A treia strigare

Scările clădirii cochete mă poartă spre un hol de culoarea ma­ho­nului, cu afișe francofone de-o parte și-alta. Două tinere medici­nis­­te își exprimau dorința de a ur­ma un curs specializat de limba fran­ceză. Cînd mi-a venit rîndul să vor­besc cu tînăra secretara cu bucle ne­gre, mi-am asumat rolul de bo­boacă la Limbi Moderne Apli­ca­te, venită în plin proces de culturalizare. „În pri­­mul rînd va trebui să dați un test de limbă”.

Sînt nevoită să amîn, timpul fiind singurul impediment și nu vas­­tele mele cunoștințe „en fran­çais”. „Du­pă ce vom stabili nivelul la ca­re vă aflați vă putem încadra într-o gru­pă”. Planurile de viitor se con­tu­­­rau, voi primi manual și caiet al „elevului”, iar reducerile de 10% mi-ar fi făcut cu ochiul dacă suma fi­nală nu ar fi sărit de 300 de euro. Ră­­mîn astfel doar cu visul baretei și a bluzei in dungi alb-negru.

Goethe și casa bîntuită

De-abia am observat intrarea obscură a clădirii masive printre autocarele de la Politehnica Iași și cei doi-trei cîini din curte. La Goethe Zentrum, numai un mers tiptil și o atenție maximă au făcut ca nici o bucată de perete să nu cadă pe mine. Pe fundalul scîrțîitului ușii imense îmi spun noua poveste: studentă în anul I la Germană – Engleză, însă de data asta nu a mai contat. „Cursul a început în octombrie și se termină de-abia în mai. Mai reveniți prin februarie să dați testul”, îmi spune o tînără plictisită, din debaraua de sticlă în care își avea amplasat bi­roul. Mi-am manifestat în conti­nua­­re interesul, dar detaliile au ve­nit sec. Reducerea de 10% la cei 1000 de RON pe care ar fi trebuit să-i plătesc nu m-a încălzit, așa cum nu o încălzea nici pe ea ca­lo­ri­fe­rul electric din dotare. Părăsesc de­zamăgită clădirea bîntuită, cu pînză de păianjen pe la colțuri. Goethe mai trebuie să aștepte.

Permis la biblioteca de 60 de lei

„Pull”. Deschid ușa din metal și sticlă de la British Council. La două dintre mese cîte un afro-ame­ri­­can citea o carte. În partea opusă, două fete cercetau cu int­eres niște DVD-uri. La biroul din dreptul intrării o față prie­te­noasă aștepta să mă ajute. Ca o no­vice, încep să-i pun întrebări dom­ni­­soarei cu ochi mari și față rotundă, parcă des­prin­să dintr-o pic­tură naivă. „Ca să vă faceți permis aveți nevoie doar de buletin și de carnetul de student”. Pe un pliant cu tabele și cifre observ suma ne­­cesară: 60 RON/an. Pentru pri­ma oară, suma nu necesita bursele pe în­treg semestrul. Mirarea mi-a fost bru­ia­tă doar de sunetele ce veneau dinspre plasma ce prezenta viața ur­su­le­ților koala, într-un documentar la Dis­covery Channel. „Veți putea împrumuta CD-uri, DVD-uri și cărți”. Îmi ridic ochii prin tavanul transparet care ducea spre biblioteca bri­ta­ni­că.

Lumina asfințitului i-a ascuțit de-odată privirea secretarei, ce m-a fixat din spatele modelului vechi de ochelari. „Nu sînteți cumva de la Jurnalism?”, îmi zice din senin. „Nu. De la …Studii Americane”.

Gianina PETRUCĂ