Două pisici și-o curte plină de „orătănii”

Tanti Geta îi alungă repede pe bărbați de lîngă taraba ei, știe ea că „ăștia nu vin niciodată cu treabă la piață, vin numa` cît să caște gura”. Are vreo cinci cocoși pe care-i ține închiși într-o cușcă destul de mică făcută din bare subțiri, de metal. Soțul ei vine din zece în zece minute și mai aduce cîte unul pe care-l pun într-o sacoșă de rafie și-l cîntăresc, urmînd ca tanti Geta să-i stabilească prețul și să-l arunce în cușcă, lîngă ceilalți.

„Luați, doamnă, că-s frumoși, dacă nu-i luați pentru o ciorbă bună, măcar pentru sămînță, că tare mari și frumoși cresc”, strigă ea după o doamnă care trece pe lîngă taraba ei și se uită cu coada ochiului la cocoșii cu penajul roșiatic. Tanti Geta e micuță de înălțime și parcă abia se ivește de după taraba verde din piață, noroc cu geaca roz bombon pe care o poartă și cu glasul ei ascuțit, că altfel n-ar fi văzut-o potențialii clienți. Pe cap are un fes alb pe care-l tot trage peste urechi cînd o mai apucă tremuratul din cauza vîntului care adie prin piață. E abia ora 7.00, dar ea e aici încă de pe la 6.00, iar de-acasă e plecată „cu noaptea-n cap”, după cum spune ea. E roșie în obraji și-și tot trece mîinile în încercarea de a le mai încălzi puțin. „Vînd și eu cucoși că ăștia-s mai obraznici”, spune tanti Geta și-mi face cu ochiul. „N-am cum să-i țin, găinile le țin pentru ouă, dar dacă-i țin și pe ăștia, mi le omoară. Numa` ieri ce-am găsit una plină de sînge, că prostu` de cucoș i-a dat cu ciocul pînă a nenorocit-o”, povestește femeia uitîndu-se de jur împrejur la animalele pe care le expun și ceilalți vînzători.

Ea a fost învățătoare în tinerețe, în comuna în care s-a și stabilit acum, de cînd a ieșit la pensie. Îi plăcea să stea cu copiii, să-i dădăcească și să-i învețe diverse lucruri, iar acum că nu mai poate, tanti Geta se concentrează pe „orătănii” de care are grijă de „cum se crapă de ziuă și pînă noaptea tîrziu”. „Ne-am luat o curticică, eu și bărbat-miu, și-am început să creștem arătări din astea, și-avem și gîște, și găini, și cucoși, am și două pisicuțe, da` pe alea nu le vînd că tare mi-s dragi, chiar și-așa leneșe și alintate cum sînt ele”, mărturisește femeia tot uitîndu-se după soțul ei.

Tanti Geta e, așa cum spune ea, mai așezată acum. Nu mai e așa grăbită precum era atunci cînd trebuia să fugă de la școală acasă și să se gîndească la modul în care să le predea copiilor a doua zi. Se simte mai liberă de griji în „curticica” ei în care timpul parcă stă în loc atunci cînd iese să hrănească animalele și „azvîrle cît colo” boabele de porumb, uitîndu-se cum încep să alerge puii după ele.