Biletul, o gogoașă coaptă-n geantă
1001 de măști 23 martie 2014 Niciun comentariu la Biletul, o gogoașă coaptă-n geantă 18Zilnic, controlorii Regiei Autonome de Transport Public din Iași (RATP) încep să rupă primele bilete din stațiile de la Gară. Apoi ajung în Dacia, Dancu și în CUG 2. Oamenii care urcă ultimii în autobuze și tramvaie se dovedesc a fi cel mai adesea înțelegători cu ieșenii care nu respectă legea. Chiar și atunci cînd minciuna încearcă să-i îmbrobodească.
„Bună ziua, biletele la control, vă rog” se aude o voce autoritară din fața vagonului de tramvai. Nu se dumirește bine de unde vine zumzetul că un puști cu un ghiozdan albastru în spate se albește tot la față, ca și cum n-ar fi mîncat nimic de cîteva săptămîni. Cu cît controlorul rupe biletele și se apropie de băiat, cu atît acesta se face ghem într-un scaun jerpelit, pesemne că și-a uitat banii de bilet acasă. O privire pe furiș în spate, apoi una către ușa din mijloc. Din păcate sîntem la mijlocul stației și nu e nicio cale de scăpare.
Gratis pînă în Podu de Piatră
Însă, cînd controlorul ajunge în dreptul elevului, vede că acesta nu întinde nici o mînă și nici nu spune nimic, așa că merge mai departe. Colegul lui mai tînăr face la fel. Cu ecusonul din piept care abia se vede între geaca de piele și cămașă, ca și cum ar vrea să-l ascundă de rușine, rupe doar biletele care-i apar în față. Cu un mulțumesc scăpat trimid printre buze pentru fiecare bucățică de hîrtie dreptunghiulară compostată, cei doi se reunesc în spatele tramvaiului și coboară. Iar deodată și obrajii băiatului cu ghiozdan albastru încep să prindă culoare. Azi a scăpat.
Tînăra se sperie și se încurcă în scuze și explicații. Ba că e ruptă căptușeala de la geantă și biletul s-a pierdut pe undeva, ba că nu a avut bani să cumpere unul.
Controlorii RATP din Baza 3 sînt „de gașcă”, așa că schimb traseul și ajung în Podu de Piatră. După cîteva călătorii pe gratis, scenariul se repetă. Doi bărbați, îmbrăcați nici prea sărăcăcios nici prea elegant cît să bată la ochi, care aparent nu se cunosc, așteaptă să urce toată lumea, după care intră pe uși diferite. „Bună ziua, biletul vă rog”. „E prin geantă, doar că nu-l găsesc” spune o tînără în timp ce se apucă să scormonească, doar că în zadar. Biletul nu-i. „Să-mi arătați un buletin”. „N-am buletinul la mine”. „Haideți în spate vă rog. Pînă ajungem înapoi la dumneavoastră, să-l găsiți. Pariu că-i în geanta dumneavoastră”. Tînăra mai caută odată frenetic prin toate buzunarele genții, însă nu găsește nici buletinul și nici biletul.
Nume cu bucluc
După ce termină de verificat, cei doi controlori coboară împreună cu tînara ghinionistă fără să o scape din ochi. Se dau cîțiva pași în spatele stației de tramvai, și încep negocierea. „Domnișoară, amenda, dacă vreți să o plătiți pe loc e 40 de lei. Dacă nu, vă facem proces verbal și o să aveți de plătit 100 de lei. Doar că trebuie să vă legitimați, că dacă nu, chemăm poliția și o să luați o amendă și mai mare”. După ce mai spun cîteva texte scoase ca dintr-un manual, tînăra începe să se sperie și se încurcă în scuze și explicații. Ba că e ruptă căptușeala de la geantă și biletul s-a pierdut pe undeva, ba că nu a avut bani să cumpere unul. Văzînd că nu scot de la tînără nici buletinul și nici cei 40 de lei de amendă, unul dintre controlori își șterge cu mîneca ochelarii de vedere și începe să „sune pe cineva de la poliție”. „Vă rog să mă iertați, chiar nu am buletinul la mine”. Însă în zadar, căci cei doi o pun să mai verifice o dată geanta, iar de data asta să le arate și lor că nu-i acolo. „Vezi că poate l-ai uitat în buzunar la pantaloni. Ia verifică și la spate ca să fii sigură”. După ce se conving că nu au sorți de izbîndă iar „poliția” nu mai vine, se uită dezamăgiți unul la altul și spun fetei că poate să plece, doar să nu se mai repete. După ce bărbații se urcă într-un alt tramvai, tînăra se oprește din tremurat și își sună o prietenă. „Tu, iar erau ăștia să-mi dea amendă”.
Adaugă un comentariu