Baietii buni au plecat
1001 de măști 1 mai 2009 Niciun comentariu la Baietii buni au plecat 4Vietnamul nu mai este ce a fost inainte. Ghetourile, asa sint numite apartamentele de nefamilisti din Parcul Tineretului din Botosani, tocmai au fost renovate de primarie, iar prin tirg umbla vorba ca rromii care locuiau inainte acolo vor fi mutati. “Lasa ca in curind ai sa vezi, toate geamurile o sa le vinda, iar usile o sa le puna pe foc, ca doar nu au caldura”, spune un taximetrist. Isi are “locul de munca” linga biserica de lemn care a ars de curind si cunoaste zona aceasta de citiva ani. E cam sceptic, ca “doar n-ai sa vezi tiganii ca vor avea deodata grija de lucrurile primite de la primar”. Si tot ei sint, dupa parerea lui, cei vinovati pentru stigmatul pe care si l-a capatat, fara voia sa, intreg cartierul. “Crezi ca toti care stau aici dau in cap la oameni sau fura? Sint destui, dar nu tot Tineretului e asa”, spune taximetristul. Putin mai in vale, vizavi de salonul de “coafura-frizerie” al lui Nicu, aceeasi problema cu imaginea rau famata a cartierului o au si citiva baieti. Niste “baieti de cartier”.
Nu sint de vina numai rromii, ci si romanii care stau mai in vale, pe linga ghetouri. Ei nu vad zona ca pe o periferie neaparat, “jumatate de oras sta atunci la periferie. Cum te uiti in spatele blocului, deja vezi casele si cimitirul Pacea”, afirma Nicky. El nu sta aici de fapt, e din cartierul Spicu, o alta zona la fel de celebra, insa vine pentru prietenii sai, iar de multe ori a avut probleme pentru ca mai era prieten cu alti “baietasi” din zona. “Vara-i cel mai aiurea, ca toti ies deodata la aer si se aduna fie la ghetou, fie in parc. Se bat cu cine vor ei si in fiecare seara se intimpla cite un caft”, la multe a participat si el. Probabil a cistigat, altfel nu mai venea pe aici.
Tinerete furata
Parerea lor este aceeasi, totul se duce de ripa, nu mai au ce face nici in Parcul Tineretului, alias Vietnam, dar nici in Botosani. Nici smecherii nu mai sint ce au fost. Fie au ramas definitiv in afara, fie si-au luat nevasta si au renuntat la toate afacerile din tinerete. Doar la barul de linga scoala mai sint patru tineri sau “vagabonzi”, vorba vinzatoarei de la bar. Dar nici macar ei nu se ridica la “valoarea” epitetului.
“Cine-ti mai iese in curtea scolii cu bita in mina ca s-o apere pe sora-sa si sa bata vreo trei? Nimeni. Cine mai e curajos? Toti sint emo acum”. Tristetea i-a acaparat si pe ei.
George GURESCU
Adaugă un comentariu