Iașul în kimono
1001 de măști 22 mai 2016 Niciun comentariu la Iașul în kimono 18Probabil că depozitul cu decorații de sărbători al primăriei a devenit gol întrucît de cîteva zile copacii laterali ai parcului Teatrului Național sînt îmbrăcați în niște plasticuri albe și kitschoase. Lumina de la ele conduce către bulevard, unde ieșenii care au decis să ia o pauză de muzee s-au oprit în fața unei scene FIE. Acolo cîntă o fată care te face să-ți dorești să-i sară CD-ul și să revii la vizitat.
La parterul Palatului Roznovanu are loc un schimb cultural, unde un grup de prichindei energici au înconjurat masa unei fete ascunse într-un kimono elegant. „What is your name? –My name is An- And-leea”, moment în care japoneza zîmbește, scaldă pensula într-o călimară de cerneală și începe să scrie pe o foaie numele Andreei în caractere kanji (n.r.: stil de scriere nipon). În spatele lor, rîuri de oameni intră și ies, în speranța că poate anul acesta vor apuca să vadă mai mult decît o singură cameră a Palatului Roznovanu. Însă nici acum n-a fost să fie întrucît scările pe care se află imprimate tălpile primarilor ieșeni conduc către aceeași încăpere pe care o știm pe de rost. Zărind un tablou cu Sfînta Parascheva, o tînără în negru nu se abține: „Ha! Ca să vezi, încă o dovadă că Biserica influențează politica”.
Călătorii prin cărțile de copii
Totuși, se pare că oficialii au învățat cîte ceva din anii trecuți și au dat afară toate scaunele renunțînd la prezentarea despre istoria Iașului care întotdeauna era sonorizată prost. La schimb, aceștia au venit în sfîrșit cu o idee bună, iar pe marginile camerei se găsesc mese și reprezentanți ale tuturor comunităților importante ale Iașului. Printre ele se numără comunitatea ucraineană, cea grecească, cea a romilor sau cea a lipovenilor. Pe mese stau ziare, documente sau cărți reprezentative pentru cultura respectivă, precum este un volum de povestiri pentru copii intitulat „O capră și un vițel, un hoț mititel, un meșter scamator și alții asemenea lor” al comunității evreiești.
Chiar și așa, după ce admiră și manechinele îmbrăcate în straie tradiționale ale fiecărei comunități, ieșenii se plictisesc repede și se întorc la scări unde se încruntă de fiecare dată cînd cineva strică cadrul perfect pentru noua poză de profil.
De partea cealaltă a orașului, în casă la duduia Otilia, atmosfera este mai liniștită, iar scîrțîiturile din podea sînt mai zgomotoase decît șoaptele muzeografelor neobosite. Cele două cămăruțe ale căror farmec trăiește în simplitate parcă ne transmit că sîntem bineveniți, așa cum erau și prietenii Otiliei de odinioară precum George Topîrceanu, Nicolae Labiș sau Ion Istrati. De același sentiment este probabil cuprins și un tînăr îmbrăcat în haine gotice care zîmbește timid gazdelor și iese din casa memorială cu „Mulțumesc” și „Săru`mîna.
Adaugă un comentariu