Viața croită de unul singur

Fumează de la șase ani, a spart ma­gazine de pe la opt ani. Cînd nu spăr­gea magazine și nu avea țigări, lua un borcan de acasă și strîngea chiș­toacele de pe drum ca să-și fa­că o țigară. Făcea una atît de groasă și de tare încît nu mai avea nevoie să fumeze vreo două-trei zile. A în­ce­put să se drogheze de la 14 ani, dar cînd a văzut cît e de dăunător, s-a lă­sat, deși ceilalți „tovarăși” con­ti­nuau. Chiar dacă avea un anturaj de go­lani încă de mic, el povestește că în­totdeauna a fost mai moderat, „fe­ti­ța grupului”. Dar ținea totuși pa­sul cu ei. Se simte mîndru de trecutul lui pentru că astfel, acum, nu se lasă călcat în picioare.

Adrian este student la o uni­ver­si­tate din Iași, în anul al III-lea. A pă­răsit orașul în care a copilărit pen­tru a face ceva cu viața lui. Oame­nii din anturajul lui au crescut și doar cîțiva dintre ei au terminat liceul, iar el e sin­gurul care face facultate. Cînd l-am întrebat de ce a con­ti­nuat să se șco­leas­că și nu s-a oprit la liceu, mi-a spus că „poate și vrea!” De fapt, poa­te pentru că „sînt un băiat inte­li­gent și am fost mereu în top, oriunde am fost. Orice aș face, sînt întotdeauna cel mai bun”. O spune cu mîndrie nedi­si­mu­lată; și vrea pen­tru că „sînt atît de mulți incapabili. Vreau să devin ci­ne­va pe baza in­ca­pabilitățile altora!”. De fapt, po­ves­tea lui Adrian s-a învîrtit mereu în jurul faptului că nu a avut o si­tua­ție financiară care să îi permită să se susțină în școală. Părinții, deși pot, nu-l susțin nici material, nici sentimental în ceea ce face, iar de aceea și-a spus de mic că este pe cont propriu. Lucrează ca să se în­tre­țină, să poa­tă termina facultatea pe care a început-o.

Adrian spune că „atîta timp cît ești la facultate, atunci trebuie să fii la facultate”. Din cauza asta pre­fe­ră să-și piardă vara lucrînd, ca în timpul anului universitar să poată să mai elimine din stresul pe care i-l adu­ce de fiecare dată portofelul gol. A plecat în fiecare an în Grecia prin programul „Work and Travel” ca să strîngă banii de care ar avea ne­vo­ie pentru a-și termina studiile. Acum este în ultimul an și s-a descurcat, dar pentru asta, spune Adrian cu fără regret, nu a făcut ceea ce fac majoritatea studenților: nu a ieșit la cafele, în cluburi sau în alte locuri de distracție, unde ar fi trebuit să cheltuiască, fără rost, o sumă de bani. Acum, la final de fa­cul­tate, încă se află printre primii studenți din an, deși spune că nu se omoară cu cartea. „Citesc de cî­te­va ori înaintea unui examen, maximum.“

Tânărul a ales să-și ofere singur șansa pe care alții o primesc în dar: aceea de a învăța, printre altele, să-și facă viitorul. Spune mai mult pen­tru sine că profită de fiecare lucru învățat la facultate, găsindu-i o în­tre­buințare în viața de zi cu zi, dar că nu a cerut și nu ca cere nimic de la nimeni.

„Nu-mi plac milogii! Eu ni­ciodată nu am fost un milog. Ori­ce ceartă aș fi avut cu mama, cînd ieșeam afară din casă rîdeam, chiar dacă înăuntru fierbeam. Trebuie să fiu conștient de faptul că nimănui nu-i pasă prin ce treci. Singurul lu­cru pe care îl stîrnește povestea ta altora este mulțumirea că ei nu sînt în locul tău.”