lăsat testament
1001 de chipuri 2 iunie 2010 Niciun comentariu la URSS a lăsat testament 7În casa lui Vasile Zubcu e liniște. Atîta liniște, încît vocile celor doi se aud dublu, ecourile lovindu-se de pereții celor trei camere. Mai curînd se aude lătratul lui Grivei, cățelul de afară cu blană înnegrită de praf și noroi. De 16 de ani încoace, bărbatul și femeia cu locuința într-o pantă nu și-au văzut copiii.
Au plecat în Italia, de unde îi sună o dată pe săptămînă și de unde le trimit bani, ca să își cumpere răsaduri de roșii sau castraveți. I-au trimis pe ei, băieții, că Vasile și Tamara nu mai puteau lucra. În ’89, cînd au pierdut cele cîteva mii deruble din contul băncii, pe care voiau să le dea pe o casă și o mașină, din cauza devalorizării de peste noapte a valutei rusești, și-au închis poarta și geamurile și au stat închiși cîteva zile în șir. Cei doi soți erau angajați la fabrica de vinuri din Scoreni, Republica Moldova. Însă, în 1990, în perioada privatizărilor, s-a pus lacăt la ușa clădirii.
„Aveam planuri mari, pentru că feciorii erau gata de însurătoare, aveau și mirese prin sat. Nici nu știu exact cum s-a întîmplat. Aveam bani, mulți bani, apoi nu i-am mai avut”, oftează bărbatul. „Deștepții”, cei care au mirosit pericolul, au reușit să își cumpere case, bijuterii, obiecte de uz casnic. „Dar nu sîntem singurii care au trecut prin același lucru. Pe părinții dvs. i-ați întrebat? Majoritatea și-au pierdut atunci toți banii, toate economiile strînse de o viață, pentru că nu și-au dat seama ce îi așteaptă. Eh, vremurile acelea au fost tare tulburi”.
Capitalismul „e în Italia”
Sînt oameni tare buni, de îi cunoaște tot satul. Nu e duminică în care să nu pupe mîna popei, la biserică. În grădină au legume, roșii, varză, ceapă, cartofi și viță de vie. Cînd pachetul din Italia întîrzie să apară la poartă, mai vînd cîte o carafă de vin, „și mai facem cîte zece lei. Oricum, nu mai avem nevoie de multe lucruri, la vîrsta noastră. Băieții s-or însura acolo deja, la italieni, ca cică sînt multe moldovence”.
Nici lor nu le pare bine că i-au lăsat să plece. Unul avea 19 ani, altul 21. „Erau copii buni, nu niște nătărăi, cum se spune, munceau cu noi, făceau armata, dar dacă totul s-a dus de rîpă, toate planurile noastre de viitor, ce puteam să facem?”.
Tamara mai croșetează dantele, pe care apoi le vinde în piață. Își amintește cu nostalgie de timpurile comuniste. E supărată foc pe tinerii care i-au adus la putere pe liberali. Măcar avea o pensie, acum le-au tăiat. „Poți să îmi spui cîte vrei tu despre România, democrație, unire și altele. Nu te cred! Eu știu cum a fost, tu habar nu ai!”
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu